Art. 424 Noul Cod de Procedură Civilă Denumirea hotărârilor Dispoziţii generale Hotărârile judecătoreşti
| Comentarii |
|
Hotărârile judecătoreşti
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 424
Denumirea hotărârilor
(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă.
(2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă.
(3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numesc decizie.
(4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie.
(5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel.
| ← Art. 423 Noul Cod de Procedură Civilă Perimarea instanţei... | Art. 425 Noul Cod de Procedură Civilă Conţinutul hotărârii... → |
|---|
Hotârârea judecătoreasca reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi.
Spre deosebire de textul din codul anterior, art. 424 NCPC este mult mai detaliat, înlăturând neajunsurile art. 255 CPC 1865.
2. Sentinţele. Articolul 424 alin. (1) NCPC stabileşte că hotărârea primei instanţe prin care este soluţionată cauza sau prin care aceasta
Citește mai mult
se dezînvesteşte se numeşte sentinţă.Sintagma „prin care este soluţionată cauza" acoperă fără echivoc şi din punct de vedere terminologic şi ipoteza soluţionării unei cereri de chemare în judecată pe cale de excepţie, iar nu numai atunci când instanţa soluţionează pe fond raportul litigios.
Deşi prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti instanţa se dezînvesteşte, astfel cum dispune art. 429 NCPC, indiferent de soluţia pe care o adoptă (pe cale de excepţie sau pe fond), art. 424 alin. (1) nu neagă aceste efect principal al pronunţării hotărârii, întrucât formularea alternativă a textului are în vedere ipoteza admiterii unei excepţii de necom-petenţâ, urmată sau nu de declinarea de competenţă, pentru că, spre exemplu, în cazul admiterii excepţiei de necompetenţă generală, soluţia pe care instanţa o va pronunţa este aceea de respingere a cererii ca inadmisibilă, astfel cum prevede art. 132 alin. (4) NCPC.
Prin urmare, şi dezînvestirea primei instanţe prin această modalitate se realizează prin pronunţarea unei sentinţe, fie că este vorba despre respingerea cererii ca inadmisibilă, fie despre declinarea dispusă de o instanţă în favoarea alteia, ori de o secţie specializată a unei instanţe în favoarea secţiei specializate în altă materie a aceleiaşi instanţe sau între completele unei instanţe în considerarea specializării unuia dintre ele; ipoteza declinărilor evocate reprezintă o concluzie ce decurge din dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (4) NCPC care prevăd aplicarea prin asemănare a reglementărilor privind excepţia de necompetenţă şi conflictul de competenţă şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, dar şi în cazul completelor specializate.
Dacă însă o secţie a înaltei Curţi se dezînvesteşte prin declinarea de competenţă în favoarea altei secţii a înaltei Curţi sau declinarea este dispusă între completele unei secţii în considerarea specializării unuia dintre ele, hotărârea nu se va numi sentinţă, ci încheiere, întrucât o asemenea dezînvestire nu este pronunţată în primă instanţă, soluţie care decurge din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 424 alin. (1) şi (5) NCPC.
Şi hotărârile pronunţate de înalta Curte în materiile ce ţin de competenţa diversă a instanţei supreme reglementată prin dispoziţiile art. 97 pct. 4 NCPC (strămutări, conflicte de competenţă, delegarea instanţei etc.) se vor numi încheieri, întrucât norma de competenţă invocată nu reglementează o competenţă de primă instanţă propriu-zisă [premisa normei de la art. 424 alin. (1)].
Dacă însă înalta Curte procedează la declinarea competenţei soluţionării unui recurs, a unei contestaţii în anulare sau revizuiri în favoarea unei alte instanţe, hotărârea de dezînvestire se va numi decizie, în aplicarea regulii prevăzute de art. 424 alin. (4) NCPC, iar nu a celei de la alin. (1), pentru că astfel se soluţionează o excepţie în legătură cu recursul.
Raţionamentul anterior este aplicabil mutatis mutandis şi în privinţa declinărilor dispuse de către instanţele de apel sau de către celelalte instanţe de recurs decât înalta Curte.
Prin dispoziţiile Legii nr. 76/2012, la art. 424 s-a introdus alin. (2), care include în categoria sentinţelor şi hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, competenţă a judecătoriei statuată prin dispoziţiile art. 94 pct. 3 NCPC.
Textul este util pentru a înlătura eventualitatea unei alte calificări a hotărârii pronunţate de judecătorie în acest caz, având în vedere că ipoteza se referă la soluţionarea unei cai de atac.
3. Deciziile. Hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel
a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numesc decizii.
Se constată că textul omite includerea în această categorie şi a hotărârii prealabile pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 521 alin. (1) NCPC indicând în mod expres că asupra acestei sesizări înalta Curte se pronunţă prin decizie.
O dispoziţie identică se regăseşte şi în materia recursului în interesul legii, norma specială de la art. 517 alin. (1) NCPC prevăzând în mod expres că acesta se soluţionează prin decizie. Dacă prevederile din partea specială referitoare la soluţionarea recursului în interesul legii nu au fost suficiente pentru a exclude deciziile pronunţate în acest caz din norma generală [art. 424 alin. (2)], opţiunea legiuitorului nu are nicio justificare pentru lipsa de unitate normativă în materia hotărârii prealabile.
Şi hotărârea prin care instanţa de apel, după anularea hotărârii atacate, judecă procesul, evocând fondul [astfel cum prevede art. 480 alin. (3) NCPC] se numeşte decizie, precizarea fiind valabilă în ipoteza în care anularea hotărârii atacate şi evocarea fondului nu se realizează la acelaşi termen, prin aceeaşi hotărâre, raţiunile fiind identice cu cele pentru care legiuitorul a menţionat expres ipoteza rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs.
4. Hotărârile pronunţate în contestaţie în anulare sau revizuire. Contestaţia în anulare şi revizuirea se soluţionează, după caz, prin sentinţă sau decizie, acestea fiind căi de atac de retractare.
Soluţia reprezintă o consacrare în cadrul dispoziţiilor generale privind hotărârile judecătoreşti a principiului accesorium sequitur principale, prin aplicarea căruia doctrina şi jurisprudenţa dezvoltate în aplicarea codului anterior au concluzionat în acelaşi sens, anume că, dacă se ataca o hotărâre în primă instanţă, aceste căi extraordinare de atac erau soluţionate prin sentinţă, pe când dacă obiectul contestaţiei în anulare sau revizuirii era o hotărâre dată într-o cale de atac, se pronunţa o decizie.
5. încheierile. Celelalte hotărâri judecătoreşti date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel, indiferent dacă acestea sunt preparatorii sau interlocutorii, conform distincţiilor de la art. 235 NCPC.
Norma este valabilă atât pentru cele date în primă instanţă, precum şi în căile de atac, ordinare sau extraordinare, ori în cadrul unor proceduri speciale, dacă legea nu conţine dispoziţii derogatorii.