Art. 451 Noul Cod de Procedură Civilă Cuantumul cheltuielilor de judecată Cheltuielile de judecată Hotărârile judecătoreşti
| Comentarii |
|
Hotărârile judecătoreşti
SECŢIUNEA a 6-a
Cheltuielile de judecată
Art. 451
Cuantumul cheltuielilor de judecată
(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3).
(4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).
| ← Art. 450 Noul Cod de Procedură Civilă Suspendarea executării... | Art. 452 Noul Cod de Procedură Civilă Dovada cheltuielilor de... → |
|---|
în ce priveşte taxele judiciare de timbru, acestea sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 146/1997 şi reprezintă costuri pe care titularul cererii în justiţie le suportă anticipat, conform art. 20 alin. (1) din lege, în raport cu obiectul cererii, care se fac venit la bugetul unităţii administrativ-teritoriale în care debitorul îşi are domiciliul, reşedinţa
Citește mai mult
sau, după caz, sediul fiscal [art. 19 alin. (1) din lege]. Timbrul judiciar se datorează în temeiul O.G. nr. 32/1995 pentru cererile supuse taxei judiciare de timbru.Noul Cod de procedură civilă, la rândul său, prevede prin dispoziţii distincte pentru fiecare etapă procesuală, adoptate în aplicarea regulii achitării anticipate a taxei judiciare de timbru, necesitatea ataşării dovezii achitării taxei datorate la cererea de chemare în judecată (art. 197), la cererea de apel [art. 470 alin. (2)] sau la cererea de recurs [art. 486 alin. (2)]; în cazul contestaţiei în anulare şi revizuirii sunt aplicabile dispoziţiile procedurale prevăzute pentru judecata finalizată cu hotărârea atacată [art. 508 alin. (1) şi art. 513 alin. (1)].
Taxa judiciară de timbru se stabileşte de către instanţa de judecată, astfel cum prevede art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, iar împotriva modului de stabilire a taxei datorate debitorul poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă, astfel cum prevede art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 76/2012 (încheiere irevocabilă conform reglementării anterioare).
Precizarea cu privire la procedura reexaminării pentru contestarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este necesară întrucât partea va trebui să uzeze exclusiv de această cale procedurală pentru a pune în discuţie cuantumul taxei judiciare de timbru ce i-a fost stabilită de instanţă, iar nu prin intermediul căii de atac promovate împotriva hotărârii judecătoreşti, după dezînvestirea instanţei, eventual chiar pe calea excepţiei de netimbrare sau a insuficientei timbrări.
întrucât legea specială - Legea nr. 146/1997 - pune la dispoziţia debitorului obligaţiei de timbrare o cale de atac adecvată, eficientă şi efectivă (reexaminarea), asupra căreia
instanţa (într-un alt complet decât cel care a stabilit-o) se pronunţă printr-o încheiere definitivă, este inadmisibila reluarea în căile de atac a nemulţumirilor părţii cu privire la aspectele fiscale ale cauzei, indiferent dacă a făcut sau nu uz de reexaminare.
Raţiunea adoptării unei asemenea căi procedurale exclusive pentru a soluţiona un incident care, de regulă, se iveşte in limine litis ţine de limitele în care pricina poate fi judecată în calea de atac, pentru că în apel, chiar devolutiv fiind, trebuie ţinută seama de limitele acestui efect determinat, în acest caz, de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă; or, astfel cum prevede art. 478 alin. (3) NCPC, nu s-ar putea formula pretenţii noi; spre exemplu, dacă la prima instanţă s-a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată, chiar dacă ar fi admisibile asemenea critici în calea de atac şi acestea ar fi de natură a conduce la anularea hotărârii primei instanţe, în evocarea fondului instanţa şi părţile sunt limitate de regula tantum devolutum quantum iudicatum, astfel încât reclamantul nu ar mai putea formula cereri adiţionale [cu excepţia celor care se încadrează în prevederile art. 478 alin. (4), pârâtul nu ar putea formula cerere reconvenţională nici cu acordul reclamantului, precum la intervenţia principală etc.].
