Art. 430 Noul Cod de Procedură Civilă Autoritatea de lucru judecat Dispoziţii generale Hotărârile judecătoreşti
| Comentarii |
|
Hotărârile judecătoreşti
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 430
Autoritatea de lucru judecat
(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.
| ← Art. 429 Noul Cod de Procedură Civilă Dezînvestirea... | Art. 431 Noul Cod de Procedură Civilă Efectele lucrului... → |
|---|
Hotărârile judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat trebuie să fie pronunţate în materie
Citește mai mult
contencioasâ şi să provină de la o instanţa română; în ce priveşte ultima condiţie, ea decurge din faptul că nu toate hotărârile judecătoreşti străine dobândesc în mod automat autoritate de lucru judecat, ci numai în urma recunoaşterii de către autorităţile judiciare române, sens în care trebuie observate dispoziţiile Capitolului I „Recunoaşterea hotărârilor străine" din Titlul III „Eficacitatea hotărârilor străine" al Cărţii a Vll-a „Procesul civil internaţional" a noului Cod de procedură civilă (art. 1094 şi urm.); pe de altă parte, hotărârile în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, sunt recunoscute şi în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la nicio procedură specială şi numai în caz de contestaţie partea interesată poate cere ca hotărârea să fie recunoscută - fie pe cale principală, fie pe cale incidentală [art. 33 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului] -, Regulamentul fiind aplicabil în mod direct în fiecare dintre statele membre ale Uniunii, ca act normativ comunitar.2. Hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat. Totodată, având în vedere că o excepţie procesuală, un incident procedural sau o chestiune litigioasă poate fi soluţionată şi printr-o încheiere interlocutorie, efectul autorităţii de lucru judecat operează şi în privinţa acestora, încheierile fiind hotărâri ale instanţei, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) NCPC, iar pe de altă parte, art. 235 NCPC dispune în mod expres că instanţa „este legată" de încheierile interlocutorii.
Autoritatea de lucru judecat operează atât în cazul hotărârilor prin care acţiunea sau cererile incidentale (cerere reconvenţională ori intervenţii voluntare ori forţate) sunt admise, cât şi în privinţa celor prin care acestea sunt respinse.
3. Hotărâri lipsite de autoritatea de lucru judecat. în privinţa încheierilor, chiar dacă intră în categoria celor interlocutorii potrivit regulilor art. 235 NCPC, când sunt pronunţaţe în procedura necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat, sens în care dispune în mod expres art. 535 NCPC, normă specială în materia procedurii graţioase.
în ce priveşte hotărârile provizorii, autoritatea de lucru judecat este relativă pentru că funcţionează câtă vreme împrejurările de fapt care au justificat adoptarea unei anumite soluţii se menţin neschimbate [art. 430 alin. (3) NCPC]; dacă survin modificări, hotărârea judecătorească va putea fi modificată sau revocată în acord cu noua situaţie de fapt, în sensul că este posibilă pronunţarea unei hotărâri care să nu coincidă cu cea iniţială. Regula înscrisă în acest text dă expresie principiului rebus sic stantibus.
Autoritatea de lucru judecat nu este ataşată nici hotărârilor pronunţate în baza recunoaşterii (în tot sau în parte) a pretenţiilor reclamantului în condiţiile art. 436 NCPC ori hotărârilor prin care se încuviinţează învoiala părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 438 şi urm. NCPC, întrucât acestea nu sunt rezultatul verificării jurisdicţionale realizate de judecător, fiind hotărâri pronunţate în absenţa dezbaterilor, a stabilirii situaţiei de fapt de către instanţă şi a aplicării normelor de drept incidente, ele reprezentând consecinţa unui act procedural de dispoziţie al părţii, exercitat personal sau în condiţiile art. 81 alin. (1) NCPC.
De asemenea, autoritatea de lucru judecat nu mai este activă în cazul hotărârilor judecătoreşti pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a executării silite, sens în care prevede art. 706 alin. (2) NCPC: „în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat".
4. întinderea autorităţii de lucrul judecat. Dispozitiv, considerente decisive şi considerente decizorii. Situaţia celorlalte considerente. Articolul 430 alin. (2) NCPC statuează în sensul că nu numai dispozitivul hotărârii judecătoreşti dobândeşte autoritatea de lucru judecat, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Norma comentată vine să tranşeze, în dreptul nostru, o veche dispută doctrinară cu privire la partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat - numai dispozitivul hotărârii pentru motivul că acesta este cel susceptibil de executare ori, alături de acesta, şi considerentele pe care dispozitivul se sprijină şi care îl explică -, iar în ce priveşte considerentele - numai cele decisive ori şi cele decizorii?
