Art. 178 Noul Cod de Procedură Civilă Invocarea nulităţii Nulitatea actelor de procedură
| Comentarii |
|
Nulitatea actelor de procedură
Art. 178
Invocarea nulităţii
(1) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.
(3) Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată:
a) pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;
b) pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.
(4) Partea interesată poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
(5) Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca.
| ← Art. 177 Noul Cod de Procedură Civilă Îndreptarea... | Art. 179 Noul Cod de Procedură Civilă Efectele nulităţii... → |
|---|
Prin urmare, dacă nulitatea nu este invocată sau, deşi invocată, nu este declarată de către instanţa judecătorească, actul procedural va rămâne în fiinţă, bucurându-se de prezumţia de legalitate, chiar dacă este efectuat cu nerespectarea condiţiilor legale.
Clasifi
Citește mai mult
carea nulităţii în absolută şi relativă prezintă importanţă din punctul de vedere al regimului său juridic.2. Invocarea nulităţii absolute. Din punctul de vedere al titularilor dreptului de invocare a sancţiunii, nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de procuror sau de instanţă din oficiu.
Este de menţionat că textul art. 108 alin. (1) CPC 1865, care prevedea posibilitatea invocării nulităţilor de ordine publică numai de către parte sau de către judecător, a fost completat cu dreptul procurorului de a invoca o atare nulitate, fiind complinită aşadar o omisiune legală.
în funcţie de momentul procesual până la care poate fi invocată sancţiunea, nulitatea absolută poate fi susţinută în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
Uneori, legea derogă de la regula expusă în ipoteza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) NCPC. Astfel, nulitatea actului de procedură efectuat de către o instanţă necompetentă material sau teritorial exclusiv nu mai poate fi invocată oricând, ci numai la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, potrivit art. 130 alin. (2) NCPC.
Invocarea nulităţii absolute „în orice stare a judecăţii cauzei" presupune următoarele distincţii:
-în primă instanţă, nulitatea absolută a actului de procedură poate fi invocată oricând, până la momentul închiderii dezbaterilor în fond, dacă legea nu dispune altfel;
- nulitatea absolută poate fi invocată în apel, chiar dacă nu a fost invocată în faţa primei instanţe, dacă legea nu dispune altfel, în măsura în care hotărârea este susceptibilă de apel.
Modalitatea de invocare a nulităţii absolute de către parte este prin cererea de apel, dacă legea nu prevede altfel, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 470 alin. (3) NCPC. Nulitatea absolută poate fi invocată din oficiu de către instanţa de apel, însă aceasta constituie un drept al său, iar nu o obligaţie, prin raportare la art. 479 alin. (1) teza a ll-a NCPC;
- dacă hotărârea pronunţată în primă instanţă este susceptibilă de recurs, nulitatea absolută poate fi invocată de către parte sub forma unui motiv de casare în recurs, prin cererea de recurs, dacă legea nu prevede altfel, o motivare tardivă atrăgând sancţiunea nulităţii, potrivit art. 489 alin. (1) NCPC. Motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică, conform art. 489 alin. (3) NCPC, instanţa de recurs nefiind obligată să le invoce, dispoziţiile menţionate instituind o numai facultate a sa;
- dacă hotărârea de primă instanţă a fost atacată cu apel, în cadrul căruia s-a invocat ca motiv nulitatea absolută, şi, deşi a fost invocat în termen, a fost respins sau instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra sa, decizia din apel fiind însă susceptibilă de recurs, în cadrul acestuia partea este în drept să invoce nulitatea absolută a actului de procedură efectuat în primă instanţă, în măsura în care se include în vreunul dintre motivele de casare legale, prin raportare la art. 488 alin. (2) NCPC;
- dacă hotărârea de primă instanţă a fost atacată cu apel, în cadrul căruia nu s-a invocat nulitatea absolută a actului de procedură efectuat în primă instanţă, iar această cale de atac a fost respinsă ca nefondată, fiind însă susceptibilă de recurs, în cadrul acestuia partea nu mai este în drept, de principiu, să invoce nulitatea absolută a actului de procedură efectuat în primă instanţă, întrucât, potrivit art. 488 alin. (2) NCPC, motivele de casare nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Prin raportare la existenţa sau nu a posibilităţii de renunţare la dreptul de invocare a sancţiunii, apreciem că, deşi părţile practic ar putea renunţa la dreptul de invocare a nulităţii absolute, o atare posibilitate nu şi-ar atinge finalitatea, întrucât nulitatea absolută poate fi invocată şi de către instanţă, din oficiu, sau de către procuror, independent de conduita procesuală a părţilor.
