Art. 486 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea de recurs Recursul Căile extraordinare de atac
| Comentarii |
|
Căile extraordinare de atac
SECŢIUNEA 1
Recursul
Art. 486
Cererea de recurs
(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate;
b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului;
c) indicarea hotărârii care se atacă;
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.
(2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic.
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.
| ← Art. 485 Noul Cod de Procedură Civilă Termenul de recurs... | Art. 487 Noul Cod de Procedură Civilă Motivarea recursului... → |
|---|
Noutatea acestui prim alineat constă în aceea că, în afară de datele de identificare ale recurentului, cererea trebuie să conţină şi pe cele ale avocatului sau, respectiv, consilierului juridic care întocmeşte cererea, lucru firesc în condiţiile în care s-a intenţionat ca în recurs părţile să nu poată
Citește mai mult
compărea singure, ci doar asistate sau reprezentate de avocat, iar în cazul persoanelor juridice de consilier juridic. în acest sens, au fost adoptate prevederile art. 83 alin. (3) şi art. 84 alin. (2) referitoare la reprezentarea convenţională a părţilor în recurs.în noua reglementare, s-a renunţat la menţiunea privind obligativitatea indicării de către recurentul care îşi are domiciliul în străinătate a unui domiciliu în România, dar obligaţia unei atare alegeri până la primul termen de judecată a fost menţinută în art. 156 NCPC, în Capitolul al ll-lea al Titlului IV rezervat citării şi comunicării actelor de procedură, capitol cu aplicabilitate generală în toate fazele procesuale.
în caz de nerespectare a acestei prevederi, nu există practic sancţiune, ci partea va fi citată prin scrisoare recomandată la domiciliul din străinătate, conform tezei finale a art. 156.
De asemenea, s-a renunţat la indicarea în cazul persoanelor juridice a unor elemente de identificare altele decât denumirea şi sediul, şi anume: numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal sau contul bancar.
Faţă de vechea reglementare, alin. (2) al art. 486 mai prevede, pe lângă obligaţia ataşării dovezii privind achitarea taxei de timbru, şi pe aceea a anexării împuternicirii avocaţiale sau, după caz, a delegaţiei consilierului juridic.
2. Sancţiune. Sancţiunea prevăzută pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi a oricăruia dintre documentele la care se referă alin. (2) este prevăzută generic ca fiind nulitatea.
Felul şi regimul nulităţii, în fiecare caz în parte, se determină însă după regulile prevăzute în Capitolul III, Titlul IV al Cărţii I, respectiv art. 174 şi urm.
Astfel, considerăm că în ceea ce priveşte lipsa menţiunilor referitoare la datele de identificare ale recurentului şi la hotărârea care se atacă este vorba despre o nulitate condiţionată şi, fiind expresă, vătămarea produsă prin lipsa acestor menţiuni se prezumă până la proba contrară, conform art. 175 alin. (2).
în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor referitoare la reprezentarea procesuală, conform art. 176 pct. 2 nulitatea este necondiţionată, în sensul că nu operează în funcţie
de existenţa unei vătămări, ceea ce înseamnă că nu este permisa dovada contrara, adică a lipsei vătămării.
în cazul în care din cerere rezultă că aceasta nu a fost formulată de avocat sau împuternicirea acestuia nu se depune la dosar, neremedierea acestor lipsuri în condiţiile legii atrage nulitatea cererii de recurs.
3. Datele de identificare ale părţilor. în primul rând, trebuie remarcat că nulitatea este prevăzută, în actuala reglementare, numai pentru lipsa datelor de identificare ale recurentului sau reprezentantului acestuia, menţionate la lit. a) din primul alineat al art. 486, nu şi pentru lipsa aceloraşi date privitoare la intimat menţionate la lit. b).