2. Asistenţa judiciară. Totodată, în determinarea noţiunii de cuantum legal datorat, trebuie avută în vedere împrejurarea că partea (persoană fizică) obligată la plata taxei judiciare de timbru poate obţine anumite facilităţi în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, act normativ aplicabil în baza prevederilor art. 90 NCPC care arată la alin. (1) că cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere şi a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.
Articolul 90 alin. (2) lit. a) enumeră între aceste beneficii şi pe cel privind scutirea, reducerea, eşalonarea sau amânarea pentru plata taxelor judiciare de timbru prevăzute de lege, ceea ce corespunde şi dispoziţiilor art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008; facilităţile fiscale pentru persoanele juridice sunt cele prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, anume reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, fiind exclusă aşadar, acordarea scutirilor de plata taxelor legale datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în acest caz.
Şi cererea de ajutor public judiciar are o cale de atac specifică şi exclusivă - reexaminarea, potrivit art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 (în cazul persoanelor fizice) şi conform art. 211 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 (pentru ipoteza persoanelor juridice)-, astfel încât nici soluţia dată de instanţă asupra cererii de ajutor public judiciar nu poate fi criticată prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii prin care instanţa se dezînvesteşte, fiind valabile cele arătate anterior cu privire la reexaminarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997.
La determinarea cheltuielilor de judecată intră cuantumul legal datorat de titularul cererii, pentru că în cazul unor unei taxe judiciare de timbru achitate într-un cuantum superior celui legal (precum şi în celelalte ipoteze reglementate de lege), diferenţele sunt supuse restituirii în condiţiile art. 23 din Legea nr. 146/1997.
Ca atare, dacă debitorul obligaţiei de timbrare a obţinut scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi, prin ipoteză, a câştigat procesul, partea adversă nu va putea fi obligată la cheltuieli de judecată generate de taxa judiciară de timbru.
în schimb, dacă a obţinut reducerea taxei judiciare de timbru sau eşalonarea plăţii acesteia, partea care a pierdut procesul va fi obligată cu titlu de cheltuieli de judecată către adversarul său în cuantumul redus încuviinţat de instanţă sau în cuantumul legal datorat, chiar dacă i-a fost încuviinţată o amânare ori i s-a stabilit plata în mod eşalonat şi, în aceste cazuri, nu doar la contravaloarea ratelor achitate de debitor până la soluţionarea cererii prin hotărârea judecătorească'11.
3. Onorariile avocaţilor, experţilor şi alte cheltuieli generate de proces. în cuantumul cheltuielilor de judecată intră şi onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare şi masă, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurarea a procesului; potrivit art. 339 alin. (3) NCPC expertul are aceleaşi drepturi ca şi martorul în ceea ce priveşte cheltuielile de transport, cazare şi masă.
Cu privire la aceste componente ale cheltuielilor de judecată, se impune precizarea că părţile au acces, ca varietate a ajutorului public judiciar, şi la apârare sau asistenţa juridica gratuita printr-un avocat desemnat de barou în orice fază procesuală, astfel cum dispune art. 89 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) NCPC, precum şi art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, normă care prevede chiar şi plata onorariului avocatului ales.
în plus, faţă de dispoziţiile noului Cod de procedură civilă, art. 6 lit. b) din O.U.G. nr. 51/2008, ca lege specială în materie, prevede şi alte forme ale ajutorului public judiciar, şi anume plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului cu încuviinţarea instanţei, dacă, potrivit legii, această plată incumbă celui care solicită ajutorul public judiciar; totodată, şi pentru etapa execuţională este prevăzută plata onorariului executorului judecătoresc ca o formă distinctă de ajutor public judiciar [art. 6 lit. c) din acelaşi act normativ].
