Art. 39 Noul Cod de Procedură Civilă Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi Aplicarea legii de procedură civilă
| Comentarii |
|
Aplicarea legii de procedură civilă
Art. 39
Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi
(1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părţile iniţiale. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după caz.
(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.
(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bună-credinţă şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul titular.
| ← Art. 38 Noul Cod de Procedură Civilă Transmiterea calităţii... | Art. 40 Noul Cod de Procedură Civilă Sancţiunea încălcării... → |
|---|
Actul juridic cu titlu particular vizează transmiterea unui drept subiectiv civil privit individual (utsinguli), precum contractul de vânzare, contractul de donaţie, legatul unor bunuri determinate etc. Actul juridic cu titlu particular poate fi încheiat între vii - inter vivos (efectele juridice se produc independent de moartea autorului) sau pentru cauză de moarte - mortis couso (efectele juridice se produc exclusiv în momentul şi sub condiţia morţii
Citește mai mult
autorului).Noul Cod de procedură civilă distinge în cazul înstrăinării dreptului litigios printr-un act juridic cu titlu particular între ipoteza înstrăinării între vii şi cea a înstrăinării pentru cauză de moarte, fără a prezenta interes caracterul gratuit sau oneros al înstrăinării.
1.1. Transmiterea dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular. Astfel, spre deosebire de soluţiile adoptate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, potrivit art. 39 alin. (1) teza I, dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părţile iniţiale.
Prin urmare, în ipoteza în care pe parcursul unui litigiu având ca obiect revendicare imobiliară reclamantul vinde dreptul de proprietate litigios asupra imobilului, potrivit noii reglementări instanţa nu va mai lua act în mod automat de transmiterea calităţii procesuale active de la înstrăinător la dobânditor, ci, dimpotrivă, procesul va continua, în primă fază, între părţile iniţiale - reclamant-înstrăinător şi pârât.
1.2. Transmiterea dreptului litigios prin acte cu titlu particular pentru cauza de moarte. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după caz, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) teza a ll-a NCPC, fiind evident faptul că procesul nu ar mai putea continua în configuraţia iniţială, ca în cazul tezei I a aceluiaşi alineat.
Ca atare, în ipoteza în care reclamantul a instituit un legatar cu titlu particular şi, în cursul procesului vizând bunul ce a constituit obiect al legatului, reclamantul decedează, litigiul va continua, în primă fază, între pârât şi succesorii universali sau cu titlu universal ai reclamantului, care preiau poziţia procesuală avută de acesta.
2. Introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular. Dispoziţiile art. 39 alin. (2) teza I NCPC prevăd însă că, în toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu.
Sintagma „în toate cazurile" folosită în textul legal are în vedere atât ipoteza înstrăinării dreptului litigios prin act juridic cu titlu particular inter vivos (vânzare, donaţie, schimb
etc.), cât şi cea a înstrăinării dreptului prin act juridic cu titlu particular mortis couso (legat cu titlu particular).
Prin urmare, în ambele ipoteze, succesorul cu titlu particular va fi introdus în proces, din proprie iniţiativă sau în mod forţat (la cererea oricărei părţi litigante sau de către instanţă din oficiu).
Cererea de introducere în cauză a succesorului cu titlu particular, independent dacă este formulată de către acesta sau de către părţi, nu urmează regimul juridic al cererilor de intervenţie, din moment ce efectele juridice produse în temeiul acestora sunt distincte. în timp ce în cazul intervenţiei voluntare principale instanţa este învestită cu o nouă pretenţie, în ipoteza cererii de introducere în proces a succesorului cu titlu particular, el preia, în principiu, poziţia procesuală a înstrăinătorului, cadrul procesual nesuferind o lărgire sub aspectul obiectului. De asemenea, în ipoteza cererii de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, între intervenientul forţat şi reclamant există o contrarietate de interese, dreptul subiectiv civil disputat putând aparţine numai unuia dintre aceştia, în timp ce între succesorul cu titlu particular şi înstrăinător nu există un asemenea conflict.
Totodată, introducerea în cauză din oficiu de către instanţă a succesorului cu titlu particular reprezintă una dintre ipotezele la care face trimitere art. 78 alin. (1) NCPC, care vizează cazurile expres prevăzute de lege când judecătorul dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane.
După introducerea în proces a succesorului cu titlu particular, instanţa va decide dacă înstrăinătorul sau, în cazul decesului acestuia, succesorul său universal sau cu titlu universal, va rămâne sau va fi scos din proces, avându-se în vedere şi poziţia procesuală a celorlalte părţi exprimată în acest sens.
Totodată, apreciem că scoaterea din proces a înstrăinătorului sau a succesorului său universal sau cu titlu universal operează în temeiul transmisiunii calităţii procesuale, iar nu ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active sau pasive, după caz.
Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză, putând beneficia de efectele hotărârii judecătoreşti sau existând posibilitatea să fie obligat prin aceasta.
3. Efectele hotărârii. Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, chiar şi în ipoteza în care nu a fost introdus în proces, însă numai în privinţa bunului transmis, apreciindu-se că, deşi nu a participat la judecată, acesta reprezintă persoana autorului său în ceea ce priveşte dreptul în discuţie.
Legea prevede o excepţie de la această regulă, şi anume aceea în care succesorul cu titlu particular a dobândit dreptul cu bună-credinţă şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul titular.