Considerentele decizorii sunt asimilate de literatura de specialitate unui aşa-numit „dispozitiv implicit", nefiind însă agreate de o parte a doctrinei.
Principiul în materie, acceptat de o parte semnificativă a doctrinei, era acela că dobândeşte autoritate de lucru judecat doar ceea ce a format obiectul dezbaterii contradictorii a părţilor, autoritatea de lucru judecat fiind ataşată nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor hotărârii, însă doar acelor considerente care reprezintă justificarea şi susţinerea necesară a soluţiei adoptate.
în cuprinsul hotărârii judecătoreşti pot fi identificate: considerente decisive sau necesare (care fac corp comun cu hotărârea şi reprezintă sprijinul indispensabil al soluţiei, întrucât constituie explicaţia acesteia şi participă în egală măsură la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului), considerente decizorii sau cu valoare decizională (care conţin o soluţie adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecăţii care a fost suspus dezbaterii contradictorii a părţilor şi doar din punct de vedere topografic se regăsesc în considerente, fără a avea un corespondent şi într-o soluţie din dispozitiv) şi, în sfârşit, considerentele indiferente sau supraabundente (care depăşesc sfera dezbaterilor din proces şi aduc hotărârii elemente care nu influenţează în niciun fel soluţia adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din cuprinsul considerentelor).
Dintre acestea, noul cod de procedură a recunoscut în mod explicit autoritatea de lucru judecat (alături de dispozitiv) considerentelor decisive şi celor decizorii, astfel încât acestea pot fi atacate (chiar separat de dispozitiv, precizare ce nu interesează în cazul considerentelor decizorii) prin formularea căilor de atac.
Interesul atacării separate a considerentelor decizorii este determinat de împrejurarea că ele conţin soluţii, iar reformarea soluţiilor nu se poate obţine decât în cadrul căilor de atac.
însă, pe lângă considerentele decisive şi decizorii, o hotărâre judecătorească poate conţine şi considerente nenecesare sau supraabundente, dar şi considerente greşite ori care reflectă constatări de fapt ce prejudiciază partea (în mod evident fără un corespondent în dispozitiv), iar împotriva acestora legiuitorul a prevăzut la îndemâna părţilor o cale de atac care poate fi exercitată în condiţiile art. 461 alin. (2) NCPC, pentru a se anihila vocaţia acestora de a intra sub autoritatea lucrului judecat prin faptul neatacării lor şi ulterior să poată fi invocate cu efectele lucrului judecat, în sensul celor prevăzute de art. 431 NCPC.
Chiar dacă motivele supraabundente din conţinutul hotărârii nu susţin vreuna dintre soluţiile date de instanţă cererilor cu care a fost învestită sau excepţiilor pe care le-a soluţionat ori incidentelor pe care le-a tranşat, fiind redate în hotărâre cu depăşirea limitelor învestirii şi, deci, cu încălcarea art. 22 alin. (6) NCPC, acestea vor intra sub autoritatea lucrului judecat dacă partea interesată (prejudiciată prin inserarea lor în cuprinsul hotărârii) nu va uza de exercitarea căii de atac împotriva lor; ele pot fi numai considerente de drept întrucât conţin dezlegări date unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces.
Considerentele greşite sunt acele considerente de drept eronate [întrucât cele de fapt sunt acoperite de ultima ipostază a considerentelor atacabile, în contextul art. 461 alin. (2)], astfel că dezacordul părţii în raport cu acestea o îndreptăţeşte a le ataca, potrivit regimului procesual al căii de atac de care face uz (precizarea fiind importantă în ce priveşte recursul); ele pot fi considerente decisive sau decizorii, pentru că cele nenecesare sunt cele care trebuie să lipsească din conţinutul hotărârii, fiind nerelevant dacă sunt sau nu corecte, astfel încât sunt acoperite de prima ipoteză din art. 461 alin. (2).