Precizarea cu privire la asistenţa judiciară sau ajutorul public judiciar sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice sau, după caz, a apărării printr-un avocat numit sau ales este cu atât mai importantă cu cât prin dispoziţiile art. 13 alin. (2), art. 83 alin. (3) NCPC - în cazul persoanelor fizice, respectiv art. 84 alin. (2) NCPC - pentru persoanele juridice se prevede că la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi la exercitarea şi susţinerea recursului, acestea vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condiţiile legii; dispoziţia este aplicabilă, în mod corespunzător, şi pentru entităţile arătate la art. 56 alin. (2) NCPC; în cazul persoanelor fizice funcţionează excepţia reflectată în acelaşi text - art. 13 alin. (2) NCPC, şi anume situaţia în care partea sau mandatarul acesteia (soţ sau rudă până la gradul al doilea inclusiv) este licenţiată în drept; este de precizat o alta excepţie care a fost introdusă prin dispoziţiile art. XI din Legea nr. 2/2013, anume pentru cazul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în recurs, cererile şi concluziile pot fi formulate şi susţinute de către preşedintele instanţei sau de către conducătorul parchetului, de către consilierul juridic ori de către judecătorul sau procurorul desemnat, în acest scop, de preşedintele instanţei ori de conducătorul parchetului.
Normele anterior invocate sunt aplicabile şi cu privire la celelalte căi extraordinare de atac - contestaţie în anulare sau revizuire - promovate împotriva unei decizii date de o instanţă de recurs, astfel cum prevede art. 83 alin. (4) NCPC.
Aceste cheltuieli se suportă, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) al Legii nr. 146/1997, din bugetul Ministerul Justiţiei, buget finanţat de la bugetul de stat (cu cele două surse de alimentare prevăzute de lege - o cotă din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti şi o cotă din sumele provenind din taxele judiciare de timbru), norme la care art. 51 din O.U.G. nr. 51/2008 face trimitere; ele însă vor fi puse în sarcina părţii care a pierdut procesul, în cuantumul prevăzut pentru onorariul din oficiu sau convenit de parte cu avocatul ales, astfel încât cel care a pierdut procesul urmează a fi obligat la plata către stat a acestor sume, potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.
Precizările sunt valabile şi pentru situaţia încuviinţării ajutorului public judiciar sub forma reducerii sau scutirii de la plata onorariului de expertiză; pentru identitate de raţiune, soluţia este aceeaşi şi pentru onorariile specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3) NCPC.
în ce priveşte sumele cuvenite martorilor, în compunerea acestora pot intra cheltuielile de deplasare, în funcţie de mijlocul de transport utilizat pentru deplasarea la proces şi distanţa de la locul său de domiciliu sau reşedinţă până la sediul instanţei, pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces (despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obţinut dacă şi-ar fi exercitat profesia, venituri salariale sau din prestarea unei activităţi lucrative de care a fost lipsit ca urmare a prezenţei în instanţă în ziua stabilită pentru audiere sau ziua audierii ori pierderi de altă natură), cheltuieli la care norma mai adaugă şi cheltuielile de transport (deşi acestea nu pot fi diferite de cheltuielile de deplasare enumerate deja) şi, dacă este cazul, cele de cazare, masă; aceste cheltuieli se stabilesc în raport cu starea şi profesia martorului, precum şi cu timpul efectiv pierdut, astfel cum dispune art. 326 NCPC.
Formularea finală din art. 451 alin. (1) NCPC evidenţiază caracterul exemplificativ al normei, în cuantumul cheltuielilor de judecată intrând „orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului" care însă vor fi supuse condiţiei dovedirii şi justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea şi proces.
4. Reducerea chiar din oficiu a părţii din cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat. Plata experţilor sau a specialiştilor. Articolul 451 alin. (2) NCPC, într-o formulare mai riguroasă decât cea anterioară [art. 274 alin. (3) CPC 1865], stabileşte posibilitatea instanţei, chiar şi din oficiu, de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei.