3. Invocarea nulităţii relative. Din punctul de vedere al titularilor dreptului de invocare a sancţiunii, nulitatea relativă poate fi invocată numai de către partea interesată. Prin urmare, textul prevede, cu caracter de principiu, că nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de către instanţă sau de către procuror.
Prin excepţie, potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (2) NCPC, instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.
Apreciem că în cazul citat, deşi nulitatea care intervine pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare are caracter relativ, aceasta poate fi invocată din oficiu în temeiul dispoziţiilor citate anterior, care constituie o derogare de la regimul juridic al nulităţii relative. într-o altă argumentaţie, s-ar putea considera că citarea părţilor constituie premisa asigurării principiului contradictorialităţii în procesul civil, astfel încât dispoziţiile citate ar avea caracter de ordine publică şi ca atare ar justifica invocarea nulităţii de către instanţă din oficiu.
De asemenea, o altă excepţie o constituie nulitatea relativă a actului de procedură efectuat de către o persoană fără capacitate procesuală de exerciţiu, ce poate fi invocată şi de către instanţă, în orice stare a procesului.
în art. 178 alin. (2) teza finală NCPC, potrivit căruia nulitatea relativă poate fi invocată numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă a părţii interesate, codul instituie o aplicaţie a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nefiindu-i permis să invoce în susţinerea intereselor sale propria culpă şi nici să se apere valorificând un asemenea temei, această prevedere figurând şi în codul anterior, în art. 108 alin. (4).
Spre exemplu, dacă partea îşi schimbă domiciliul la care a fost citată în cursul procesului şi nu înştiinţează despre aceasta instanţa, potrivit art. 172 NCPC, nelegala sa citare la vechiul domiciliu cu ocazia efectuării unei expertize nu poate fi invocată de către partea respectivă, întrucât neregularitatea în cauză a fost consecinţa propriei sale fapte.
Este de menţionat faptul că această prevedere vizează exclusiv nulitatea relativa, iar nu şi pe cea absolută, din moment ce aceasta din urmă poate fi invocată şi de instanţă din oficiu sau de procuror.
în funcţie de momentul procesual până la care poate fi invocată sancţiunea, nulitatea relativă poate fi susţinută, dacă legea nu prevede altfel, după cum urmează:
a) pentru neregularitâţile săvârşite pânâ la începerea judecaţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată (cu procedura de citare legal îndeplinită);
b) pentru neregularitâţile săvârşite în cursul judecaţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.
Prevederea „la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond" vizează situaţia în care la termenul de judecată imediat următor celui la care a fost săvârşită neregularitatea, când partea vătămată nu a fost de faţă, se acordă cuvântul şi asupra fondului dreptului dedus judecăţii. Cu alte cuvinte, dacă la termenul de judecată imediat următor se acordă cuvântul asupra fondului cauzei, este necesar ca partea vătămată să invoce nulitatea înainte de acest moment. Dacă la termenul de judecată imediat următor nu se acordă cuvântul asupra fondului cauzei, discutându-se alte aspecte, nulitatea poate fi invocată până la finalul acelui termen.
Dacă partea nu a fost legal citată la efectuarea expertizei, aceasta este în drept să invoce nulitatea citării şi a raportului de expertiză la termenul de judecată la care raportul a fost depus la dosar, iar nu la termenele de judecată următoare acestuia. în măsura în care la termenul de judecată la care raportul a fost depus la dosar instanţa acordă cuvântul asupra fondului cererii, partea vătămată nu mai este în drept să invoce nulitatea raportului de expertiză în cuprinsul concluziilor.
Dacă părţile au început să pună concluzii asupra fondului cauzei, în condiţiile art. 392 NCPC, toate nulităţile relative determinate de neregularităţi ale actelor de procedură efectuate anterior acestui moment se vor acoperi. în căile de atac, părţile vor mai putea invoca numai nulităţi relative vizând hotărârea judecătorească pronunţată de prima instanţă, iar nu şi neregularităţi anterioare pronunţării acesteia.
Prin raportare la existenţa sau nu a posibilităţii de renunţare la dreptul de invocare a sancţiunii, partea interesată poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de invocare a nulităţii relative, fără posibilitatea unui alt subiect de drept de a o invoca în locul acesteia.
Renunţarea expresă la dreptul de invocare a sancţiunii nulităţii relative se transpune în declaraţia părţii interesate în acest sens, consemnată în încheierea de şedinţă. Instanţa, în măsura în care constată că persoana care renunţă la invocarea nulităţii are acest drept, va lua act de renunţarea formulată.
