Art. 487 Noul Cod de Procedură Civilă Motivarea recursului Recursul Căile extraordinare de atac

1. Motivarea recursului. Semnalam în comentariul de la articolul precedent că în cuprinsul acestuia a fost preluată dispoziţia potrivit căreia cererea de recurs poate conţine, alternativ motivelor de nelegalitate şi dezvoltării lor, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat şi că ar fi fost preferabil să se precizeze că motivele pot fi depuse separat doar atunci când termenul de declarare a recursului şi termenul de motivare a acestuia curg de la date diferite.

Altminteri nu ar avea sens prevederea imperativă din actuala reglementare a art. 487 conform căreia recursul se va

Citește mai mult

motiva prin însăşi cererea de recurs, de la care acelaşi text permite o singură excepţie, cu trimitere la art. 470 alin. (5) privitor la apel.

Acest din urmă text prevede expres că atunci când termenul pentru exercitarea apelului curge de la alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

în plus, art. 487 alin. (1) nu mai prevede alternativ motivarea recursului prin cerere sau înăuntrul termenului de recurs, cea de-a doua posibilitate fiind eliminată.

Prin urmare, atunci când nu există un termen distinct de motivare a recursului faţă de cel de declarare, cererea de recurs va trebui să cuprindă şi motivele, sub sancţiunea nulităţii cererii, prevăzută de art. 486 alin. (3) NCPC.

Cu toate acestea, credem că motivele depuse separat de cerere sau o eventuală completare a acestora, câtă vreme vor fi depuse înăuntrul termenului de recurs (atunci când acesta coincide cu termenul de motivare),vor fi luate în considerare de către instanţe, iar recursurile nu vor fi declarate nule.

Un argument în acest sens îl va constitui art. 489, care prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. O motivare a recursului în termenul legal va face dovada lipsei presupusei vătămări produse prin neincluderea lor în cerere, conform art. 486 coroborat cu art. 487, câtă vreme instanţa sesizată cu judecata recursului va primi deopotrivă cererea de recurs şi motivele acestuia, iar ambele vor fi fost depuse în termenul legal.

Atunci când termenul de declarare şi cel de motivare a recursului încep să curgă de la date diferite, cererea de recurs va putea fi făcută în termenul de declarare, fără arătarea motivelor şi dezvoltarea lor, urmând ca acestea să fie depuse ulterior, printr-un memoriu separat, înăuntrul unui termen cu aceeaşi durată ca şi cel de declarare a recursului, calculat de la data comunicării hotărârii.

Această soluţie legislativă este salutară pentru că vine să tranşeze o chestiune rezolvată neunitar în practica instanţelor. Astfel, în situaţiile in care termenul de recurs curgea de la pronunţarea hotărârii, ca de exemplu în cazul ordonanţei preşedinţiale, unele instanţe considerau că recursul trebuie declarat şi motivat în termenul de recurs, unicul prevăzut de lege, iar altele considerau că un nou termen de motivare trebuie recunoscut părţii, de la data comunicării hotărârii, pentru că în absenţa hotărârii motivate nu se pot formula critici la obiect. Acest din urmă punct de vedere, mai compatibil cu ideea de proces echitabil şi de recurs efectiv, în accepţiunea art. 6 din Convenţia europeană, a prevalat în opţiunea legiuitorului.

Din vechea reglementare a art. 303 CPC 1865 care se referea la motivarea recursului a dispărut dispoziţia conţinută în alin. (2), care prevedea că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Această eliminare vine să confirme încă o dată intenţia legiuitorului de a disciplina exercitarea recursului, prin formularea - ca regulă - a unei singure cereri care să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 486, inclusiv motivele de nelegalitate şi dezvoltarea acestora.

Cu toate acestea, este greu de crezut că o cerere de recurs formulată înainte de a începe să curgă termenul va fi declarată nulă pentru această unică neregularitate.

2. Copie a motivelor pentru procuror. Alineatul (2) al art. 487 a preluat fără nicio modificare prevederile conţinute anterior în art. 303 alin. (4) CPC 1865.

Deşi se referă la depunerea pentru procuror a unei copii de pe motivele de casare, este evident că atunci când acestea sunt înglobate în cerere - şi aceasta ar trebui să fie regula - ceea ce se comunică procurorului este copia cererii de recurs însăşi.

De asemenea, prin conţinut, această dispoziţie are legătură mai degrabă cu depunerea cererii de recurs decât cu motivarea cererii şi credem că ar fi fost mai potrivită plasarea ei în art. 490 NCPC.

3. Constituţionalitate. Referitor la necesitatea motivării recursului prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care curge de la comunicarea hotărârii, Curtea Constituţională a constatat că aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor conţinute în art. 21 din Constituţie.

însă pentru ipoteza în care sancţiunea a intervenit în contextul greşitei calificări a căii de atac ca apel în loc de recurs, cu consecinţa recalificării şi respingerii recursului ca fiind lovit de nulitate din cauza nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, cu motivarea că suntem în prezenţa unei probleme de interpretare şi de aplicare a legii, ce ţine de resortul instanţelor judecătoreşti, iar nu de cel al instanţei de contencios constituţional.

în doctrină au fost exprimate rezerve - pentru ipoteza în care neîndeplinirea condiţiei motivării, ca urmare a recalificării căii de atac, nu se datorează culpei titularului căii de atac - cât priveşte măsura în care sancţiunea nulităţii recursului, deşi legal aplicată din perspectiva art. 306 alin. (2) CPC 1865, a principiului legalităţii căii de atac şi a celui potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, se conciliază cu exigenţele impuse de art. 6 din Convenţia europeană referitor la garanţiile unui proces echitabil, sub aspectul privării părţilor de dreptul de acces la un tribunal, sub forma posibilităţii intentării unei căi de atac împotriva unei hotărâri a unei instanţe inferioare.

4. Sancţiunea nemotivării. Nemotivarea recursului în termen se sancţionează, potrivit art. 489 alin. (3) NCPC, cu nulitatea, cu excepţia motivelor de casare de ordine publica.

Sancţiunea se regăsea şi în reglementarea art. 306 CPC 1865, cu menţiunea că actualul art. 489 nu mai prevede posibilitatea de dezvoltare a motivelor de casare astfel încât să poată fi încadrate în cele prevăzute de fostul art. 304 CPC 1865.