Art. 449 Noul Cod de Procedură Civilă Executarea provizorie judecătorească Executarea provizorie Hotărârile judecătoreşti

Art. 449

Executarea provizorie judecătorească

(1) Instanţa poate încuviinţa executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va considera că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor. În aceste cazuri, instanţa îl va putea obliga pe creditor la plata unei cauţiuni, în condiţiile art. 718 alin. (2) şi (3).

(2) Executarea provizorie nu se poate încuviinţa:

1. în materie de strămutare de hotare, desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă;

2. când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.

(3) Cererea de executare provizorie se va putea face în scris, precum şi verbal în instanţă până la închiderea dezbaterilor.

(4) Dacă cererea a fost respinsă de prima instanţă, ea poate fi făcută din nou în apel.

Comentarii despre Art. 449 Noul Cod de Procedură Civilă Executarea provizorie judecătorească Executarea provizorie Hotărârile judecătoreşti

sandu radu 25.12.2013

1. Posibilitatea primei instanţe de a încuviinţa executarea provizorie. Condiţii cumulative. Cauţiune facultativă. în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 448 şi numai dacă sunt întrunite condiţiile art. 449 NCPC, legea îngăduie această abatere de la regula caracterului neexecutoriu al unei hotărâri judecătoreşti date în primă instanţă şi supuse apelului, astfel că instanţa poate încuviinţa executarea provizorie.

Textul nu conţine diferenţe faţă de reglementarea anterioară (art. 279 CPC 1865) decât la nivelul rigorii formulării.

Instanţa poate încuviinţa cererea de executare provizorie dacă

Citește mai mult

hotărârea judecătorească este privitoare la bunuri şi constată una din situaţiile în care va considera că măsura este necesară, ceea ce implică puterea de apreciere a instanţei, care însă va trebui să facă uz de această dispoziţie legală în mod prudent, dat fiind caracterul de excepţie al normei.

Aceste criterii pe baza cărora instanţa apreciază asupra necesităţii măsurii sunt enumerate limitativ de text, şi anume în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor.

Este la aprecierea instanţei obligarea creditorului la plata unei cauţiuni în condiţiile art. 718 alin. (2) şi (3) NCPC; însă, pentru depunerea cauţiunii instanţa va trebui să facă aplicarea prevederilor art. 1056 şi urm. NCPC; pe de altă parte, din conţinutul art. 677 NCPC potrivit cărora „hotărârile ce se execută provizoriu cu dare de cauţiune nu se vor executa mai înainte de a se depune cauţiunea" rezultă că suma ce se va stabili cu titlu de cauţiune după algoritmul de la art. 718 alin. (2), aplicabil pentru obligaţiile evaluabile în bani, va avea în vedere valoarea (determinată sau determinabilă) reieşită din hotărârea a cărei executare provizorie se cere, aceasta fiind în legătură cu executarea hotărârii, iar nu cu soluţionarea cererii; cauţiunea va fi o sumă fixă pentru obligaţiile neevaluabile în bani stabilite prin hotărârea primei instanţe, anume cea prevăzută de art. 716 alin. (3).

2. Cazuri în care executarea provizorie nu poate fi acordată. Textul reia interdicţia încuviinţării executării provizorii în materia strămutării de hotare, desfiinţării de construcţii plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi atunci când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.

Raţiunea normei este identică celei pentru care şi recursul formulat împotriva unor astfel de hotărâri are caracter suspensiv de drept, conform art. 484 alin. (1) NCPC (cu excepţia celor privind înscrierile în cartea funciară), contrar regulii caracterului nesuspensiv al recursului; astfel, se are în vedere fie incompatibilitatea măsurii executării provizorii cu dispoziţia de strămutare de hotare, desfiinţare a unei construcţii, plantaţii sau lucrări cu o aşezare fixă, fie necesitatea protejării drepturilor unor terţe persoane care ar putea dobândi cu bună-credinţă drepturi supuse înscrierii în cartea funciară pe baza unei situaţii precare de carte funciară.

3. Formularea şi soluţionarea cererii. Solicitarea de încuviinţare a executării provizorii va trebui adresată instanţei în scris, conform regulii prevăzute de art. 148 alin. (1) NCPC, dar poate fi formulată şi verbal în instanţă în timpul cercetării procesului (în camera de consiliu) ori în etapa dezbaterilor în fond (în şedinţă publică), dar până la închiderea lor, cerere care se va consemna în încheierea de şedinţă redactată pentru acel termen, astfel cum prevede art. 233 alin. (1) lit. i) NCPC.

Asupra cererii de executare provizorie instanţa se va pronunţa odată cu soluţionarea pricinii în fond, la momentul pronunţării hotărârii prin care se dezînvesteşte, cerere care va putea fi admisă sau respinsă (chiar în condiţiile în care drepturile creditorului au fost recunoscute sau acordate) şi, în mod necesar, soluţia va trebui să se regăsească în dispozitivul hotărârii; dacă cererea este admisă, instanţa va trebui să facă menţiune despre caracterul executoriu provizoriu al hotărârii în partea finala a dispozitivului, potrivit art. 425 alin. (3) NCPC.

4. Reiterarea în apel a cererii de încuviinţare a executării provizorii. Dacă cererea este respinsă de prima instanţă, creditorul care a câştigat procesul poate să o formuleze din nou în apel, astfel cum dispune art. 449 alin. (3) NCPC.

Textul instituie o excepţie de la regula potrivit căreia ceea ce prima instanţă a dezlegat poate fi repus în discuţie în calea de atac devolutivă doar prin intermediul unei critici formulate prin motivele de apel, de vreme ce o poate adresa şi instanţei de apel; totodată, aceasta nu constituie nici o cerere nouă care nu ar putea fi formulată direct în calea de atac, potrivit prevederilor art. 478 alin. (3) NCPC.

Apreciem însă că această reiterare în calea de atac a cererii de executare provizorie nu poate avea loc în absenţa calitâţii de apelant a creditorului, care poate formula fie un apel incident, fie unul provocat, dar şi un apel principal pentru ipoteza admiterii în parte a pretenţiilor sale, numai că, în acest ultim caz, executarea provizorie, dacă este admisă, va privi pretenţiile recunoscute, stabilite de prima instanţă.

Pe de altă parte, pentru a mai avea vreo eficienţă, reiterarea cererii în calea de atac va trebui soluţionatâ (printr-o încheiere interlocutorie) de instanţa de apel mai înainte de soluţionarea apelului sau apelurilor cu care este învestită, pentru că hotărârea dată în apel este executorie, potrivit art. 633 pct. 1 NCPC; prin urmare, la data soluţionării apelului hotărârea primei instanţe dobândeşte caracter executoriu prin efectul legii, moment la care cererea de executare vremelnică ar rămâne fără obiect.

Răspunde