Criteriile care vor fi utilizate de instanţă cu o atare finalitate sunt cele indicate în conţinutul normei, având valoarea unor criterii legale, iar aplicarea acestora nu va putea să conducă la mărirea părţii din cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat, astfel cum permitea norma anterioară [art. 274 alin. (3)], ci doar la reducerea acestei componente a cheltuielilor de judecată.
Măsura poate fi adoptată de instanţă şi din oficiu, aşadar nu numai la cererea părţii care (va pierde) a pierdut procesul, dar nimic nu se opune ca părţile să adreseze instanţei o astfel de solicitare; însă acestea ar trebui să fie suficient de precaute şi să o formuleze în cadrul dezbaterilor pe fond, având în vedere că instanţa, dacă optează pentru aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2), o va face după închiderea dezbaterilor, în cadrul deliberărilor, la momentul pronunţării soluţiei, deci al stabilirii părţii care a câştigat şi a celei care a pierdut procesul.
Textul analizat tranşează prin claritatea formulării disputa doctrinară generată de norma anterioară care se referea la reducerea onorariului de avocat, iar nu a părţii din cheltuielile
de judecată reprezentând onorariu de avocat; chiar şi în aceste condiţii, jurisprudenţa a fost constantă în a face distincţia între efectele raportul juridic de drept material decurgând din contractul de asistenţă juridică încheiat între parte şi avocatul său şi raportul de drept procesual civil reglementat prin dispoziţiile art. 274 alin. (3) CPC 1865Il).
Mai mult decât atât, art. 451 alin. (2) partea finală NCPC prevede fără echivoc că măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul sâul2].
Deşi norma este plasată în această secţiune dedicată cheltuielilor de judecată, art. 451 alin. (3) NCPC permite instanţei a dispune, chiar şi din oficiu, reducerea motivata şi a plăţii cuvenite experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3) NCPC, iar nu reducerea părţii din cheltuielile de judecată efectuate deja de parte cu acest titlu.
Ca atare, dacă în condiţiile art. 339 alin. (2), la cererea motivată a experţilor, ţinându-se seama de lucrarea efectuată instanţa va putea majora onorariul cuvenit acestora, norma incidenţă pentru reducerea, chiar din oficiu, a sumelor solicitate de experţi sau de specialiştii arătaţi de art. 330 alin. (3) este cea prevăzută de art. 451 alin. (3) NCPC; această prerogativă a instanţei se exercită la momentul stabilirii onorariului definitiv, şi nu la acela al cuantificării cheltuielilor de judecată.
în consecinţă, partea din cheltuielile de judecată constând în onorariile experţilor şi specialiştilor este reprezentată de onorariul definitiv încuviinţat de instanţă şi pus în sarcina părţii, iar nu în sumele solicitate de aceştia cu titlu de onorariu.
5. Limitarea dreptului instanţei de a interveni asupra părţii din cheltuieli decurgând din taxele judiciare de timbru şi asupra sumelor cuvenite martorilor. Potrivit art. 451 alin. (4) NCPC, nu este posibil ca instanţa să dispună reducerea, chiar motivată, a părţii din cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, ca, de altfel, nici cu privire la sumele cuvenite martorilor conform art. 451 alin. (1) coroborat cu art. 326 NCPC.
Reglementarea îşi găseşte justificarea, pe de o parte, în caracterul legal al taxelor judiciare de timbru (partea care le-a avansat neavând posibilitatea unei negocieri, precum în cazul contractului de asistenţă juridică), iar, pe de altă parte, în caracterul exclusiv al interesului unei părţi de a indisponibiliza un terţ în vederea audierii lui de către instanţă pentru a relata anumite aspecte legate de obiectul procesului, astfel încât să îşi poată dovedi pretenţiile.