Art. 57 Noul Cod de Procedură Civilă Capacitatea procesuală de exerciţiu Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale Părţile
| Comentarii |
|
Părţile
SECŢIUNEA 1
Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Art. 57
Capacitatea procesuală de exerciţiu
(1) Cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2) Partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condiţiile prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de organizare.
(3) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului.
(4) Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.
(5) Când instanţa constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. Dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
| ← Art. 56 Noul Cod de Procedură Civilă Capacitatea procesuală... | Art. 58 Noul Cod de Procedură Civilă Curatela specială... → |
|---|
Procedând la clasificarea persoanelor în raport de criteriul capacităţii procesuale de exerciţiu, acestea se divid în persoane lipsite de capacitate procesuală de exerciţiu, persoane cu capacitate procesuală de
Citește mai mult
exerciţiu restrânsă şi persoane cu capacitate procesuală de exerciţiu deplină.2. Capacitatea procesuală de exerciţiu a persoanelor fizice. Potrivit art. 43 alin. (1) NCC, ca regulă, cu excepţia altor cazuri prevăzute în mod expres de lege, nu au capacitate civilă de exerciţiu şi, implicit, nici capacitate procesuală de exerciţiu:
- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
- interzisul judecătoresc.
Prin raportare la dispoziţiile art. 41 alin. (1) NCC, persoanele care au capacitate civilă de exerciţiu restrânsă şi, ca atare, capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă, sunt, ca principiu, minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.
Similar capacităţii civile de exerciţiu, potrivit art. 38 NCC, în cazul persoanelor fizice capacitatea procesuală de exerciţiu deplină se dobândeşte, ca regulă, de la data la care persoana devine majoră, şi anume de la împlinirea vârstei de 18 ani.
Printr-o primă excepţie, potrivit art. 39 NCC, text legal ce se aplică în mod corespunzător şi în materia dreptului procesual civil, minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu.
în ceea ce priveşte vârsta matrimonială, în conformitate cu prevederile art. 272 alin. (2) NCC, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are
domiciliul. Este de remarcat faptul că noul Cod civil nu mai face distincţie între minoră şi minor în ceea ce priveşte vârsta matrimonială, anterior excepţia în această materie vizând-o exclusiv pe minoră. De asemenea, vârsta limită pentru încheierea căsătoriei cu dispensă este de 16 ani, iar nu de 15 ani, cât prevedea legislaţia anterioară.
în cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) NCC, text legal aplicabil şi în planul procedurii civile.
Cea de-a doua excepţie de la regula potrivit căreia capacitatea civilă de exerciţiu se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani o regăsim în textul art. 40 NCC, potrivit căruia, pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu.
încetarea capacităţii procesuale de exerciţiu depline are loc, definitiv sau temporar, după caz, prin deces, prin punere sub interdicţie judecătorească ori în situaţia anulării căsătoriei înainte ca minorul de rea-credinţă să fi împlinit vârsta de 18 ani.
3. Capacitatea procesuală de exerciţiu a persoanelor juridice. în privinţa datei dobândirii capacităţii de exerciţiu, art. 209 alin. (1) NCC prevede faptul că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
Prin urmare, actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi, potrivit art. 218 alin. (1) NCC.
Prin organe de administrare, noul Cod civil desemnează persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice [art. 209 alin. (2) NCC].
Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut [art. 209 alin. (3) NCC]
în ipoteza lipsei organelor de administrare, noul Cod civil prevede în art. 210 faptul că, până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop.
în ceea ce priveşte statul român, prin raportare la dispoziţiile art. 223 alin. (1) NCC, în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens. Ca atare, şi în planul dreptului procesual civil, statul român este reprezentat, ca regulă, de Ministerul Finanţelor Publice. De altfel, art. 155 alin. (1) pct. 1 NCPC prevede că statul se citează prin Ministerul Finanţelor Publice sau prin alte organe anume desemnate în acest scop de lege.
Prin excepţie, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Titlul VII, Capitolul VI, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, expropriator, în interesul legii,
este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes naţional, şi judeţele, municipiile, oraşele şi comunele, pentru lucrările de interes local.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, unităţile administrativ-teritoriale sunt comunele, oraşele, municipiile şi judeţele.
Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii [art. 21 alin. (1) din lege].
Unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege.
în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar (în cazul reprezentării comunei, oraşului sau municipiului) sau de preşedintele consiliului judeţean (în cazul reprezentării judeţului).
Astfel, potrivit art. 102 alin. (1) din lege, preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. De asemenea, în conformitate cu art. 62 alin. (1) din lege, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie.
