Art. 425 Noul Cod de Procedură Civilă Conţinutul hotărârii Dispoziţii generale Hotărârile judecătoreşti
| Comentarii |
|
Hotărârile judecătoreşti
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 425
Conţinutul hotărârii
(1) Hotărârea va cuprinde:
a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;
b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
(2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant şi la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile şi obligaţiile părţilor sunt solidare sau indivizibile.
(3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.
| ← Art. 424 Noul Cod de Procedură Civilă Denumirea hotărârilor... | Art. 426 Noul Cod de Procedură Civilă Redactarea şi semnarea... → |
|---|
Textul reprezintă dreptul comun în ce priveşte conţinutul hotărârii judecătoreşti, astfel că orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă elementele pe care acesta le enumeră. Se impune însă precizarea că pentru decizia pronunţată în recurs şi, în consecinţă, şi în soluţionarea căilor de atac de retractare formulate împotriva ei, art. 499 NCPC prevede dispoziţii
Citește mai mult
derogatorii de la art. 425 alin. (1) lit. b).Norma consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti: partea introductivă (practicaua), considerentele şi dispozitivul.
2. Practicaua hotărârii. Practicaua cuprinde elementele enumerate la lit. a) de la alin. (1) al art. 425, textul făcând trimitere la dispoziţiile art. 233 alin. (1) şi (2) NCPC, care reglementează conţinutul încheierii de şedinţă.
Astfel cum dispune art. 233 alin. (3) NCPC, practicaua va avea această structură în cazul în care instanţa se pronunţă asupra cauzei la aceeaşi dată la care a avut loc dezbaterea în fond a procesului, etapă judiciară reglementată prin prevederile art. 389-394 NCPC.
Dacă însă instanţa a dispus amânarea pronunţării, partea introductivă a hotărârii pe care o va pronunţa va cuprinde cele arătate în art. 425 alin. (1) teza a ll-a NCPC, precum şi menţiunea că restul elementelor impuse de această normă sunt arătate în încheiere, încheiere ce va face parte integrantă din hotărâre, lipsa acesteia atrăgând nulitatea hotărârii.
Fiecare dintre menţiunile cuprinse în practicaua hotărârii are raţiuni precise, întrucât acestea permit verificarea de către instanţele de control judiciar a dispoziţiilor legale referitoare la competenţa instanţei, compunerea şi constituirea completului, participa
rea procurorului la judecarea cauzei, respectarea limitelor învestirii instanţei, susţinerile părţilor, respectarea drepturilor procedurale ale acestora etc.
Cu referire la hotărârile pronunţate de înalta Curte, urmează a se avea în vedere că în practicaua acestora se vor menţiona numele şi prenumele magistratului-asistent, iar nu ale grefierului.
în practica judiciară anterioară s-a decis că hotărârea judecătorească nu va fi lovită de nulitate dacă în practicaua acesteia s-a menţionat din greşeală numele altui judecător decât cel care a pronunţat-o şi a semnat minuta, ci se va recurge la procedura reglementată actualmente de art. 442 NCPC[1); de asemenea, lipsa prenumelui ori a prenumelor judecătorilor care au semnat hotărârea nu constituie caz de nulitate, astfel că şi în acest caz, omisiunea este susceptibilă de îndreptare în condiţiile art. 442 NCPC; aceleaşi reguli sunt aplicabile şi cu referire la numele şi prenumele asistenţilor judiciari, ale magistraţilor-asistenţi, ale grefierilor ori ale procurorilor, atunci când aceştia participă în proces, în raport cu modalitatea de constituire a completului prevăzută de lege.
3. Considerentele. Considerentele hotărârii judecătoreşti conţin, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Astfel, o motivare implicita a unor capete de cerere sau cereri adiţionale ori incidentale nu poate fi considerată ca fiind corespunzătoare exigenţelor art. 425 alin. (1) NCPC, dat fiind faptul că în dispozitiv trebuie să se regăsească soluţia dată fiecărei cereri care a constituit cadrul obiectiv al judecăţii.
Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanţei, astfel că ea se va referi la toate acestea, fără a însemna însă că instanţa va trebui să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-au formulat, instanţa fiind îndreptăţită să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.
Instanţa va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la probele administrate, fără a se indica în ce constau aceste probe, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare va conduce la desfiinţarea hotărârii, întrucât o aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării™.
Nici motivarea sumară a hotărârii judecătoreşti nu corespunde exigenţelor textului pentru că lipsa de consistenţă a acesteia poate face imposibilă realizarea controlului judiciar; totodată, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe
incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariu.
Pe de altă parte, în calea de atac, instanţa de control judiciar nu se poate rezuma la enunţarea hotărârii adoptate de instanţa anterioară, întrucât nu este scutită de obligaţia de a examina problemele invocate, de regulă, prin motivarea căii de atac ori apărările susţinute nemijlocit în faţa sa; chiar şi atunci când îşi însuşeşte demonstraţia juridică din hotărârea examinată, instanţa este ţinută să coreleze motivarea hotărârii cu criticile susţinute prin motivele căii de atac cu care este învestită; prezentarea raţiunilor pentru care se confirmă soluţia atacată subzistă chiar şi în ipoteza art. 476 alin. (2) NCPC, motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti reprezentând o importantă garanţie a unei proceduri echitabile.
Nemotivarea opiniei separate ca, de altfel (pentru identitate de raţiune), şi a celei concurente, ar putea fi sancţionată cu nulitatea numai dacă se face dovada unei vătămări ce nu ar putea fi altfel înlăturate, sens în care dispune art. 175 alin. (1) NCPC.
4. Dispozitivul. în ce priveşte dispozitivul hotărârii judecătoreşti, legiuitorul detaliază conţinutul său prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c), atât referitor la datele de identificare a părţilor între care a purtat judecata, persoane fizice sau juridice, cât şi soluţia dată de instanţă asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, dar şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate; dispozitivul reproduce minuta redactată, în condiţiile art. 401, cu ocazia pronunţării hotărârii.
Dispoziţiile art. 425 alin. (2) stabilesc obligaţia instanţei de a pronunţa o soluţie clară, nesusceptibilă de lămuriri ulterioare, în cazul coparticipării procesuale active şi/sau pasive, facultative sau forţate, cea din urmă fiind proprie drepturilor şi obligaţiilor solidare sau indivizibile; dacă totuşi nu corespunde acestor exigenţe legale, partea interesată poate solicita ca dispozitivul să fie completat prin procedura reglementată de art. 444 NCPC sau lămurit în condiţiile art. 443, ori, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la această normă, se poate formula o contestaţie la titlu, potrivit art. 711 alin. (2) NCPC.
Instanţa are îndatorirea de a arăta ce se cuvine fiecărui reclamant şi la ce este obligat fiecare pârât (pentru situaţia drepturilor şi obligaţiilor divizibile), după cum va trebui să menţioneze dacă drepturile şi obligaţiile disputate de părţi sunt solidare sau indivizibile, potrivit cu natura raportului juridic sau a dispoziţiilor legale care constituie cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi) şi care au generat litisconsorţiul procesual activ şi/sau pasiv, potrivit prevederilor art. 59 NCPC.
Toate aceste precizări sunt în mod egal valabile şi pentru soluţionarea cererilor incidentale, chiar dacă textul se referă doar la dihotomia reclamant-pârât.
în practică s-a statuat în sensul că dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu poate fi incomplet, întrucât trebuie să poată fi executat potrivit dispoziţiilor sale intrinseci, astfel încât să nu fie necesară complinirea lui cu probele cauzei.
