Art. 127 Noul Cod de Procedură Civilă Competenţa facultativă Dispoziţii speciale

Art. 127

Competenţa facultativă

(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Comentarii despre Art. 127 Noul Cod de Procedură Civilă Competenţa facultativă Dispoziţii speciale

Decizie RIL ICCJ 22.06.2016

I. Sintagma „instanţa la care îşi desfăşoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.
II. Art. 127 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de „grefier”, în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de

Citește mai mult

pe lângă instanţele judecătoreşti.

Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-461-2016/decizie-ril-7-2016-interpretare-art-127-ncpc

Răspunde

Avocat Aurina Apostol 23.11.2014

Prin art. 127 NCPC, se introduce o noţiune nouă, aceea de competenţă facultativă, care se referă la o categorie specială de cereri, respectiv cele în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, caz în care va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanţele de

Citește mai mult

acelaşi grad prevăzute anterior [art. 127 alin. (1) NCPC].

Pentru ipoteza inversă, respectiv cererile introduse împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că partea interesată decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

în doctrină s-a reţinut necesitatea îndeplinirii următoarelor condiţii cumulative:

1) existenţa unei cauze în curs de soluţionare pe rolul unei instanţe;

2) una dintre părţile în litigiu, reclamant sau pârât, în nume propriu sau în calitate de reprezentant, să fie un judecător, procuror sau un auxiliar al justiţiei (asistent judiciar sau grefier), care să îşi desfăşoare activitatea profesională la instanţa competentă să judece cauza;

3) partea, persoană fizică sau juridică, să introducă cererea de chemare în judecată la o altă instanţă competentă material, dar şi teritorial, în condiţiile de vecinătate prevăzute de lege. în cazul în care judecătorul are calitatea de reclamant, este obligatorie sesizarea unei alte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Această obligaţie nu există în ipoteza judecătorului pârât, fiind dreptul reclamantului de a sesiza sau nu o altă instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii;

4) partea să solicite declinarea competenţei teritoriale până la primul termen de judecată la care este legal citată.

Legea nu admite, printr-o dispoziţie expresă, necesară, o declinare de competenţă prin voinţa părţilor, în cadrul acestei proceduri, în cazurile de competenţă teritorială exclusivă. în consecinţă, ea rămâne specifică judecăţii în faţa primei instanţe, pentru că numai la acest nivel mai este posibilă reglarea competenţei teritoriale de ordine privată, în sensul art. 130 alin. (3) NCPC™.

Cu privire la ipoteza de la alin. (1), apreciem că nu se poate susţine că este vorba despre o competenţă facultativă, pentru următoarele argumente.

Astfel, faţă de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 NCPC, care instituie drept caz de incompatibilitate a judecătorului situaţia în care „există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa”, considerăm că art. 127 NCPC instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii judecătorului, peste care nu se poate trece numai prin voinţa reclamantului unită cu pasivitatea pârâtului; prin urmare, într-o astfel de situaţie, apreciem că norma de competenţă este de ordine publică, iar nu facultativă, putând fi invocată din oficiu de către instanţă excepţia de necompetenţă materială, în ipoteza în care reclamantul alege să sesizeze instanţa la care are calitatea de judecător.

Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 NCPC foloseşte imperativul „va sesiza”, în timp ce alin. (2) arată că „poate sesiza”; apreciem că legiuitorul a avut în vedere o obligaţie a reclamantului în ipoteza de la alin. (1) şi o facultate a acestuia în ipoteza de la alin. (2).

Răspunde

c.r. 8.12.2013

Articolul 123 NCPC nu are corespondent în codul anterior şi reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant ori de pârât. Raţiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

în ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzice sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea. Reclamantului îi revine, însă, alegerea între mai multe alte instanţe dintre cele indicate de legiuitor.

în ipoteza în

Citește mai mult

care judecătorul are calitatea de pârât, reclamantul poate alege să sesizeze fie instanţa competentă, chiar dacă este cea la care judecătorul pârât îşi desfăşoară activitatea, fie vreuna dintre instanţele arătate de legiuitor.

Atât în prima ipoteză, cât şi în cea de-a doua, atunci când reclamantul nu se adresează instanţei competente, intervine o prorogare legală a competenţei teritoriale, deoarece instanţa sesizată nu soluţionează, în mod obişnuit, cererea cu care este învestită. Deoarece, în ambele cazuri, reclamantul are alegerea între instanţe deopotrivă competente, este vorba despre o competenţă teritorială alternativă (facultativă), după cum reiese, de altfel, din denumirea prevederii legale.

Cum legiuitorul nu distinge, în ambele ipoteze norma este aplicabilă indiferent de obiectul cererii. Prorogarea nu poate opera, însă, cu încălcarea normelor de competenţă materială, astfel încât trebuie respectată eventuala specializare a instanţei, a secţiei sau a completului după materie. Astfel, prorogarea va opera doar în favoarea instanţei cu o asemenea specializare. Dacă este sesizată oricare dintre instanţele indicate de către legiuitor, pârâtul nu poate invoca excepţia de necompetenţă, însă o poate invoca în cazul în care judecătorul, în calitate de reclamant, a depus cererea la instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

întrucât ipotezele legale se referă doar la litigii în care judecătorul are calitatea de reclamant sau de pârât, per a contrario dacă judecătorul are o altă calitate în proces, spre exemplu de intervenient, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile. Această concluzie subzistă chiar dacă ar fi vorba despre o cerere de intervenţie principală, prin care titularul său valorifică aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, deoarece situaţiile prevăzute de legiuitor sunt de strictă aplicare şi interpretare, neputând fi extinse, pe calea interpretării prin analogie, la alte situaţii decât cele expres reglementate. Pe de altă parte, s-ar ajunge la o stabilire a competenţei de soluţionare a întregii cauze în funcţie de cererea incidentală, ceea ce nu este posibil, avându-se în vedere regulile de determinare a competenţei prevăzute de art. 123 NCPC. în plus, nu ar fi posibilă nici disjungerea cererii de intervenţie, în vederea trimiterii sale spre soluţionare unei alte instanţe, o asemenea soluţie fiind contrară prevederilor art. 66 alin. (2) NCPC.

Este suficient ca judecătorul respectiv să aibă această calitate la momentul sesizării instanţei. Nu au nicio relevanţă asupra competenţei schimbările intervenite în cursul judecăţii în legătură cu calitatea de judecător la instanţa competentă, respectiv eventuala încetare a calităţii de judecător (prin pensionare ori demisie) ori mutare a judecătorului de la acea instanţă (prin detaşare, delegare, transfer ori mutare disciplinară). Nu este posibilă declinarea competenţei nici dacă mutarea se realizează chiar la instanţa sesizată, cu excepţia cazului în care judecătorul, cu rea-credinţă, a introdus cererea la acea instanţă; de exemplu, cunoştea faptul că urma să profeseze la instanţa pe care o sesizează, chiar dacă, la momentul formulării cererii, figura încă la instanţa competentă.

Alineatul ultim prevede că dispoziţiile se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Răspunde