Art. 265 Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune Probele Judecata

1. Definire şi distincţia faţă de mijloace materiale de probă. Definiţia pe care noua lege procesuală o dă înscrisului ca mijloc de probă reprezintă un progres real faţă de concepţia clasică, în acord cu care acesta era reprezentat numai de o consemnare scriptică materializată pe suport de hârtie.

Astăzi, înscrisul este reprezentat de orice scriere sau consemnare (lingvistică - fie scriptică ori verbală, codificată - criptată sau reprezentată în imagini) stocată şi conservată pe un suport111.

înscrisul este, aşadar, o scriere sau consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic şi

Citește mai mult

care interesează obiectul probaţiunii judiciare într-un caz determinat, indiferent de modul de prezentare a informaţiei. Ca probe judiciare, înscrisurile au o pondere importantă nu doar datorită modului facil în care pot fi folosite, dar pentru calitatea informaţiei pe care o încorporează şi caracterului lor nealterabil.

în acest sens, trebuie asimilate înscrisurilor orice înregistrări imagistice dacă sunt reprezentate într-o modalitate perceptibilă şi dacă prezintă caracteristicile de mai sus, adică înregistrările video, audio, desenele etc., care până acum nu au depăşit concepţia conform căreia, din punctul de vedere al mijlocului de probă, trebuiau integrate mijloacelor materiale de probă.

Deşi observăm că în continuare, potrivit art. 341 alin. (2) NCPC sunt considerate mijloace materiale de proba şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri, ele trebuie considerate ca atare din perspectiva lor de lucruri care stochează informaţia (benzile, CD-urile, hârtiile etc.) care, la rândul lor, pot prezenta semne, aspecte particulare sau alte aspecte specifice care să aibă importanţă în plan probator. în acest context, reamintim că în practică se acceptă constant distincţia între înscris ca şi conţinut, adică suma informaţiilor redate pe suport de hârtie, şi înscris suport material, când se iniţiază procedura înscrierii în fals, caz în care suportul de hârtie nu poate fi altceva decât un mijloc material de probă.

Prin urmare, încuviinţarea unei probe constând într-o înregistrare video va trebui să aibă în vedere condiţiile procedurale aplicabile probei cu înscrisuri.

Suportul care redă informaţia însă este un mijloc material, distinct de informaţia pe care o conţine (şi care are, de exemplu, importanţă în expertizarea originalităţii sau autenticităţii), iar aceste două modalităţi de considerare a înregistrării ca mijloc de probă pot coexista în cadrul aceluiaşi proces.

2. Clasificări. Fără a minimaliza importanţa clasificării înscrisurilor, o preocupare constantă a doctrinei juridice, din punct de vedere procesual prezintă importanţă departajarea după următoarele criterii:

a) după scopul în care au fost concepute: înscrisuri preconstituite în scop probator şi înscrisuri nepreconstituite;

b) după efectul realizat în plan probator: înscrisuri originare sau primordiale, înscrisuri recognitive şi confirmative (acestea din urmă având o mai mică semnificaţie proba-torie ca acte autonome);

c) după modul de întocmire: înscrisurile sub semnătură privată, înscrisurile autentice şi o categorie distinctă, începutul de dovadă scrisă;

d) după relaţia dintre ele: înscrisuri originale şi copii.