Renunţarea tacita la dreptul de a invoca nulitatea relativă rezultă din circumstanţe de natură a nu lăsa nicio îndoială asupra intenţiei părţii de acoperire a nulităţii. Astfel, faptul părţii interesate de a se prevala de efectele actului de procedură lovit de nulitate relativă are semnificaţia unei renunţări tacite la dreptul de a invoca nulitatea acestuia. Spre exemplu, împrejurarea că partea formulează obiecţiuni la conţinutul raportului de expertiză, constând exclusiv în aspecte ce ţin de temeinicia acestuia, fără a invoca nelegala sa citare la faţa locului, dacă aceasta avea caracter obligatoriu, implică o renunţare implicită la dreptul de a invoca nulitatea relativă a raportului de expertiză.
Sancţiunea care intervine în ipoteza lipsei invocării nulităţii relative a actului de procedură în termenul legal menţionat este decăderea din exerciţiul acestui drept, nefiind însă echivalentă renunţării tacite la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Potrivit art. 178 alin. (5) NCPC, toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca. Deşi în raport de modul de redactare a textului legal s-ar putea da o interpretare distinctă, apreciem că se are în vedere situaţia în care în privinţa unui act de procedură sunt incidente mai multe cauze de nulitate relativă, iar nu de nulitate absolută, întrucât acestea din urmă pot fi invocate oricând, potrivit art. 178 alin. (1) NCPC.
4. Modul de invocare a nulităţii actelor de procedură. în ipoteza în care procesul civil este în curs de desfăşurare, nefiind pronunţată o soluţie finală în faza procesuală respectivă, independent dacă judecata se află în primă instanţă sau în calea de atac, mijlocul de invocare a nulităţii este reprezentat de excepţia procesuală.
Este de menţionat faptul că, în căile de atac, excepţiile procesuale vizează exclusiv neregularităţi în privinţa exerciţiului căii de atac respective, iar nu motive de nelegalitate ale hotărârii atacate. Ca atare, utilizând terminologia juridică adecvată, excepţiile invocate în etapele căii de atac nu pot privi decât calea de atac concret exercitată (excepţia tardivităţii, excepţia necompetenţei, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în termen etc.), iar nu nelegalitatea hotărârii primei instanţe, care poate fi susţinută exclusiv prin motivele câii de atac.
Spre exemplu, nulitatea unei hotărâri judecătoreşti decurgând din faptul pronunţării sale de către o instanţă necompetentă se va invoca prin intermediul căii de atac, ca motiv al acesteia. O atare nulitate nu va fi invocată pe cale de excepţie procesuală în calea de atac. Numai în măsura în care instanţa de control judiciar nu este competentă să soluţioneze calea de atac cu care a fost învestită, necompetenţă poate fi invocată pe cale de excepţie procesuală.
în aceeaşi ordine de idei, dacă partea care declară calea de atac invocă sub denumirea de „excepţie procesuală" necompetenţă primei instanţe, instanţa de control judiciar o va califica drept motiv al câii de atac exercitate, fără a se pronunţa în concret în cursul judecăţii căii de atac respective asupra excepţiei invocate, ci nulitatea hotărârii atacate decurgând din necompetenţă instanţei care a pronunţat-o va face obiectul analizei pe fond a căii de atac.
Totodată, dacă partea care invocă necompetenţă primei instanţe nu a declarat cale de atac, invocarea excepţiei în cadrul căii de atac exercitate de partea adversă are caracter inadmisibil, întrucât tinde la desfiinţarea soluţiei primei instanţe, în condiţiile în care partea respectivă nu a declarat cale de atac.
Analiza anterioară îşi păstrează valabilitatea şi în privinţa oricăror alte neregularităţi procedurale, nefiind circumscrisă exemplului dat referitor la necompetenţă.
în măsura în care nulitatea a fost invocată pe cale de excepţie procesuala, aceasta fiind calea procedurală corectă în raport de comentariul făcut în precedent, instanţa se va pronunţa prin încheiere dacă excepţia se respinge sau dacă excepţia se admite, în acest ultim caz numai cu condiţia ca judecata să continue, instanţa nedezînvestindu-se de soluţionarea litigiului. Dacă instanţa admite excepţia procesuală invocată şi se dezînvesteşte de judecata cauzei, se va pronunţa o sentinţă, dacă pricina a fost soluţionată în primă instanţă, sau o decizie, dacă priveşte judecata apelului sau a recursului ori rejudecarea cauzei cu reţinere după anularea hotărârii în apel sau casarea sa în recurs.
Dacă în cauză a fost pronunţată o hotărâre judecătorească, neregularităţile procedurale ce privesc judecata acesteia pot fi invocate prin intermediul căilor de atac.