Art. 259 Noul Cod de Procedură Civilă Revenirea asupra probelor încuviinţate Probele Judecata

încă de la debutul comentariului, ni se pare importantă observaţia că instituţia revenirii asupra probelor vizează probele încuviinţate, dar neadministrate încă şi este prezu-mată întotdeauna incidenţa în cursul „procesului" de administrare a probelor.

în măsura în care, potrivit art. 260 alin. (1) NCPC, administrarea probelor se va face în ordinea stabilită de instanţă, este posibil ca faptele relevate prin administrarea unor probe să se suprapună tezei probatorii a altor probe a căror administrare era succesivă. Astfel apare inutilitatea administrării unei probe care, în procesul de

Citește mai mult

probaţiune, ar deveni redundantă. Situaţia mai poate fi prezumată şi de intervenţia unei convenţii procesuale asupra probelor prin care, după încuviinţare, părţile convin asupra modificării obiectului probei, a faptelor care trebuie dovedite, astfel că administrarea unora dintre probele preîncuviinţate nu mai apare ca fiind necesară.

însă această măsură nu se va confunda niciodată cu o interpretare anticipată a probelor administrate. Posibilitatea revenirii asupra probelor încuviinţate nu permite instanţei să ierarhizeze puterea probatorie sau valoarea de adevăr adusă de fiecare probă în cursul litigiului, anterior procesului de deliberare asupra acestora, confundat cu închiderea dezbaterilor asupra fondului.

De asemenea, revenirea asupra probelor (deci dacă proba a devenit neconcludentă) este o instituţie distinctă de cea a convenţiei asupra probelor, de renunţarea uneia dintre părţi la administrarea vreuneia dintre probele încuviinţate ori de decăderea părţii din dreptul de a-i fi administrată o probă.

Cu privire la procedură, potrivit tezei finale a art. 259 NCPC, instanţa este obligată să pună această împrejurare în discuţia părţilor, chiar dacă iniţiativa revenirii aparţine instanţei din oficiu, uneia dintre părţi ori chiar procurorului, în cazul în care acesta participă în proces.

încheierea prin care instanţa revine asupra administrării unor probe încuviinţate trebuie motivată, adică trebuie justificată raţiunea pentru care administrarea probei nu mai apare necesară şi are, de asemenea, caracter preparator.

Cheltuielile făcute de parte în vederea administrării unei probe asupra căreia s-a revenit sunt restituibile părţii care le-a făcut, la cerere, şi nu pot fi cuantificate la calculul şi imputarea cheltuielilor de judecată datorate la finalul procesului, în condiţiile art. 451 şi urm. NCPC.