Art. 56 Noul Cod de Procedură Civilă Capacitatea procesuală de folosinţă Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale Părţile
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Părţile
SECŢIUNEA 1
Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Părţile
SECŢIUNEA 1
Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Art. 56
Capacitatea procesuală de folosinţă
(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
(2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.
(3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
| ← Art. 55 Noul Cod de Procedură Civilă Enumerare Părţile | Art. 57 Noul Cod de Procedură Civilă Capacitatea procesuală... → |
|---|
Citește mai mult
chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală pasivă."Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-263-2016/decizie-iccj-ril-2-2016
Similar capacităţii civile, capacitatea procesuală se divide în capacitate procesuală de folosinţă şi capacitate procesuală de exerciţiu.
Dacă, potrivit art. 34 NCC, capacitatea civilă de folosinţă este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii civile, capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Durata capacităţii procesuale de folosinţă coincide
Citește mai mult
cu durata capacităţii civile de folosinţă, astfel cum este aceasta menţionată la art. 35 NCC.2. Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor fizice. în cazul persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează odată cu moartea acestora. Deşi, potrivit art. 36 NCC, în planul dreptului material copilului conceput i se recunosc drepturile din momentul concepţiunii numai dacă se naşte viu, acesta nu are capacitate procesuală de folosinţă în planul dreptului formal.
3. Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor juridice. în ipoteza persoanelor juridice, în măsura în care acestea sunt supuse înregistrării, capacitatea procesuală de folosinţă se va dobândi de la data înregistrării, similar capacităţii civile de folosinţă, aspect prevăzut în dispoziţiile art. 205 alin. (1) NCC.
în conformitate cu art. 200 alin. (1) NCC, persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare. Prin înregistrare, în accepţiunea art. 200 alin. (2) NCC, se înţelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz (spre exemplu, societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990 sunt supuse înmatriculării în registrul comerţului).
Dacă persoana juridică nu este suspusă înregistrării, capacitatea procesuală de folosinţă se va dobândi de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege, prin raportare la prevederile art. 205 alin. (2) cu trimitere la art. 194 NCC.
Potrivit art. 194 alin. (1) NCC, persoana juridică se înfiinţează:
a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. în toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană juridică;
b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
Dacă prin lege nu se dispune altfel, în conformitate cu art. 194 alin. (2) NCC, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
Prin raportare la art. 205 alin. (3) NCC, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia naştere în mod valabil.
Potrivit art. 205 alin. (4) NCC, fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane care au lucrat în numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziţiilor alin. (3), în afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor şi produc efecte depline.
în raport de dispoziţiile legale menţionate anterior, dat fiind faptul că legea îi recunoaşte persoanei juridice o capacitate de folosinţă anticipata în vederea constituirii sale valabile, apreciem că aceasta poate sta în judecată şi înainte de momentul înfiinţării sale, însă numai pentru drepturile şi obligaţiile asumate pentru a lua naştere în mod valabil, prin urmare numai în limita capacităţii procesuale anticipate şi restrânse. Pentru actele care exced limitele fixate de art. 205 alin. (3) NCC, în judecată vor sta fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane care au lucrat în numele unei persoane juridice în curs de constituire, cu excepţia cazului în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa.
Potrivit art. 206 alin. (1) şi (2) NCC, persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice, în timp ce persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. Ca atare, noul Cod civil a restrâns aplicabilitatea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă exclusiv în privinţa persoanelor juridice fără scop lucrativ.
încetarea capacităţii procesuale de folosinţă a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăşi, şi anume prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege, prin raportare la prevederile art. 244 NCC.
în ceea ce priveşte nulitatea absolută sau relativă a unei persoane juridice, aceasta trebuie în mod obligatoriu constatată sau, după caz, declarată de instanţă prin hotărâre judecătorească, aspect ce rezultă din partea introductivă a art. 196 alin. (1) NCC.
în privinţa efectelor nulităţii, potrivit art. 198 alin. (1) NCC, de la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare.
în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) NCC, prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificării activului şi a plăţii pasivului, păstrându-şi capacitatea civilă pentru operaţiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia, motiv pentru care o atare persoană juridică va avea capacitate procesuală de folosinţă până la finalizarea operaţiunilor de lichidare.
în ipoteza încetării persoanei juridice prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declanşează procedura lichidării, potrivit art. 248 alin. (3) NCC.
Conform art. 250 alin. (1) NCC, persoanele juridice înfiinţate de către autorităţile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiinţate prin hotărârea organului care le-a înfiinţat.
Prin raportare la art. 251 alin. (1) şi (2) NCC, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise, iar celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
4. Asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, constituite potrivit legii. Prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (1) NCPC, şi anume de la regula potrivit căreia, pentru a fi parte în proces, persoana fizică sau juridică trebuie să aibă capacitate procesuală de folosinţă, legea instituie o excepţie aplicabilă entităţilor juridice, menţionate în cuprinsul art. 56 alin. (2) NCPC.
