Art. 37 Noul Cod de Procedură Civilă Legitimarea procesuală a altor persoane Aplicarea legii de procedură civilă

1. Situaţii prevăzute de lege. Articolul 37 NCPC vizează corelaţia dintre calitate şi interes, drept condiţii distincte de exerciţiu ale acţiunii civile.

Legea nu atribuie calitate procesuală activă oricăror persoane care ar putea justifica un interes [în situaţia divorţului judiciar, numai soţii au calitate procesuală activă, potrivit dispoziţiilor art. 917 alin. (1) NCPC, deşi, spre exemplu, cercul persoanelor interesate să promoveze o acţiune în desfacerea căsătoriei unor persoane între care raporturile de convieţuire sunt grav vătămate, existând riscul unei influenţe nefaste asupra

Citește mai mult

creşterii şi educaţiei copiilor, este mult mai larg].

în schimb, în anumite situaţii expres prevăzute, legea conferă legitimitate procesuală activă unor persoane care nu invocă un interes direct sau personal. Este de menţionat faptul că, în ipoteza în care partea nu justifică un astfel de interes, pentru a avea legitimitate procesuală, legea trebuie să prevadă în mod expres această posibilitate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1560 alin. (1) şi (2) NCC, creditorul a cărui creanţă este certă şi exigibilă poate să exercite drepturile şi acţiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite, cu excepţia celor strâns legate de persoana debitorului. Ca atare, în ipoteza acţiunii oblice, interesul creditorului are caracter personal, dar nu şi direct, întrucât prin admiterea acţiunii drepturile valorificate intră în patrimoniul debitorului, neconducând în mod nemijlocit la satisfacerea dreptului de creanţă al reclamantului-creditor, interesul personal şi totodată direct vizându-l numai pe debitor, creditorul obţinând numai majorarea elementelor active ale patrimoniului debitorului său şi, implicit, asigurarea garanţiei comune a creditorilor.

De asemenea, potrivit art. 111 NCC, au obligaţia ca, de îndată ce află de existenţa unui minor lipsit de îngrijire părintească, în cazurile prevăzute la art. 110 NCC vizând instituirea tutelei (când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în inte

resul minorului instituirea unei tutele), să înştiinţeze instanţa de tutelă: a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;

b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale; c) instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti; d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.

în acelaşi context, în conformitate cu art. 165 NCC, interdicţia poate fi cerută de persoanele prevăzute la art. 111, care este aplicabil în mod corespunzător.

Potrivit dispoziţiilor art. 182 alin. (1) NCC, curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor sau a celor prevăzuţi la art. 111.

în toate situaţiile menţionate anterior, interesul justificat de persoanele indicate ca având calitate procesuală activă nu are caracter personal, întrucât folosul practic vizat prin forma procedurală îl vizează pe minor/incapabil/persoana ocrotită.

Raportat la dispoziţiile art. 92 alin. (1) NCPC, procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Ca atare, parchetele pot promova orice acţiuni civile, chiar şi în ipoteza în care acestea ar avea caracter strict personal, dacă apreciază că prin exerciţiul acţiunii sunt apărate drepturile şi interesele persoanelor menţionate anterior. De asemenea, parchetele au legitimitate procesuală activă în ipotezele expres prevăzute de lege, chiar dacă acţiunea nu vizează drepturile şi interesele legitime ale minorilor, interzişilor sau dispăruţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 lit. h) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, asociaţiile de consumatori au drept de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor.

Asociaţiile de consumatori sunt persoane juridice care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor, în general, astfel încât prin promovarea acţiunilor în justiţie nu justifică un interes personal, dar au calitate procesuală activă întrucât legea prevede în mod expres aceasta.

în conformitate cu prevederile art. 28 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane, precum şi în ipoteza în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, dacă aceasta din urmă mandatează organizaţia în acest sens.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se

opune sau renunţă la judecată în mod expres. Potrivit art. 28 alin. (3) din lege, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.

