Art. 129 Noul Cod de Procedură Civilă Excepţia de necompetenţă Necompetenţa şi conflictele de competenţă Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
Comentarii |
|
Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
SECŢIUNEA 1
Necompetenţa şi conflictele de competenţă
Art. 129
Excepţia de necompetenţă
(1) Necompetenţa este de ordine publică sau privată.
(2) Necompetenţa este de ordine publică:
1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;
3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
(3) În toate celelalte cazuri, necompetenţă este de ordine privată.
← Art. 128 Noul Cod de Procedură Civilă Incidente privind... | Art. 130 Noul Cod de Procedură Civilă Invocarea excepţiei... → |
---|
Conform art. 245 NCPC, excepţia procesuala reprezintă mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare inclusiv la competenţa instanţei, urmărind, după caz, declinarea competenţei sau respingerea cererii.
Aşadar, excepţia de necompetenţă este mijlocul
Citește mai mult
procesual prin care se invocă, în cursul judecăţii, necompetenţă instanţei sesizate cu o cerere de chemare în judecată sau cu o cale de atac. După dezînvestirea instanţei prin pronunţarea uneia dintre hotărârile prevăzute de art. 424 NCPC, necompetenţă se poate invoca, în condiţiile legii, doar prin intermediul căilor de atac deschise împotriva hotărârii.După cum rezultă din art. 129, necompetenţă este generată de încălcarea normelor de competenţă prescrise de lege, fiind, în funcţie de caracterul normelor încălcate, după caz, de ordine publică sau privată.
Astfel, necompetenţă este de ordine publica atunci când sunt încălcate normele ce reglementează: competenţa generală, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în sensul că este fie de competenţa unei instanţe străine, în cazul unui litigiu cu elemente de extraneitate, fie de competenţa unui alt organ de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională; competenţa materială, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Articolul 126 NCPC prevede cazurile în care părţile pot încheia convenţii de alegere a competenţei teritoriale111, completând norma din art. 129.
Este de amintit că, prin dispoziţiile art. 123 NCPC, legiuitorul a prevăzut expres că, pentru soluţionarea cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale, prorogarea legală de competenţă operează în favoarea instanţei care soluţionează cererea principală. Articolul 123 are, aşadar, caracter derogator de la dispoziţiile art. 129, fiind plasat, de altfel, în partea denumită „Dispoziţii speciale", care trebuie aplicate cu precădere în ipoteza existenţei unor norme contrare.
Trebuie precizat, totodată, că, deşi, în cazul competenţei materiale şi teritoriale, legiuitorul se referă în art. 129 alin. (2) pct. 2 şi 3 doar la „instanţe", are în vedere inclusiv secţiile specializate şi completele specializate.
Nu se precizează explicit cazurileîn care necompetenţă este de ordine privată, art. 129 alin. (3) arătând că aceasta intervine în toate celelalte cazuri, altele decât cele menţionate în alin. (2). Este vorba despre o necompetenţă de ordine privata în cazurile de încălcare a competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de acelaşi grad (aşadar, când aparţine unei secţiile specializate sau unui complet specializat), a competenţei teritoriale de drept comun, precum şi a competenţei teritoriale alternative.