Art. 423 Noul Cod de Procedură Civilă Perimarea instanţei Perimarea cererii Unele incidente procedurale

Perimarea instanţei este o instituţie nou introdusă în procedura civilă, dar care s-a regăsit în legislaţia noastră mai veche, diferită însă de perimarea cererii reglementată de art. 416-422 NCPC.

Perimarea instanţei vizează orice cerere adresata instanţei de judecata, indiferent de natura sau obiectul acesteia, întrucât textul nu circumstanţiază noţiunea de cerere.

Ca atare, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, sunt susceptibile de această sancţiune: cererea de chemare în judecată, apelul, recursul, contestaţia în anulare, cererea de revizuire şi orice alte cereri adresate

Citește mai mult

instanţelor judecătoreşti şi indiferent de procedura care ar fi fost aplicabilă pentru soluţionarea lor. Spre exemplu, o cerere necontencioasă, supusă procedurii reglementate de art. 527 şi urm. NCPC, indiferent dacă instanţa a hotărât soluţionarea ei cu sau fără citarea petentului sau a altor persoane arătate în cerere, dacă a rămas în nelucrare 10 ani este supusă perimării instanţei, după cum ea poate fi constatată perimată şi potrivit art. 416 şi urm.

Prin urmare, perimarea instanţei intervine în cazul în care nu a intervenit perimarea cererii, în condiţiile prevăzute de art. 416 şi urm. NCPC; dacă perimarea cererii nu s-a constatat la un moment apropiat intervalului de 6 luni, ci cauza se repune pe rol în vederea discutării perimării cererii (de exemplu, după trecerea unui interval de 3 ani sau mai mult), aceasta nu înseamnă că sancţiunea prevăzută de art. 416 nu mai poate fi dispusă şi că ar trebui să se aştepte împlinirea termenului pentru perimarea instanţei.

Sancţiunea procedurală analizată este una care intervine de drept, atunci când cererea a rămas în nelucrare un interval mult mai îndelungat decât cel prevăzut de art. 416, respectiv 10 ani, şi chiar în lipsa unor motive imputabile părţii, ceea ce înseamnă că, dacă partea a fost în culpă, aceasta rămâne o împrejurare indiferentă; pe de altă parte, având în vedere că nu interesează atitudinea procesuală a părţii sau părţilor, se poate constata că şi în cazul în care s-a decis soluţionarea unei cereri adresate instanţei fără citarea părţilor şi ea a rămas în nelucrare în intervalul prevăzut de lege, perimarea instanţei este incidenţă; teoretic, într-o astfel de situaţie s-ar putea regăsi şi o cerere înregistrată în evidenţele instanţei de judecată şi pentru care nu s-au dispus măsurile legale în vederea soluţionării ei, legiuitorul instituind o prezumţie legală absolută a dezinteresului părţii în judecarea acesteia în cazul în care în perioada celor 10 ani, aceasta nu a revenit cu o solicitare în sensul dispunerii măsurilor legale omise de instanţă.

Pentru soluţionarea cererii prin aplicarea acestei sancţiuni, regulile de procedură prevăzute de art. 420 NCPC sunt pe deplin aplicabile.

Astfel: ea se constată din oficiu (caz în care cererea va trebui repusă pe rol) sau Io cererea părţii interesate; părţile vor trebui citate, chiar dacă este vorba despre o cerere necontencioasă pentru care instanţa decisese ab initio soluţionarea fără citare, în contextul art. 532 alin. (1) NCPC, întrucât regulile de soluţionare a acestui incident reprezintă o normă specială, astfel încât se aplică în mod prioritar. Judecătorul va dispune întocmirea de către grefier a referatului asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, iar incidentul va fi soluţionat în camera de consiliu (regula fiind incidenţă, spre exemplu, în cadrul procedurii necontencioase) ori în şedinţă publică (dacă cererea a cărei perimare se constată era susceptibilă de soluţionare în şedinţă publică). Totodată, perimarea instanţei, la fel ca şi perimarea cererii, nu va putea fi invocată pentru prima oară în instanţa de apel.