Art. 241 Noul Cod de Procedură Civilă Asigurarea celerităţii Dispoziţii comune Judecata

CAPITOLUL II
Judecata

SUBSECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune

Art. 241

Asigurarea celerităţii

(1) Pentru cercetarea procesului, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispoziţiile art. 229 sunt aplicabile.

(2) Dacă există motive temeinice, se pot acorda şi termene mai îndelungate decât cele prevăzute la alin. (1).

(3) Judecătorii vor dispune verificarea efectuării procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen. Când este cazul, instanţa va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri, instanţa va putea dispune ca încunoştinţarea părţilor să se facă şi telefonic, telegrafic, prin fax, poştă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii actului, respectiv a înştiinţării, dacă părţile au indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Dacă încunoştinţarea s-a făcut telefonic, grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de încunoştinţare şi obiectul acesteia.

(4) Judecătorul poate stabili pentru părţi, precum şi pentru alţi participanţi în proces îndatoriri în ceea ce priveşte prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 355, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice alte demersuri necesare soluţionării cauzei.

(5) Când este necesar pentru îndeplinirea îndatoririlor prevăzute la alin. (4), părţile, experţii, traducătorii, interpreţii, martorii şi orice alţi participanţi în proces pot fi încunoştinţaţi potrivit alin. (3).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 241 Noul Cod de Procedură Civilă Asigurarea celerităţii Dispoziţii comune Judecata




adriana 13.12.2013
1. Fixarea termenelor. Asigurarea celerităţii procesului nu este un concept întru totul nou în legislaţia procesual civilă. Dispoziţiile art. 241 NCPC reprezintă o reiterare a dispoziţiilor art. 1321 CPC 1865, introduse în acesta prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Astfel, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta, iar termenele mai îndelungate vor fi stabilite numai pentru motive temeinice121.

Cu toate acestea, în condiţiile în care părţile trebuie să fie citate sau instanţa trebuie să asigure comunicarea, între acestea, a
Citește mai mult actelor de procedură, fixarea termenelor de judecată trebuie să respecte pentru primul termen de judecată dispoziţiile art. 201 NCPC, iar în timpul procesului, pe cele ale art. 159 NCPC.

în principiu, rezultă că ocordoreo termenelor de la o zi la alta este posibilă numai în cazul în care părţile au termen în cunoştinţă în condiţiile art. 229 NCPC, acesta fiind sensul în care şi trimiterea la acest articol este făcută.

2. Verificarea procedurii de citare. Alineatul (3) al articolului, care reprezintă o reluare a dispoziţiilor art. 1321 alin. (2) CPC 1865, stabileşte în sarcina judecătorului să dispună verificarea procedurii de citare.

în fapt, conform art. 54 şi art. 103 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti131, aceste verificări sunt în sarcina grefierului de şedinţă, înaintea fiecărui termen de judecată acesta întocmind referatul căruia îi dă citire în cursul şedinţei.

Pe de altă parte, judecătorul fiind acela care face propria sa verificare, independent de verificările realizate de către grefier anterior şedinţei, în cazul constatării unor încălcări sau neregularităţi în legătură cu procedura de citare sau de comunicare va putea ordona refacerea procedurilor şi chiar luarea unor măsuri cu caracter sancţionator pentru părţi, când este cazul.

Atunci când judecătorul apreciază că asigurarea celerităţii o impune, în condiţiile alin. (3) va putea dispune şi alte măsuri de înştiinţare a părţilor, complementare citării şi comunicării realizate în condiţii procedurale, iar nu substitutive acestora.

Aşadar, atunci când este cazul, complementar citării şi comunicării potrivit art. 154 şi urm. NCPC, judecătorul va putea inclusiv să ordone ca înştiinţarea părţilor să se facă prin mijloacele prevăzute în continuare în alin. (3) al art. 241, asigurându-se asupra caracterului efectiv al înştiinţării prin depunerea la dosar a confirmării primirii actului. în cazul înştiinţării telefonice a părţilor, confirmarea este substituită de referatul întocmit de grefierul de şedinţă care va avea aceeaşi funcţie.

Refacerea procedurilor sau celelalte măsuri de înştiinţare pot fi ordonate de către judecător în cursul procesului, atât în şedinţa de judecată, dar şi premergător acesteia, pentru asigurarea încunoştinţării părţilor, cu respectarea limitelor de termen care să permită părţii un drept efectiv de a se prezenta şi de a se apăra în cadrul litigiului.

Considerăm însă că atunci când procedura de citare sau de comunicare a actelor de procedură este viciată datorită neîndeplinirii de către parte a obligaţiei de înştiinţare a instanţei în condiţiile art. 172 NCPC, nu este cazul ca instanţa să dispună o refacere a acestor proceduri sau să dispună automat o alta modalitate de înştiinţare a părţii neregulat citate, dispoziţiile fiind de recomandare şi evaluate cazual.

3. Alte măsuri ce pot fi dispuse de către judecător. Următoarele alineate ale art. 241 stabilesc şi alte categorii de măsuri pe care judecătorul le poate dispune în sarcina părţilor sau a altor participanţi, pentru a asigura finalizarea procesului cu celeritate şi respectarea termenului estimat al cercetării acestuia.

Având la îndemână sancţiuni reglementate în dispoziţii cu caracter specific, judecătorul:

- poate lua măsuri sau impune părţilor prezentarea de relaţii ori efectuarea anumitor demersuri referitoare la actele de procedură ale acestora, pentru clarificarea anumitor chestiuni procedurale necesare pentru bună administrare a judecăţii (astfel, se pot cere părţilor relaţii obţinute de la autorităţi, precizări sau complinirea lipsurilor unor acte de procedură efectuate de părţi ulterior sesizării);

- poate lua măsuri sau impune părţii îndeplinirea unor obligaţii legate de administrarea probelor (prezentarea dovezilor cu înscrisuri, depunerea unor relaţii, depunerea răspunsului la interogatoriul administrat persoanei juridice în condiţiile art. 355 NCPC, acordarea concursului experţilor pentru urgentarea efectuării expertizelor etc.) care au funcţia de a preîntâmpina acordarea de termene care ar mări excesiv durata procesului.
Răspunde