Art. 44 Noul Cod de Procedură Civilă Recuzarea Judecătorul. Incompatibilitatea

Ca noţiune, recuzarea constituie incidentul procedural care vizează situaţia în care o parte, cunoscând existenţa unui motiv de incompatibilitate în privinţa judecătorului, solicită retragerea acestuia din completul învestit cu soluţionarea unei cauze.

în toate cazurile, recuzarea provine de la parte, iar nu de la judecător, acesta din urmă având însă posibilitatea să declare că se abţine de la soluţionarea cauzei, dacă se găseşte într-o situaţie de incompatibilitate.

în timp ce pentru judecătorul incompatibil este imperativ să se abţină de la soluţionarea cauzei, partea are numai facultatea,

Citește mai mult

iar nu şi obligaţia de a proceda la recuzarea judecătorului, această instituţie fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

Recuzarea se propune înainte de începerea oricăror dezbateri (inclusiv a dezbaterilor asupra admisibilităţii mijloacelor de probă sau asupra excepţiilor procesuale, iar nu numai asupra fondului cauzei), iar dacă motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

Dat fiind faptul că noul Cod de procedură civilă se referă, spre deosebire de reglementarea anterioară, la momentul ivirii sau al cunoaşterii motivelor de incompatibilitate de către parte, aceasta poate să formuleze cererea de recuzare de îndată ce a descoperit motivul de incompatibilitate, chiar dacă exista de la începutul procesului, dar nu îi era cunoscut.

Momentul la care partea interesată a cunoscut existenţa motivului de recuzare este o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţei competente să rezolve cererea de recuzare.

Nerespectarea termenului în care trebuie propusă recuzarea atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a-l recuza pe cel în cauză, cererea de recuzare urmând a fi respinsă ca tardivă de către completul competent să o soluţioneze. Cu titlu de exemplu, recuzarea unui judecător de la prima instanţă pentru prima dată în faţa instanţei de apel este tardivă, situaţia fiind distinctă de ipoteza invocării în calea de atac a apelului a nele-galităţii soluţiei de respingere a cererii de recuzare a judecătorului din primă instanţă.

în ceea ce priveşte motivele de incompatibilitate absolută, apreciem că acestea pot fi invocate printr-o cerere de recuzare până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, prin raportare la art. 45 teza a ll-a NCPC, care prevede posibilitatea invocării neregulari-tăţii în orice stare a pricinii.

Totuşi, art. 45 teza a ll-a NCPC nu are în vedere posibilitatea formulării de către parte a unei cereri de recuzare a judecătorului care a pronunţat hotărârea atacată direct în calea de atac, ci numai dreptul părţii de a susţine în calea de atac nelegalitatea hotărârii judecătoreşti decurgând din incorecta compunere a instanţei. Această concluzie se fundamentează pe împrejurarea că hotărârea a fost deja pronunţată de către judecătorul în cauză, dispărând raţiunea recuzării, aceea de a opri un judecător incompatibil să soluţioneze pricina, fiind deschisă numai posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de un astfel de judecător.

Apreciem că depunerea cererii de recuzare după momentul închiderii dezbaterii asupra fondului cauzei va fi sancţionată cu neluarea acesteia în seamă, iar nu cu înaintarea sa completului în drept să o soluţioneze, prin raportare la art. 394 alin. (3) NCPC, potrivit căruia după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în considerare [noţiunea de înscrisuri prevăzută de acest text legal trebuie interpretată în sensul includerii şi a actelor de procedură, acestea urmând a nu fi luate în seamă, dacă au fost depuse după momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, cu excepţia concluziilor scrise, a căror depunere este expres permisă de art. 394 alin. (2) NCPC, raţiunea fiind aceeaşi, şi anume respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare]. Considerăm că dispoziţiile art. 49 alin. (2) teza a ll-a NCPC nu constituie o derogare de la art. 394 alin. (3) NCPC, ci acestea au în vedere o cerere de recuzare depusă anterior închiderii dezbaterilor, când instanţa este obligată să ia o măsură în privinţa sa, fiind legal învestită în acest sens.