2. Corelaţia interes - calitate procesuală. Literatura de specialitate juridică a stabilit următoarele situaţii vizând corelaţia interes-calitate ce se pot ivi în practică:

a) dreptul la acţiune se exercită de o persoană fizică sau juridică având un interes personal. în acest caz, de regulă, cel care justifică un interes personal are şi calitatea procesuală, însă legea poate să nu acorde calitatea procesuală activă unor persoane care ar justifica totuşi un interes propriu (spre exemplu, în materie de divorţ);

b) dreptul la acţiune este exercitat de o persoană sau un organ care urmăreşte realizarea interesului unei alte persoane. Este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă persoanei sau organului;

c) dreptul la acţiune este exercitat de reprezentanţii unor grupuri, în interesul respectivelor grupuri. în această situaţie, interesul este personal, iar calitatea procesuală activă aparţine grupului (aşa-numitele acţiuni sociale). Ca exemplu, menţionăm art. 28 din Legea nr. 1/2000, referitor la comitetul constituit pentru dobândirea personalităţii juridice de către formele asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere;

d) dreptul la acţiune este exercitat în interesul grupului de către unul dintre membrii acestuia (aşa-numitele acţiuni sociale ut singuli), acesta din urmă neavând împuternicirea de a reprezenta grupul.

Pentru această ipoteză, este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă a celui care acţionează în locul grupului, cum este cazul, spre exemplu, al art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit căruia hotărârile adunării generale (a unei societăţi pe acţiuni) contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală ori au votat contra şi au cerut să se treacă aceasta în procesul-verbal al şedinţei, precum şi al art. 174 alin. (2) din acelaşi act normativ, conform căruia hotărârile adunării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei;

e) dreptul la acţiune este exercitat de grup în apărarea intereselor unui membru al grupului. în lipsa unei dispoziţii legale exprese, grupul nu are calitate procesuală;

f) dreptul la acţiune este exercitat în interesele membrilor unui grup, de către aceştia. Nu suntem în prezenţa unui interes colectiv, ci a unei sume de interese individuale, aplicându-se regulile de la coparticiparea procesuală.

Când însă grupului i se recunoaşte, prin lege, calitatea procesuală, se ridică problema de a şti dacă membrii grupului mai pot exercita dreptul la acţiune. în rezolvarea acesteia, trebuie pornit de la faptul că grupul are calitate procesuală numai dacă interesul este colectiv, ceea ce înseamnă că toţi membrii săi au un interes de aceeaşi natură, chiar dacă prejudiciile lor nu sunt egale. în consecinţă, ar avea calitate procesuală activă un membru al grupului care ar invoca un prejudiciu special, ce nu a fost suferit de toţi ceilalţi membri ai grupului;

g) dreptul la acţiune este exercitat de un grup, care urmăreşte realizarea unui interes colectiv. Prin definiţie, interesul nu este personal, ci este înlocuit cu unul colectiv, însă numai dacă legea acordă expres calitate procesuală activă grupului.

Este cazul sindicatelor şi al anumitor asociaţii (pentru protecţia consumatorilor, pentru protecţia mediului) care acţionează fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanţiale proprii, ci a unor drepturi ale aderenţilor, aceştia din urmă fiind destinatarii regulilor de drept ce se urmăresc a fi valorificate;

h) dreptul la acţiune este exercitat în apărarea unui interes general. în principiu, numai Ministerul Public ar trebui să aibă calitate procesuală şi niciun grup sau persoană nu s-ar putea prevala direct de acest interes, însă violarea unui interes general nu exclude şi violarea unui interes colectiv sau individual.

Uneori, legea desemnează anumite organe ca având calitate procesuală pentru valorificarea unui interes care poate fi considerat ca fiind general. Astfel, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, referitor la contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic, prevede că aceasta poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului (pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi) sau de Guvern.