Art. 252 Noul Cod de Procedură Civilă Obligativitatea cunoaşterii din oficiu Probele Judecata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 252
Obligativitatea cunoaşterii din oficiu
(1) Instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România.
(2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum şi dreptul internaţional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.
(3) Dispoziţiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite şi consultate numai în condiţiile prevăzute de lege.
| ← Art. 251 Noul Cod de Procedură Civilă Lipsa îndatoririi de a... | Art. 253 Noul Cod de Procedură Civilă Posibilitatea... → |
|---|
Cunoaşterea şi aplicarea dreptului în vigoare reprezintă un imperativ pentru judecător, chiar dacă părţile nu îl cunosc, nu îl invocă ori îl contestă.
Mai mult decât integrarea acestui articol între regulile probaţiunii judiciare, primul alineat al acestui articol este expresia cea mai clară a principiului iure novit curia. întreg procesul judiciar, finalizat prin hotărârea judecătorească care dă
Citește mai mult
dezlegare fondului dreptului dedus judecăţii, trebuie condus de judecător cu respectarea şi aplicarea legii, a cărei necunoaştere sau neclaritate instanţa nu o poate invoca (art. 5 NCPC); justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar hotărârea judecătorească se dă în numele legii [art. 124 alin. (1) din Constituţie]; judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii [art. 124 alin. (3) din Constituţie].Se pune însă problema de a şti ce se înţelege prin sintagma „dreptul în vigoare în România". Dreptul este un ansamblu de norme organizat într-o anumită ordine ierarhică şi cu o anumită dinamică.
Desigur, componenta centrală a dreptului o reprezintă Constituţia şi legile interne în vigoare, indiferent de calitatea şi ierarhizarea acestora.
Face parte din dreptul în vigoare în România şi dreptul unional sau normele comunitare europene, respectiv normele instituţiilor Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit art. 5 NCC şi art. 4 NCPC, în materiile reglementate prin aceste coduri, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.
Sunt parte din dreptul în vigoare în România şi normele convenţionale, incluzând normele primare şi derivate ale Convenţiei europene a drepturilor omului împreună cu protocoalele adiţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi orice alte convenţii sau pacte referitoare la drepturile civile, sociale, culturale şi politice ratificate de România. Curtea Europeană a statuat în Hotărârea din 26 aprilie 2007 dată în cauza Popescu c. României, dar şi prin Hotărârea din 29 noiembrie 1991 în cauza Vermeire c. Belgiei, că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, aceasta implicând pentru judecătorul naţional obligaţia de a asigura efectul deplin al Convenţiei şi preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din ordinea juridică internă.
Apoi, reprezintă dreptul pozitiv şi tratatele internaţionale ratificate de Parlament, care devin astfel parte integrantă a dreptului intern [art. 11 alin. (2) şi 3 din Constituţie].
Ca un corolar, atât art. 20 alin. (2) din Constituţie, cât şi art. 3 NCPC stabilesc preeminenţa reglementarilor internaţionale în domeniul drepturilor fundamentale ale omului, cu excepţia cazului în care normele de drept intern conţin reglementări mai favorabile; în caz contrar, România s-ar afla în situaţia de a nu-şi fi respectat obligaţiile în planul dreptului internaţional public, contrar prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie.
Nu în ultimul rând, reprezintă „drept" şi au efect obligatoriu deciziile Curţii Constituţionale pronunţate în cazul controlului de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor în vigoare. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie" de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României. în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, chiar ridicate în litigii între particulari, nu au efect doar inter partes, ci produc efecte în mod continuu de la data publicării lor, erga omnes, în vederea asigurării supremaţiei Constituţiei.
Sunt integrate ordinii de drept intern şi deciziile pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedurile de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, în condiţiile Titlului III al noului Cod de procedură civilă. Deciziile pronunţare în recursurile în interesul legii în condiţiile art. 514 NCPC, precum şi cele date în rezolvarea de principiu a unor probleme de drept soluţionate neunitar în practica instanţelor în condiţiile art. 519 NCPC produc efecte în mod continuu de la data publicării lor, erga omnes, în vederea asigurării interpretării şi aplicării unitare a legii, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4), respectiv art. 521 alin. (3) NCPC.
în condiţiile art. 252 alin. (1) NCPC, cele enumerate reprezintă dreptul în vigoare în România, dar cu condiţia ca toate aceste izvoare ale dreptului să fie publicate în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 78 din Constituţie sau a altor dispoziţii speciale.
2. Textele nepublicate în Monitorul Oficial, convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, neintegrate într-un text de lege, şi dreptul internaţional cutumiar. Situaţia textelor care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, a convenţiilor, a tratatelor şi acordurilor internaţionale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum şi a dreptul internaţional cutumiar este una diferită, acestea trebuind probate de partea interesata potrivit art. 252 alin. (2) NCPC
Pentru textele adoptate în plan intern, cu efect obligatoriu şi care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, evocăm dispoziţiile art. 78 şi pe cele ale art. 108 alin. (4) din Constituţie, care au semnificaţia că nepublicarea actului echivalează cu lipsa sa de autoritate reglementară. în aceste condiţii, chiar dovedirea existenţei sale de către partea interesată este lipsită de semnificaţie.
însă întotdeauna trebuie avută în vedere premisa textului constituţional, acesta apli-cându-se numai pentru legi şi ordonanţe, iar nu pentru alte acte cu caracter normativ, fie că sunt acte ale Guvernului (hotărâri, decizii, ordine sau instrucţiuni), ale autorităţilor administrative autonome (ordine, instrucţiuni) sau acte emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate.
în privinţa acestora devin incidente atât din perspectiva publicităţii, cât şi a autorităţii actului în plan normativ dispoziţiile art. 11 alin. (1), dar şi cele ale art. 83 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
în ceea ce priveşte convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege şi nici nu fac parte din dreptul în vigoare în condiţiile alin. (1) al art. 252, credem că sarcina probei celui interesat trebuie considerată limitată atât la dispoziţiile art. 2562 NCC, cât şi la dispoziţiile art. 31 şi art. 35 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, dispoziţii care stabilesc pentru autoritatea judecătorească obligaţia de a respecta şi aplica tratatele internaţionale în vigoare prin crearea unui cadru instituţional adecvat.
în fine, referitor la cutuma internaţionala, trebuie realizată corelaţia cu art. 1 alin. (6) teza finală NCC, faţă de care normele procesuale nu sunt încă deplin armonizate.
3. Dispoziţiile normative cuprinse în documente clasificate. în privinţa dispoziţiilor normative cuprinse în documente cuprinzând informaţii clasificate, acestea pot fi dovedite şi consultate numai în condiţiile prevăzute de lege.
Evident, ele trebuie invocate de parte, însă proba lor şi accesul la informaţia conţinută de acestea se face în condiţiile secţiunii a V-a, art. 33 şi urm. din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.