în prezenţa unei reglementări asemănătoare, dar nu identice din vechiul cod - care prevedea la aceeaşi literă datele tuturor părţilor-în practica judiciară au fost reţinute ca argumente în favoarea răsturnării prezumţiei de vătămare pricinuită părţii adverse ca urmare a lipsei unor menţiuni din cererea de recurs faptul că intimatul a fost legal citat în absenţa elementelor de identificare menţionate în cerere, chiar de la primul termen, şi reprezentat în instanţă, asigurându-se continuarea judecăţii şi în faza recursului în acelaşi cadru procesual precum cel din faţa primei instanţe. Credem că această soluţie îşi păstrează actualitatea, chiar atunci când se va ridica problema nulităţii cererii de recurs pentru lipsa unor date de identificare privitoare pe recurent sau reprezentantul acestuia. Astfel, ne putem imagina că în cerere este omis domiciliul profesional al avocatului care a redactat-o, dar este menţionat numele acestuia, iar împuternicirea avocaţială corect completată se află la dosar.
Atunci când însă rezultă fără echivoc că cererea este făcuta de parte, deci cu nerespectarea dispoziţiilor referitoare la formularea acesteia prin avocat, operează sancţiunea nulităţii necondiţionat de existenţa vreunei vătămări; cu alte cuvinte, recurentul nu se va putea apăra că, deşi cererea este făcută de el însuşi, respectă toate rigorile unei cereri de recurs.
4. Hotărârea care se atacă. în condiţiile reglementării identice din vechiul cod, s-a decis că nu operează nulitatea cererii de recurs din moment ce identificarea certă de către parte a dispoziţiei luate prin încheierea de şedinţă atacată este de natură să permită raportarea atât a instanţei de control judiciar, cât şi a părţii adverse la „hotărârea care se atacă", deşi aceasta fusese indicată în mod greşit de recurent.
Pentru identitate de raţiune, aceeaşi soluţie se poate adopta şi când numărul hotărârii nu este indicat deloc, dar, de exemplu, se menţionează dosarul 1 n care a fost pronunţată şi, eventual, data pronunţării.
5. Motivele de recurs. Prevederea referitoare la motivele de recurs a rămas neschimbată şi există o anumită necorelare cu art. 487 şi art. 488.
Astfel, dacă art. 488 care conţine motivele pentru care se poate exercita recursul poartă denumirea marginală „Motivele de casare", ar fi fost firesc să se utilizeze aceeaşi terminologie peste tot unde se vorbeşte despre acestea, în condiţiile în care toate motivele de casare sunt motive de nelegalitate, şi nu de netemeinicie.
De asemenea, a rămas nemodificată dispoziţia potrivit căreia cererea de recurs poate conţine, alternativ motivelor de nelegalitate şi dezvoltării lor, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Ar fi fost preferabil să se precizeze că motivele pot fi depuse separat doar atunci când termenul de declarare a recursului şi termenul de motivare a acestuia curg de la date diferite. Altminteri, nu ar avea sens prevederea imperativă din art. 487 conform căreia recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, de la care acelaşi text permite o singură excepţie, cea prevăzută de art. 470 alin. (5) NCPC. Acest din urmă text prevede expres că atunci când termenul pentru exercitarea apelului curge de la alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.
în plus, art. 487 alin. (1) nu mai prevede alternativ motivarea recursului prin cerere sau înăuntrul termenului de recurs, cea de-a doua posibilitate fiind eliminată.
Prin urmare, atunci când nu există un termen distinct de motivare a recursului faţă de cel de declarare, conform legii, cererea de recurs va trebui să cuprindă şi motivele, sub sancţiunea nulităţii cererii, prevăzută de art. 486 alin. (3).
Cu toate acestea, credem că motivele depuse separat de cerere sau o eventuală completare a acestora, câtă vreme vor fi depuse înăuntrul termenului de recurs - atunci când acesta coincide cu cel de motivare -, vor fi luate în considerare de către instanţe, iar recursurile nu vor fi declarate nule.
Un argument în acest sens îl va constitui art. 489, care prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. O motivare a recursului în termenul legal va înlătura neregularitatea produsă prin neincluderea motivelor în cerere, conform art. 486 coroborat cu art. 487, câtă vreme instanţa sesizată cu judecata recursului va primi deopotrivă cererea de recurs şi motivarea acestuia, iar ambele vor fi fost depuse în termenul legal.
6. Semnătura. Sancţiunea nulităţii pentru lipsa semnăturii părţii, a mandatarului părţii, a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic este nulitatea, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) coroborat cu alin. (3) al aceluiaşi articol.
Potrivit art. 494 NCPC, dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secţiunea care reglementează recursul.
