Art. 130 Noul Cod de Procedură Civilă Invocarea excepţiei Necompetenţa şi conflictele de competenţă Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
SECŢIUNEA 1
Necompetenţa şi conflictele de competenţă
Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
SECŢIUNEA 1
Necompetenţa şi conflictele de competenţă
Art. 130
Invocarea excepţiei
(1) Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.
(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
(4) Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
| ← Art. 129 Noul Cod de Procedură Civilă Excepţia de... | Art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă Verificarea competenţei... → |
|---|
Textul reglementează modul de invocare a excepţiei de necompetenţă, prevăzând că aceasta se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei - de ordine publică sau de ordine privată - deci în funcţie de caracterul normei de competenţă încălcate.
1. Invocarea excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti. în mod similar reglementării anterioare, necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti poate
Citește mai mult
fi invocată de către părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.Prin această formulare, textul este corelat cu noile prevederi din cod referitoare la competenţa internaţionala a instanţelor române, în conformitate cu care „Necompe-tenţa internaţională a instanţei române poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar şi direct în căile de atac" [art. 1070 alin. (2) NCPC].
Este de observat că părţile pot deroga, prin convenţia lor, de la normele ce reglementează competenţa internaţională a instanţei române în condiţiile în care este permisă alegerea de competenţă prin înţelegerea părţilor fie expresă, fie tacită, prin nein-vocarea excepţiei de necompetenţă de către pârâtul prezent (art. 1066 NCPC, la care art. 1070 NCPC, mai sus-citat, trimite expres). Este adevărat că alegerea forului (inclusiv tacită) este supusă unor condiţii, iar instanţa o poate cenzura, însă este relevant în sine faptul că se poate deroga de la normele de ordine publică, spre deosebire de normele cu acelaşi caracter care reglementează competenţa internă, în legătură cu care nu este
permisă vreo derogare (art. 126 NCPC). Ca atare, în cazul prorogării voluntare de competenţă a instanţei române, în măsura în care alegerea de competenţă produce efecte, instanţa română rămâne competentă a judeca cererea, astfel cum prevede art. 1066 alin. (2) NCPC.
în celelalte cazuri, dacă nu intervine alegerea forului ori aceasta nu produce efecte, este posibilă invocarea necompetenţei internaţionale a instanţei române, de către părţi ori de către judecător, în orice stare a pricinii.
Această regulă se aplică fără vreo derogare în celelalte cazuri de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti, atunci când, potrivit legii, competenţa aparţine unui alt organ de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională (de exemplu, Curţii Constituţionale pentru excepţiile de neconstituţionalitate; birourilor electorale pentru contestaţiile la candidaturi, în cazul alegerilor locale, parlamentare sau prezidenţiale etc.).
Caracteristicile excepţiei de necompetenţă de ordine publică sunt:
a) excepţia poate fi invocată de către oricare dintre părţi, de către instanţă din oficiu ori de către procuror, ca orice excepţie absolută - astfel cum aceasta este definită în art. 246 NCPC, ca derivând din încălcarea unei norme de ordine publică.
Chiar dacă art. 130 nu prevede expres, dreptul procurorului de a invoca excepţia rezultă din modul în care este reglementată participarea Ministerului Public în procesul civil (art. 92 NCPC).
De asemenea, reclamantul poate invoca o asemenea excepţie, constatare ce se desprinde şi din dispoziţiile art. 130 alin. (4), potrivit cărora „dacă necompetenţă nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei/' Per a contrario, dacă necompetenţă este de ordine publică, partea care a sesizat instanţa necompetentă va putea invoca necompetenţă;
b) excepţia poate fi invocată în orice stare a pricinii, aşadar şi în căile de atac. Dacă pentru faza apelului nu există nicio condiţie de invocare a excepţiei, pentru recurs sunt incidente dispoziţiile art. 247 alin. (1) NCPC, în absenţa unei derogări de la regulă în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă. Astfel, excepţia poate fi invocată în recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. Această regulă este aplicabilă atunci când excepţia este invocată ca motiv de ordine publică, în condiţiile art. 489 NCPC, deoarece, dacă a fost invocată în faza procesuală anterioară, respingerea excepţiei poate reprezenta motiv de recurs, fără vreo limitare.
2. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică.
Necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică, în mod asemănător reglementării anterioare, trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Caracteristicile excepţiei de necompetenţă de ordine publică sunt:
a) excepţia poate fi invocată de către oricare dintre părţi, de către judecător ori procuror. Fiind vorba despre o necompetenţă de ordine publică, sunt valabile aceleaşi considerente, deja arătate, pentru care reclamantul şi procurorul pot invoca necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti;
b) excepţia poate fi invocată doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Dacă nu a fost invocată în termenul legal, nu va mai putea fi invocată până la finalizarea procesului, nici în faza judecăţii în primă instanţă, nici în căile de atac, ceea ce reprezintă o caracteristică a excepţiilor relative.
Excepţia de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică a dobândit, în acest fel, o natura mixta, îmbinând trăsături specifice excepţiilor absolute şi celor relative.
Astfel formulat, art. 130 alin. (2) NCPC diferă substanţial de reglementarea anterioară [art. 1591 alin. (2) CPC 1865], care lega momentul invocării excepţiei de prima zi de înfăţişare, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Actuala formulare este justificată nu numai de terminologia şi instituţiile noului cod, dar şi de concepţia diferită a legiuitorului în privinţa duratei procesului.
Prin noul cod, legiuitorul nu mai permite invocarea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială până la începerea dezbaterilor asupra fondului, limitând drastic perioada de timp în care aceasta poate fi invocată, fără posibilitatea derogării.
Se urmăreşte, astfel, ca discutarea competenţei instanţei să nu fie amânată abia după discutarea altor excepţii, după încuviinţarea şi chiar administrarea de probatorii, dat fiind că aceste acte de procedură mai pot fi îndeplinite chiar după terminarea cercetării procesului şi până la dezbaterea în fond a procesului (a se vedea art. 244 şi art. 390-391 NCPC). De asemenea, noua reglementare conduce la accelerarea judecăţii, permite estimarea duratei cercetării procesului şi respectarea unei termen optim şi previzibil al judecăţii.
în absenţa vreunei cerinţe de formă, excepţia de necompetenţă poate fi invocată şi verbal, în faţa instanţei de judecată, consemnându-se în încheierea de şedinţă de la acel termen. Aşadar, nici pârâtul nu este obligat să formuleze excepţia de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică prin întâmpinare.
Pe de altă parte, în cazul în care excepţia a fost invocată în condiţiile art. 130, însă prima instanţă a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra ei, excepţia va putea fi reiterata în cadrul caii de atac a apelului, însă exclusiv prin motivele de apel, nu şi de către intimat sau din oficiu ori de către procuror, instanţa de apel urmând, dacă găseşte întemeiată excepţia, a anula hotărârea atacată şi, după caz, a trimite cauza spre judecare instanţei competente ori a judeca în fond- art. 480 alin. (4) şi (5) NCPC. Soluţia trimiterii cauzei spre judecare la instanţa competentă este valabilă şi în cazul recursului, astfel cum rezultă din prevederile art. 498 alin. (2) coroborat cu art. 497 NCPC la care acesta face trimitere, casarea hotărârii pronunţate de către o instanţă necompetentă absolut dispunându-se doar dacă excepţia cu acest obiect a fost invocată în condiţiile art. 130 alin. (2).
3. Invocarea excepţiei de necompetenţă de ordine privată. în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Este de observat că art. 118 alin. (3) CPC 1865 nu are corespondent în reglementarea actuală, astfel că şi pârâtul care nu este reprezentat sau asistat de avocat trebuie să respecte aceleaşi cerinţe de invocare.
în aplicarea art. 208 alin. (2) NCPC, dacă pârâtul nu depune întâmpinare ori nu o depune în termenul legal, este decăzut din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, aşadar inclusiv excepţia de necompetenţă de ordine privată.