în sfârşit, mai pot fi atacate şi considerentele care conţin constatâri de fapt care prejudiciază partea, şi anume acelea care reflectă erori ale instanţei de natură factuală, cu condiţia ca acestea să fie prejudiciabile pentru parte, iar nu să poarte asupra unor erori nesemnificative în reţinerea situaţiei de fapt a cauzei, fără nicio pondere în adoptarea şi justificarea soluţiei; acest tip de considerente (dintre cele decisive şi decizorii) va putea fi atacat doar prin intermediul căilor de atac care permit repunerea în discuţie a situaţiei de fapt a cauzei, partea fiind însă ţinută să justifice interesul procesual în formularea căii de atac prin demonstrarea prejudiciului pe care aceste considerente i l-ar aduce.
Prin urmare, în cazul acestor categorii de considerente există interesul atacării chiar separate de dispozitiv, deoarece ele ar intra sub autoritate de lucrul judecat (putând fi ulterior opuse cu efectele lucrului judecat într-un alt litigiu), câtă vreme, în prezent, partea are la îndemână remediul procedural de a obţine înlăturarea din cuprinsul hotărârii a statuărilor suplimentare făcute de instanţă dincolo de limitele unei învestiri legale, a considerentelor de drept greşite sau a celor eronate şi care prejudiciază părţile din perspectiva situaţiei de fapt reţinute, astfel încât acestea ar putea fi opuse într-o judecată ulterioară; ca atare, partea va trebui să adopte o asemenea conduită şi să procedeze la promovarea căii de atac chiar dacă soluţia din dispozitiv îi este favorabilă şi, alături de acesta, aderă şi la unele dintre considerentele decisive şi/sau decizorii ori chiar supraabundente, după caz, din cuprinsul hotărârii.
Se poate spune că, pe lângă dispozitiv, legiuitorul asumă autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive şi decizorii prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi o refuză considerentelor supraabundente, considerentelor de drept greşite şi celor care cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, punându-i acesteia la îndemână o cale de atac adecvată, efectivă şi eficientă pentru a înlătura aceste vicii ale hotărârii şi a le împiedica să se strecoare sub autoritatea lucrului judecat.
5. Autoritatea de lucru judecat provizorie. Articolul 430 NCPC valorifică şi, totodată, unifică distincţia doctrinară dintre autoritatea lucrului judecat - „calitate ataşată hotărârii de la momentul adoptării ei şi până la expirarea termenului de exercitare a căilor de atac de reformare sau de retractare ori, după caz, până la respingerea acestora" - şi puterea lucrului judecat - „calitate ataşată hotărârii care nu mai poate fi reformată sau retractată", ceea ce, în concepţia noului cod, corespunde autorităţii de lucru judecat definitive; în prezent însă, ambele ipostaze ale noţiunii sunt acoperite de semnificaţiile atribuite autorităţii de lucru judecat prin acest text, în particular, prin dispoziţiile de la alin. (4) şi (5).
Astfel, art. 430 alin. (4) NCPC consacră autoritatea de lucru judecat provizorie, atunci când hotărârea este supusă apelului sau recursului, şi ea funcţionează, potrivit distincţiei anterior arătate, până la expirarea termenului de apel sau recurs, după caz, pentru ipoteza în care, deşi supusă apelului sau recursului, calea de atac nu a fost exercitată, ori până la respingerea acestor căi de atac, atunci când s-a făcut uz de ele.
Se constată că în cel din urmă caz autoritatea de lucru judecat provizorie este supusă unei duble condiţii: există numai până la momentul soluţionării căii de atac şi numai în cazul în care apelul sau recursul sunt respinse şi, deci, hotărârea devine definitivă în forma pronunţată de prima instanţă, dată la care şi autoritatea de lucru judecat se consolidează.
în cazul în care calea de atac este admisă, iar hotărârea este schimbată sau modificată în tot sau în parte, autoritatea de lucru judecat provizorie se desfiinţează cu efect retroactiv pentru partea din hotărâre care a fost reformată în căile de atac.
6. Anihilarea autorităţii de lucru judecat. Simetric, potrivit art. 430 alin. (5) NCPC, o hotărâre definitivă (având deplină autoritate de lucru judecat) atacată cu revizuire sau contestaţie în anulare nu îşi pierde caracterul definitiv al autorităţii de lucru judecat decât în cazul şi la momentul înlocuirii cu o altă hotărâre, respectiv cea din rejudecarea pe care o antrenează admiterea oricăreia dintre aceste căi extraordinare de atac, care, la rândul său, va fi înzestrată cu autoritate de lucru judecat.