4. Reprezentarea, asistenţa şi autorizarea legală
4.1. Reprezentarea legala. Instituţia procesuală a reprezentării legale intervine în cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exerciţiu, şi anume în situaţia minorilor care nu au împlinit vârsta 14 ani şi a celor puşi sub interdicţie, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Persoanele juridice sunt reprezentate legal de organele de administrare, în cazul persoanelor juridice private, sau de Ministerul Finanţelor Publice ori de organele prevăzute de lege, în cazul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
Minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie nu stau personal în proces, ci prin reprezentanţii lor legali (părinţi sau tutore). Astfel, aceste persoane vor fi citate cu numele lor, dar prin reprezentant legal, la domiciliul acestuia din urmă. Toate actele procedurale efectuate în numele persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau de către acestea trebuie semnate de reprezentant, nefiind cerută semnătura celui reprezentat, aceasta fiind consecinţa faptului că legea prezumă în mod absolut că aceste persoane nu pot să-şi exprime consimţământul în mod valabil, fiind incapabile potrivit legii.
în ipoteza în care încetează funcţia tutorelui, operează suspendarea de drept a judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 4 NCPC, până la numirea unui nou tutore. De asemenea, dacă una dintre părţi a fost pusă sub interdicţie judecătorească, iar instanţa de tutelă nu a procedat la numirea de îndată a unui tutore în condiţiile art. 941 NCPC, operează suspendarea de drept a judecării cauzei, în temeiul prevederilor art. 412 alin. (1) pct. 2 NCPC, până la numirea tutorelui.
Persoanele capabile, dar care, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege, nu pot să-şi administreze bunurile şi nici să-şi apere interesele în condiţii corespunzătoare, care au desemnat un curator pentru ocrotirea lor, vor sta în judecată în
nume personal, întrucât instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă, acesta nefiind un caz de reprezentare legală, curatorul fiind mandatarul părţii. Deşi nu există un text de lege care să prevadă obligativitatea citării curatorului special, apreciem că, pentru a da eficienţă reprezentării efectuate de către acesta pentru partea respectivă, se impune citarea acestuia prin citaţie separată, partea urmând, de asemenea, a fi citată printr-o altă citaţie.
Dacă persoana a fost pusă sub curatelă, iar funcţia curatorului a încetat, operează suspendarea de drept a judecării cauzei, în temeiul prevederilor art. 412 alin. (1) pct. 4 NCPC, până la numirea unui nou curator.
4.2. Asistarea legala. Asistarea legală intervine în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, şi anume în situaţia minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, dacă aceştia nu au dobândit anticipat capacitate de exerciţiu deplină, în condiţiile expres prevăzute de lege. Minorii vor sta personal în proces, dar asistaţi, după caz, de părinţi sau tutore, care vor semna alături de minori cererile adresate instanţei.
Potrivit art. 155 alin. (1) pct. 7 NCPC, persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se citează prin ocrotitorii legali, la domiciliul sau sediul acestora. Această prevedere legală are caracter de noutate în raport de reglementarea anterioară, când numai persoanele incapabile se citau prin reprezentanţii legali, cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă fiind citaţi personal, iar ocrotitorii legali prin citaţie distinctă.
Dacă minorul împlineşte în cursul procesului vârsta de 14 ani, reprezentarea legală se transformă în asistare.
în litigiile care izvorăsc din contractul de muncă, se citează numai minorul personal şi tot el efectuează exclusiv actele de procedură'11. Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) NCC, minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul. în conformitate cu alineatul următor al aceluiaşi articol, în acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.
Dispoziţiile art. 353 NCPC prevăd faptul că reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate fi chemat personal la interogatoriu pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de el în această calitate, iar nu pentru actele şi faptele săvârşite de minor, consecinţă a aspectului că mărturisirea este un act personal.
Minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot fi chemaţi la interogatoriu, legea prezumând absolut că aceştia nu pot exprima un consimţământ valabil, în timp ce minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani poate răspunde singur la interogatoriu, fiind asistat de către părinţi sau tutore.
4.3. Autorizarea. Autorizarea intervine în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi ocrotitorul legal care îl asistă efectuează acte procedurale de dispoziţie (renunţare la judecată sau la dreptul pretins etc.). Pentru aceste acte este necesară autorizarea instanţei de tutelă şi avizul consiliului de familie121, prin raportare la dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi art. 144 alin. (2) NCC.
5. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu. Potrivit art. 57 alin. (3) NCPC, lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului.
