Art. 526 Noul Cod de Procedură Civilă Sancţionarea contestatorului de rea-credinţă Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Art. 526

Sancţionarea contestatorului de rea-credinţă

(1) Atunci când contestaţia sau plângerea a fost făcută cu rea-credinţă, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 lei la 2.000 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestaţiei sau plângerii.

(2) Reaua-credinţă rezultă din caracterul vădit nefondat al contestaţiei ori al plângerii, precum şi din orice alte împrejurări care îndreptăţesc constatarea că exercitarea acesteia s-a făcut în alt scop decât acela pentru care legea o recunoaşte.

Comentarii despre Art. 526 Noul Cod de Procedură Civilă Sancţionarea contestatorului de rea-credinţă Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

sandu radu 25.12.2013

Textul acestui articol reprezintă o aplicaţie particulară a principiului enunţat în art. 12 alin. (1) şi (2) NCPC, potrivit căruia „(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. (2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare".

Reaua-credinţă în formularea contestaţiei pentru tergiversarea procesului sau a

Citește mai mult

plângerii împotriva încheierii prin care s-a soluţionat contestaţia poate atrage, conform art. 526 alin. (1), sancţiunea unei amenzi de la 500 la 2.000 lei şi obligarea, la cerere, la plata de despăgubiri în favoarea părţii vătămate pentru prejudiciul cauzat prin introducerea contestaţiei sau a plângerii, dacă se vor produce dovezi referitoare la un atare prejudiciu.

Textul nu distinge după cum aceste cereri au fost formulate de una dintre părţi sau de procuror, ca reprezentant al Ministerului Public, ci se referă în mod general la autorul lor, de unde reiese că oricare ar fi acesta, el ar putea fi sancţionat.

Alineatul al doilea oferă câteva indicii pe baza cărora instanţa poate aprecia dacă a existat rea-credinţă sau nu. Astfel, prevede că reaua-credinţă rezultă din caracterul vădit

nefondat al contestaţiei sau al plângerii. O asemenea situaţie poate exista, de pildă, când autorul cererii a reclamat depăşirea unui termen care nu se împlinise încă ori neefec-tuarea unei proceduri care fusese îndeplinită.

De asemenea, reaua-credinţă mai poate fi dedusă din alte împrejurări care conduc la constatarea că fie contestaţia, fie plângerea a fost făcută în alt scop decât cel pentru care ele au fost reglementate legal. Aşa se va putea considera când în cuprinsul contestaţiei sau al plângerii autorul va cere instanţei să se pronunţe asupra unor chestiuni de fapt sau de drept care fac obiectul judecăţii procesului de bază ori să anticipeze soluţia ce se va da în proces.

Amenda judiciară şi, după caz, obligarea la despăgubiri vor fi aplicate prin aceeaşi hotărâre prin care se va soluţiona contestaţia sau, după caz, plângerea. Este de observat că art. 526 nu face trimitere la dispoziţiile Titlului VI al Cărţii I, intitulat „Amenzi judiciare şi despăgubiri" şi nici în titlul amintit nu se face referire la aplicabilitatea dispoziţiilor sale în alte situaţii decât cele prevăzute în art. 187-189, aşa încât s-ar părea că hotărârea de sancţionare a contestatorului de rea-credinţă nu este supusă reexaminării.

Răspunde