Art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă Verificarea competenţei Necompetenţa şi conflictele de competenţă Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
SECŢIUNEA 1
Necompetenţa şi conflictele de competenţă
Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
SECŢIUNEA 1
Necompetenţa şi conflictele de competenţă
Art. 131
Verificarea competenţei
(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.
| ← Art. 130 Noul Cod de Procedură Civilă Invocarea excepţiei... | Art. 132 Noul Cod de Procedură Civilă Soluţionarea excepţiei... → |
|---|
Verificarea din oficiu vizează doar competenţa reglementată prin norme de ordine publică, respectiv competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, chiar dacă norma se referă generic la competenţa teritorială.
O derogare de la această regulă o regăsim în cadrul
Citește mai mult
procedurii necontencioase, în cadrul căreia instanţa este obligată să îşi verifice din oficiu competenţa, chiar dacă este de ordine privată (art. 529 NCPC), derogarea explicându-se prin aceea că în cadrul procedurii necontencioase de regulă nu există un pârât care să invoce necompetenţă de ordine privată prin întâmpinare.2. Corelaţia cu excepţia de necompetenţă. Se observă că fostul art. 1591 alin. (5) CPC 1865I1] nu a fost reluat în reglementarea actuală, dar aceasta nu înseamnă eo ipso că verificarea competenţei din oficiu împiedică invocarea excepţiei de către părţi, impunându-se următoarele precizări:
- în ceea ce priveşte necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti, excepţia cu acest obiect poate fi invocată oricând în cursul judecăţii, astfel încât părţile nu pot fi private de dreptul de a o invoca chiar în faţa instanţei care s-a declarat anterior competentă să soluţioneze pricina din acest punct de vedere. Este adevărat că discutarea excepţiei este formală, întrucât instanţa nu poate reveni asupra declarării anterioare a competenţei proprii, încheierea în care s-a consemnat declararea competenţei având caracter interlocutoriu;
-în ceea ce priveşte necompetenţă de ordine publică (materială şi teritorială exclusivă), se observă că termenul la care instanţa este obligată să-şi verifice competenţa din oficiu este acelaşi cu cel la care excepţia cu acest obiect se invocă sau se discută, dacă a fost invocată în scris până la acel termen. Se pune problema, în aceste condiţii, a corelaţiei dintre verificarea competenţei din oficiu şi excepţia de necompetenţă materială şi teritorială exclusivă.
Din formularea imperativă a normei, rezultă că verificarea din oficiu este primul act de procedură pe care instanţa trebuie să îl îndeplinească la acel termen. Cu toate acestea, ar reprezenta un formalism excesiv delimitarea clară a acestei verificări de soluţionarea excepţiei de necompetenţă, cu atât mai mult cu cât conţinutul celor două acte de procedură este acelaşi, iar rezultatul verificării se transpune în soluţia asupra excepţiei de necompetenţă, după cum rezultă din art. 132 NCPC.
Ca atare, instanţa, după verificarea competenţei generale, efectuează un singur act de procedură cu privire la competenţă, sens în care ia în discuţie şi eventuala excepţie invocată, pronunţându-se asupra excepţiei concomitent cu verificarea competenţei;
- în ceea ce priveşte necompetenţă de ordine privata, verificarea din oficiu a competenţei nu interferează cu eventuala excepţie pe care o invocă pârâtul, în condiţiile art. 130 NCPC.
3. Corelaţia cu alte excepţii procesuale. Dacă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate se invocă mai multe excepţii concomitent, necompetenţă se discuta cu prioritate. Această constatare este valabilă şi dacă nu se invocă excepţia de necompetenţă, întrucât, după cum s-a arătat, verificarea competenţei din oficiu este primul act de procedură pe care instanţa trebuie să îl îndeplinească.
în ceea ce priveşte chestiunea timbrajului, ordinea de soluţionare a excepţiei de netimbrare şi a excepţiei de necompetenţă a reprezentat obiectul unei serioase controverse în doctrină.
Acest subiect nu ar trebui să mai ridice probleme în practică, date fiind verificările formale prealabile pe care le efectuează completul de judecată, inclusiv cu privire la tim-braj, şi măsurile pe care acesta le poate adopta, conform art. 200 NCPC.
Astfel, sancţiunea anulării cererii pentru netimbrare sau insuficientă timbrare, prevăzută de art. 197 NCPC, poate fi dispusă înainte de fixarea primului termen de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, supusă reexaminării, la momentul începerii cercetării judecătoreşti problema timbrajului fiind deja tranşată.
Ordinea de soluţionare a celor două excepţii rămâne de actualitate doar dacă se acceptă că, neexistând o dezbatere contradictorie asupra timbrajului, pârâtul poate să invoce excepţia netimbrării şi face acest lucru până la primul termen la care părţile sunt legal citate.
într-un asemenea caz, nu există niciun motiv pentru a nu se lua în discuţie cu prioritate excepţia netimbrării, dat fiind că timbrarea cererii reprezintă o condiţie de învestire legală a instanţei, iar completul de judecată căruia i s-a repartizat cauza în mod aleatoriu are atribuţia de a verifica şi chiar de a se pronunţa asupra timbrajului, conform art. 200 NCPC, chiar înainte de verificarea propriei competenţe de soluţionare a cauzei.
4. Verificări pentru stabilirea competenţei. Articolul 131 reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei.
Este de observat că aceste verificări ar fi trebuit făcute în faza administrativă prealabilă cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 200 NCPC. Potrivit art. 194 lit. c) NCPC, reclamantul are obligaţia să indice inclusiv valoarea obiectului cererii, după preţuirea sa, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Dacă cererea nu îndeplineşte această cerinţă, instanţa va proceda conform art. 200.
Dacă, totuşi, se ajunge în faza cercetării procesului, iar instanţa are nevoie de date suplimentare pentru verificarea competenţei, acordă un singur termen în acest sens, putând dispune chiar din oficiu verificările necesare. în acest caz, estimarea duratei procesului nu mai este posibilă la termenul prevăzut de art. 238 NCPC, depinzând de stabilirea competenţei instanţei.