Prevederea legală privind invocarea lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu în orice stare a procesului are în vedere următoarele aspecte:
- pârâtul este în drept să invoce excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a reclamantului oricând până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei în primă instanţă, chiar şi în ipoteza în care nu a formulat întâmpinare ori a depus întâmpinare cu încălcarea termenului procedural de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 201 alin. (1) NCPC, sau nu a invocat această excepţie procesuală prin întâmpinarea formulată în termen. Astfel, în aceste ultime cazuri menţionate, pârâtul nu este decăzut din dreptul de a invoca excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, întrucât o atare excepţie, deşi este de ordine privată, are un regim juridic derogatoriu de la art. 247 alin. (2) NCPC, fiind expres prevăzut în art. 57 alin. (3) NCPC faptul că poate fi invocată în orice stare a procesului, motiv pentru care nu operează sancţiunea decăderii;
- instanţa este în drept să invoce oricând, din oficiu, lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv în etapa judecăţii în căile de atac. Potrivit art. 57 alin. (5) NCPC, când instanţa constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda un termen pentru confirmarea lui, iar dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui. Textul acestui articol nu face referire la dreptul instanţei de a aplica sancţiunea nulităţii relative condiţionat de invocarea sa de către partea adversă, astfel încât interpretarea sa nu se poate face prin instituirea unor distincţii pe care nu le prevede;
- pârâtul poate să invoce pentru prima dată în calea de atac a apelului sau, după caz, a recursului dacă hotărârea primei instanţe este susceptibilă doar de recurs, ca motiv al căii de atac exercitate, lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu a reclamantului, chiar şi în ipoteza în care nu a invocat-o în primă instanţă;
-în ipoteza în care numai reclamantul a declarat cale de atac împotriva hotărârii prin care cererea principală a fost admisă în parte, pârâtul nu mai este în drept să invoce lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu a reclamantului, căci aceasta ar reprezenta un motiv de desfiinţare în tot a hotărârii primei instanţe, în condiţiile în care pârâtul nu a declarat cale de atac, iar partea neatacată din hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat. în situaţia în care într-adevăr reclamantul a fost lipsit de capacitate procesuală de exerciţiu, instanţa de control judiciar poate invoca acest motiv, respingând calea de atac exercitată de reclamant ca nefondată, nemaiputând proceda însă la desfiinţarea în tot a hotărârii primei instanţe, întrucât, după cum am arătat anterior, partea neatacată din hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat.
Sancţiunea prevăzută de lege pentru actele de procedură îndeplinite de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu este nulitatea relativă. Aceeaşi sancţiune operează şi în privinţa actelor de procedură efectuate de către o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fără a fi asistată de ocrotitorul legal.
Prin excepţie de la regula potrivit căreia nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată, iar nu şi de către instanţă din oficiu, în cazul actelor de procedură lovite de nulitate relativă pentru lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu, instanţa are dreptul să invoce incidenţa sancţiunii procedurale a nulităţii relative.
în ipoteza în care actul de procedură a fost îndeplinit de către o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi fără încuviinţarea ocrotitorului legal, instanţa nu pronunţă imediat anularea actului, ci dispune amânarea cauzei, acordând un nou termen de judecată în vederea confirmării totale sau parţiale a actului respectiv de către reprezentantul sau, după caz, ocrotitorul legal, motiv pentru care aceştia din urmă vor fi citaţi cu menţiune expresă în sensul indicat. în măsura în care reprezentantul sau ocrotitorul legal nu confirmă actul procedural efectuat de parte, acesta va fi anulat. Lipsa unui răspuns al reprezentantului sau ocrotitorului legal la citaţia emisă de instanţă va conduce la anularea actului procedural efectuat de către parte, confirmarea în acest caz trebuind să fie expresă.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), relativă cu regim derogatoriu (se încalcă norme de ordine privată) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii). Este menţionat însă că o atare excepţie procesuală are iniţial un efect dilatoriu, instanţa acordând un termen pentru confirmarea actelor procedurale, iar numai în cazul în care confirmarea nu este realizată, se produce efectul peremptoriu prin admiterea excepţiei.
De regulă, în ipoteza invocării mai multor excepţii procesuale, excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu va fi pusă în discuţie şi soluţionată după excepţia de netim-brare sau de insuficientă timbrare, excepţia de necompetenţă, excepţia vizând nelegala compunere sau constituire a instanţei, dar înainte de excepţia autorităţii de lucru judecat, de excepţia lipsei calităţii procesuale, de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în sens material etc.