Art. 53 Noul Cod de Procedură Civilă Căi de atac Judecătorul. Incompatibilitatea
| Comentarii |
|
Judecătorul. Incompatibilitatea
Art. 53
Căi de atac
(1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
(2) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanţa de apel constată că recuzarea a fost în mod greşit respinsă, reface toate actele de procedură şi, dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanţă. Când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă.
| ← Art. 52 Noul Cod de Procedură Civilă Procedura de soluţionare... | Art. 54 Noul Cod de Procedură Civilă Incompatibilitatea altor... → |
|---|
încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată de
Citește mai mult
părţi odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, ipoteza descrisă incluzând şi situaţia în care s-a omis soluţionarea cererii de recuzare (spre exemplu, împrejurarea în care cererea de recuzare a fost formulată în scris şi depusă la dosar, iar judecătorul recuzat, cu neobser-varea acesteia, a procedat la soluţionarea cauzei, partea nefiind prezentă în sala de judecată pentru a reclama omisiunea rezolvării recuzării).De asemenea, numai părţile au dreptul să atace încheierea de respingere a cererii de recuzare, iar nu şi procurorul, dat fiind caracterul dispozitiv al normelor care reglementează recuzarea.
în privinţa părţii care exercită calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, apreciem că aceasta este partea care a formulat-o, iar nu o altă parte, din moment ce aceasta din urmă este decăzută din dreptul de a mai invoca incompatibilitatea, în ipoteza în care avea cunoştinţă de motivele de incompatibilitate şi nu a formulat de îndată cererea de recuzare, cu excepţia motivelor de incompatibilitate absolută.
în reglementarea Codului de procedură civilă anterior, aplicând principiul accesorium sequitur principale, rezulta că încheierea de respingere a cererii de recuzare era supusă aceleiaşi căi de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, iar, dacă aceasta din urmă nu era susceptibilă de a forma obiectul vreunei căi de atac, nici încheierea respectivă nu putea fi atacată.
în contextul actual, potrivit art. 53 alin. (1) teza a ll-a NCPC, când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Ca atare, în noua reglementare, în situaţia în care hotărârea prin care s-a soluţionat cauza este definitivă, în înţelesul art. 634 NCPC, nefiind susceptibilă de recurs, încheierea de respingere a cererii de recuzare va putea fi atacată cu recurs. Prin urmare, şi încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător care participă la judecarea unui recurs va putea fi atacată cu recurs. Apreciem însă că, în contextul în care textul art. 53 alin. (1) teza a ll-a NCPC face referire la instanţa ierarhic superioara ca instanţă competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, în ipoteza în care hotărârea prin care s-a soluţionat cauza este definitivă, soluţia de respingere pronunţată asupra cererii de recuzare a unui judecător al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi atacată cu recurs.
în ipoteza respingerii cererii de recuzare de către prima instanţă, dacă instanţa de apel constată că această soluţie este greşită, iar prima instanţă a judecat în fond, va admite apelul, va anula în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată (în funcţie de momentul la care a intrat în complet judecătorul recuzat şi de actele îndeplinite de acesta) şi va reţine procesul spre rejudecare, potrivit art. 480 alin. (6) NCPC, refăcând toate actele de procedură şi, dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanţă.
Dacă instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, va admite recursul, va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 NCPC, dispoziţiile art. 53 alin. (3) derogând de la art. 498 alin. (1) din acelaşi cod.
Dacă cererea de recuzare a vizat completul de recurs, iar aceasta a fost greşit respinsă, aspect constatat de către instanţa de recurs, prin raportare la art. 53 alin. (1) teza a ll-a NCPC, apreciem că nu poate fi exercitată contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate în recurs, din moment ce motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 NCPC priveşte numai ipoteza în care instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra cererii de recuzare, iar nu şi atunci când a soluţionat-o.
Căile de atac prevăzute în cadrul textului legal analizat sunt aplicabile indiferent dacă instanţa care a soluţionat incidentul procedural este cea în faţa căreia s-a ivit incidentul sau instanţa ierarhic superioară, art. 53 NCPC nefăcând vreo distincţie în acest sens.