Lipsa semnăturii în cazul cererii de chemare în judecată este sancţionată, potrivit art. 196 alin. (1), tot cu nulitatea, dar aceasta poate fi acoperita în condiţiile art. 196 alin. (2) NCPC. Pentru acoperirea lipsei semnăturii în cazul cererii de apel, textul art. 470 alin. (3) NCPC trimite în mod expres la dispoziţiile art. 196 alin. (2), trimitere care nu se mai face în mod simetric şi în art. 486 referitor la recurs. Se poate deduce de aici că în recurs legiuitorul a dorit ca lipsa semnăturii părţii ori a reprezentantului să nu poată fi acoperită? Credem că nu, din motive legate atât de identitatea de raţiune, dar şi pentru că această chestiune a primit o dezlegare printr-un recurs în interesul legii.
Astfel, este adevărat că pe tărâmul art. 3021 lit. d) CPC 1865, practica judiciară a înregistrat şi soluţii potrivit cu care lipsa semnăturii în cererea de recurs nu poate fi complinită în condiţiile în care pot fi complinite neregularităţile de formă ale apelului, în recurs nefiind aplicabile decât dispoziţiile privitoare la judecata în apel, nu şi cele privind forma apelului.
Dar, prin Decizia nr. XXXIX/2007, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţiile Unite, a statuat că dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) raportat la art. 316 CPC 1865 se interpretează în sensul că nerespectarea cerinţei semnăturii părţii în cererea de recurs poate fi complinită în condiţiile art. 133 alin. (2) CPC 1865.
7. Taxa de timbru. Menţiunea referitoare la obligativitatea ataşării la dosar a dovezii privind plata taxei de timbru este preluată din vechea reglementare.
Fiind vorba despre o cerinţă legală extrinsecă cererii de recurs, neîndeplinirea ei atrage nulitatea cererii, necondiţionata de existenţa vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 NCPC.
8. împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic. Cele două acte, menţionate pentru prima dată în art. 486 alin. (2), sunt cele care fac dovada calităţii de reprezentant.
Pentru felul în care lipsa acestei dovezi se poate acoperi, art. 486 alin. (3) face trimitere expresă la art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi art. 87 alin. (2) NCPC, arătând că acestea rămân aplicabile.
Articolul 82 alin. (1) se referă la obligaţia instanţei care constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant de a da un termen scurt pentru acoperirea acesteia. Credem că, în procedura de filtru aplicabilă recursurilor de competenţa înaltei Curţi, verificarea dovezii calităţii de reprezentant va fi făcută în condiţiile art. 493 alin. (3), iar raportul, odată comunicat, va deschide posibilitatea părţii să remedieze lipsa.
Acelaşi art. 82 alin. (1) arată care este şi soluţia aplicabilă în caz de neacoperire a lipsei, şi anume anularea cererii. Articolul 493 alin. (5) consacră aceeaşi soluţie în procedura filtrului, prin urmare, în cazul nedepunerii dovezii calităţii de reprezentant, cererea de recurs va fi anulată.
Articolul 83 alin. (3) afirmă obligativitatea reprezentării părţilor persoane fizice de către avocat în recurs, atât în ceea ce priveşte redactarea cererii şi a motivelor de recurs, cât şi în ceea ce priveşte exercitarea şi susţinerea recursului.
Pentru etapa introducerii caii de atac - care presupune redactarea cererii motivate şi înregistrarea la instanţă - art. 87 alin. (2) prevede o derogare, în sensul că avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecata procesului - respectiv la faza procesuală anterioară, apelul - poate să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate, desigur din cele prevăzute de lege.
Aceasta înseamnă că, într-o atare situaţie, avocatul nu trebuie să mai ataşeze la cererea de recurs o nouă împuternicire avocaţială, ci este de ajuns să arate că exercită recursul în condiţiile art. 87 alin. (2) şi că împuternicirea se află în dosarul în care s-a dat hotărârea recurată.
Chiar şi în acest caz, pentru susţinerea recursului este necesară o nouă împuternicire, actualmente existând o prevedere expresă în acest sens în art. 89 alin. (2) teza finală.
Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 462/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) si art. 486 alin. (3) din Codul de procedura civila a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 775 din 24 octombrie 2014. "