Lipsa dispozitivului hotărârii judecătoreşti reprezintă o neregularitate ce atrage nulitatea hotărârii, dar care se poate acoperi prin întocmirea ulterioară a dispozitivului, potrivit art. 179 alin. (2) NCPC, minuta fiind cea care reflectă soluţia adoptată de instanţă, în timp ce dispozitivul doar o reproduce.
De asemenea, neconcordonţo dintre minuta şi dispozitiv [care se redactează ulterior, conform art. 426 alin. (5) NCPC] reprezintă şi ea o neregularitate ce ar trebui îndreptată prin refacerea dispozitivului în sensul minutei, în aplicarea aceloraşi prevederi ale art. 179 alin. (2) NCPC, având în vedere că dispoziţiile minutei sunt cele care indică soluţia reală pronunţată în cauză.
5. Partea finală a dispozitivului. Alineatul (3) din acelaşi text reglementează conţinutul ultimei părţi a dispozitivului, precizări care sunt deosebit de utile până la asimilarea noilor dispoziţii de procedură, fiind menite să asigure părţilor o mai bună orientare în sistemul şi activitatea judiciară şi o eficientă exercitare a drepturilor lor.
Textul introduce obligaţia instanţei de a indica în dispozitiv dacă hotărârea este executorie, dacă este supusă unei cai de atac ori este definitiva, dispoziţiile noului cod fiind substanţial diferite faţă de reglementarea anterioară în privinţa acestor instituţii.
Indicarea greşita a caii de atac este însă lipsită de consecinţe vătămătoare pentru părţi, dată fiind consacrarea explicită a principiului legalităţii căilor de atac prin dispoziţiile art. 457 NCPC şi remediile procesuale adoptate prin noul cod pentru anihilarea unei eventuale vătămări a părţilor decurgând dintr-o atare eroare a instanţei de judecată în desemnarea căii de atac prevăzute de lege pentru hotărârea pe care o pronunţă [art. 457 alin. (3)].
Alte elemente obligatorii prevăzute de acest text sunt: data pronunţării, menţiunea pronunţării în şedinţă publică sau în altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată.
Considerăm că şi neconcordanţa dintre data pronunţării menţionată în minută şi cea trecută în dispozitivul hotărârii ar trebui înlăturată prin refacerea dispozitivului în sensul minutei, astfel încât să se menţioneze în dispozitiv data cuprinsă în minută.
Regula este pronunţarea în şedinţă publică, în condiţiile art. 402 NCPC, excepţia fiind pronunţarea prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astfel cum prevede art. 396 alin. (2), aplicabil doar în cazul în care instanţa s-a pronunţat la o dată ulterioară celei la care a avut loc dezbaterea în fond a procesului, dispunând, aşadar, amânarea pronunţării.
Lipsa menţiunii referitoare la pronunţarea în şedinţă publică atrage nulitatea relativă numai atunci când s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, potrivit art. 175 alin. (1) NCPC, dezlegare dată de instanţa supremă în recurs în interesul legii prin Decizia nr. XII 1/2007. Opinăm că această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi sub auspiciile noului cod, întrucât chestiunea este diferită de nulitatea necondiţionată reglementată de legiuitor prin prevederile art. 176 pct. 5 NCPC, normă care sancţionează cu nulitatea nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, în timp ce prevederile art. 425 alin. (3) NCPC sunt norme care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti, iar nu publicitatea şedinţei de judecată.
Dacă hotărârea este supusă apelului sau recursului, instanţa are şi obligaţia arătării instanţei la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac; prin urmare, instanţa nu este datoare să facă aceste menţiuni în cazul în care hotărârea poate fi atacată cu revizuire sau contestaţie în anulare, norma fiind de strictă interpretare.
Importanţa acestei reglementări decurge din observarea prevederilor art. 471 alin. (1) NCPC referitoare la obligaţia depunerii apelului şi, când este cazul, a motivelor de apel la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii; dispoziţii similare sunt prevăzute şi pentru depunerea recursului şi a motivelor de casare [art. 490 alin. (1) NCPC].