Art. 420 Noul Cod de Procedură Civilă Procedura perimării Perimarea cererii Unele incidente procedurale

1. Invocarea perimării. Deşi perimarea este reglementată de norme de ordine publică şi este o sancţiune procedurală ce operează de drept, aceasta trebuie pronunţata de instanţa de judecata, la cererea părţii interesate din oficiu.

Pe lângă posibilitatea instanţei de a o invoca din oficiu, dreptul de a invoca perimarea revine părţii interesate, care, de regulă, este pârâtul, iar în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire, asemenea interes aparţine intimatului.

Fiind reglementată prin norme ce ocrotesc un interes general, perimarea poate fi invocată şi de procuror. Şi intervenientul

Citește mai mult

principal, având o poziţie procesuală independentă în proces, are posibilitatea de a invoca excepţia perimării, aceeaşi independenţă procesuală având şi intervenientul introdus în proces în temeiul art. 68 NCPC, pe când intervenientul în interesul uneia dintre părţi poate invoca perimarea numai dacă invocarea excepţiei se constituie într-un act favorabil părţii a cărei poziţie în proces o susţine [art. 67 alin. (2)].

Perimarea ar mai putea fi invocată şi de terţul chemat în garanţie în baza art. 72 NCPC, de cel arătat ca titular al dreptului, potrivit normelor de la art. 75 NCPC sau de cel introdus în cauză forţat, din oficiu, astfel cum prevede art. 78 NCPC.

Uneori şi reclamantul poate justifica un interes în invocarea perimării, cum ar fi într-o acţiune de partaj sau în care s-au formulat cereri ulterioare de extindere a cadrului procesual - intervenţie principală voluntară, chemarea în judecată a altor persoane etc.

2. Pronunţarea perimării. Sancţiunea perimării se pronunţă de instanţă numai după verificarea şi constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, perimarea invocându-se, de regulă, la primul termen ce urmează după împlinirea termenului de perimare şi la care părţile au fost legal citate, nefiind necesară menţionarea discutării incidentului perimării; nimic nu se opune însă ca perimarea să poată fi invocată şi ulterior primului termen la care părţile sunt legal citate, consecutiv repunerii cauzei pe rol, întrucât, fiind reglementată prin norme imperative, poate fi invocată în tot cursul judecăţii în acea etapă procesuală.

Excepţia perimării trebuie supusă dezbaterii contradictorii a părţilor, date fiind obligaţiile judecătorului statuate prin dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 245 şi urm. NCPC, şi trebuie constatată de instanţă în compunerea prevăzută de lege pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată, a contestaţiei sau a căilor de atac enumerate de art. 416 alin. (1) NCPC, fiind un incident procedural ce se soluţionează după regulile procedurii contencioase.

Drept urmare, excepţia de perimare nu îşi poate găsi dezlegarea doar în cadrul considerentelor hotărârii pronunţate pe fond, în absenţa invocării ei de instanţă din oficiu sau de părţi, înainte de închiderea dezbaterilor.

Perimarea poate fi invocată pe cale de excepţie dacă, după împlinirea termenului de perimare, s-a fixat termen pentru judecarea în fond. Excepţia poate fi invocată în camera de consiliu, dacă cererea în legătură cu care a intervenit perimarea este dintre cele care se judecă în camera de consiliu (sub rezerva dispoziţiilor art. XII din Legea nr. 2/2013), textul de la art. 420 alin. (2) neconsacrând posibilitatea unei opţiuni între a invoca excepţia în camera de consiliu sau în şedinţă publică, nici pentru părţi, nici pentru instanţă.

3. Inadmisibilitatea invocării perimării în calea de atac. Deşi este reglementată prin norme de ordine publică, legea nu îngăduie ca perimarea cererii de chemare în judecată să poată fi ridicată pentru prima oară în faţa instanţei de apel (cu atât mai mult în recurs sau în celelalte căi extraordinare de atac), astfel că, dacă partea interesată nu a invocat-o înaintea primei instanţe, sancţiunea se acoperă şi sentinţa nu mai poate fi schimbată pentru acest motiv.

însă, dacă ea a fost invocată şi a fost respinsă, soluţia dată excepţiei perimării poate fi obiect al criticilor în calea de atac ce se poate exercita împotriva acelei hotărâri prin care instanţa s-a dezînvestit, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile art. 420 alin. (3) NCPC.