Art. 217 Noul Cod de Procedură Civilă Poliţia şedinţei de judecată Dispoziţii generale Judecata

CAPITOLUL II
Judecata

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 217

Poliţia şedinţei de judecată

(1) Preşedintele completului de judecată exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi a bunei-cuviinţe, precum şi a solemnităţii şedinţei de judecată.

(2) Dacă nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depăşesc numărul locurilor existente să părăsească sala.

(3) Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de şedinţă, cu excepţia cazului în care le poartă în exercitarea serviciului pe care îl îndeplineşte în faţa instanţei.

(4) Persoanele care iau parte la şedinţă sunt obligate să aibă o purtare şi o ţinută cuviincioase.

(5) Cei care se adresează instanţei în şedinţă publică trebuie să stea în picioare, însă preşedintele poate încuviinţa, atunci când apreciază că este necesar, excepţii de la această îndatorire.

(6) Preşedintele atrage atenţia părţii sau oricărei alte persoane care tulbură şedinţa ori nesocoteşte măsurile luate să respecte ordinea şi buna-cuviinţă, iar în caz de nevoie dispune îndepărtarea ei.

(7) Pot fi, de asemenea, îndepărtaţi din sală minorii, precum şi persoanele care s-ar înfăţişa într-o ţinută necuviincioasă.

(8) Dacă înainte de închiderea dezbaterilor una dintre părţi a fost îndepărtată din sală, aceasta va fi chemată în sală pentru a i se pune în vedere actele esenţiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul în care partea îndepărtată este asistată de un apărător care a rămas în sală.

(9) Când cel care tulbură liniştea şedinţei este însuşi apărătorul părţii, preşedintele îl va chema la ordine şi, dacă, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putinţă, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciară prevăzută la art. 187 alin. (1) pct. 2, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa, prin încheiere executorie, dispoziţiile art. 191 fiind aplicabile.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 217 Noul Cod de Procedură Civilă Poliţia şedinţei de judecată Dispoziţii generale Judecata




paco 9.12.2013
Respectul cuvenit justiţiei este înscris în noul cod drept principiu fundamental al procesului civil, în cadrul art. 23.

Dată fiind însemnătatea deosebită a justiţiei pentru societate, este imperios necesar ca activitatea de judecată să se desfăşoare într-un cadru solemn, în care toţi participanţii să se comporte în mod respectuos, respectând prescripţiile legale şi măsurile instanţei luate în acord cu acestea.

Preşedintele completului de judecată exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi a bunei-cuviinţe, precum şi a solemnităţii şedinţei de judecată, măsurile
Citește mai mult putând consta în aplicare de amenzi judiciare, efectuare de sesizări la instituţiile abilitate pentru luarea măsurilor disciplinare, îndepărtare din sală etc.

Cei care se adresează instanţei în şedinţă publică trebuie să stea în picioare, însă preşedintele poate încuviinţa, atunci când apreciază că este necesar, excepţii de la această îndatorire (spre exemplu, dacă partea sau reprezentantul său are o stare de sănătate precară ori o vârstă înaintată).

Dacă înainte de închiderea dezbaterilor una dintre părţi a fost îndepârtatâ din sala, aceasta va fi chemată în sală pentru a i se aduce la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în lipsa ei, în vederea asigurării dreptului său la apărare (motiv pentru care judecătorul îi va pune în vedere să aştepte în afara sălii de judecată pentru că va fi rechemată), dispoziţia negăsindu-şi aplicare dacă partea îndepărtată este asistată de un apărător care a rămas în sală.

Dacă apărâtorul părţii este persoana care tulbură solemnitatea şedinţei de judecată, preşedintele îi va atrage atenţia asupra obligaţiilor pe care le impune participarea la un proces, iar, dacă, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putinţă, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciară, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa, prin încheiere executorie.
Răspunde