Excepţia permisă de cod în această materie prevede faptul că pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, dat fiind faptul că noul Cod de procedură civilă nu mai distinge, entităţile juridice menţionate anterior pot sta în judecată independent de poziţia procesuală avută în cadrul litigiului - reclamant, pârât sau terţ intervenient.
Dat fiind caracterul de excepţie de la regulă, care imprimă o strictă interpretare şi aplicare, pot fi parte în proces numai entităţile juridice indicate în textul art. 56 alin. (2) NCPC, şi anume asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, iar nu oricare alte entităţi juridice lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.
Astfel, primăria nu reprezintă o persoană juridică cu capacitate procesuală de folosinţă şi ca atare nu poate sta în judecată, aspect ce rezultă din prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată. Potrivit art. 20 alin. (1) din această lege, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale. în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) teza I şi alin. (2) din acelaşi act normativ, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, iarîn justiţie acestea sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. Prin urmare, primăriile nu sunt enumerate printre unităţile administrativ-teritoriale cu personalitate juridică şi de altfel nici printre autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, acestea din urmă fiind reprezentate de consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi de primari, ca autorităţi executive. Primăria reprezintă, deci, numai sediul instituţiei primarului.
Nu se poate susţine existenţa capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei prin invocarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) NCPC, potrivit cărora pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, din moment ce primăria nu este o entitate juridică constituită printr-un act normativ.
Exemplificând, cererile de chemare în judecată având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii sau al accesiunii imobiliareîn sistemul Codului civil din 1864, în ipoteza în care bunul face parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, nu se formulează în contradictoriu cu primăria de la locul situării imobilului, ci cu unitatea administrativ-locală respectivă (comună, oraş sau municipiu).
De asemenea, acţiunile promovate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, având ca obiect obligarea unităţii deţinătoare la emiterea unei dispoziţii cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv în proprietatea statului, în ipoteza în care o atare unitate deţinătoare este o unitate adminis-trativ-teritorială, nu se formulează în contradictoriu cu primăria, ci cu unitatea administrativ-locală respectivă (comună, oraş sau municipiu). De pildă, în cazul unui imobil situat în Bucureşti, calitatea procesuală pasivă revine municipiului Bucureşti, iar nu Primăriei municipiului Bucureşti.
în schimb, se poate încadra în prevederile art. 56 alin. (2) NCPC societatea fără personalitate juridică prevăzută de art. 1881 alin. (3) NCC, care poate fi reprezentată în concret de societatea simplă sau de alt tip de societate reglementat de lege şi lipsit de personalitate juridică. De asemenea, potrivit art. 1893 NCC, societăţile supuse condiţiei înmatriculării conform legii şi rămase neînmatriculate, precum şi societăţile de fapt sunt asimilate societăţilor simple, astfel încât apreciem că şi acestea sunt vizate de art. 56 alin. (2) NCPC în măsura în care sunt constituite potrivit legii.
în conformitate cu art. 1919 alin. (1) NCC, societatea este reprezentată în justiţie prin administratorii cu drept de reprezentare sau, în lipsa numirii, prin oricare dintre asociaţi, dacă nu s-a stipulat prin contract dreptul de reprezentare numai pentru unii dintre aceştia. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, societatea stă în justiţie sub denumirea prevăzută în contract sau cea înregistrată, în mod legal, după caz, dacă prin lege nu se prevede altfel. Terţii de bună-credinţă se pot prevala de oricare dintre acestea.
Ca atare, parte în proces va fi societatea simplă, lipsită de personalitate juridică, iar nu administratorii sau asociaţii acesteia, care vor avea exclusiv calitatea de reprezentanţi ai societăţii.
în conformitate cu art. 1883 NCC, în ceea ce priveşte regimul aporturilor, în cazul unei societăţi fără personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaţilor, afară de cazul în care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosinţa comună.
în continuare, potrivit art. 1920 alin. (1) NCC, în executarea obligaţiilor faţă de creditorii societăţii, fiecare asociat răspunde cu propriile sale bunuri proporţional cu aportul său la patrimoniul social, numai în cazul în care creditorul social nu a putut fi îndestulat din bunurile comune ale asociaţilor.
De asemenea, art. 1948 NCC, menţionat în partea dedicată lichidării societăţii, stipulează că împărţeala în natură a bunurilor societăţii se face potrivit regulilor privitoare la împărţeala bunurilor proprietate comună.
Din prevederile legale menţionate anterior se deduce faptul că, spre exemplu, în ipoteza în care societatea simplă a figurat în calitate de pârâtă în proces, hotărârea
judecătorească obţinută împotriva acesteia poate fi pusă în executare silită, urmărindu-se bunurile societăţii, atât cele dobândite în patrimoniul său prin aport, dar şi cele obţinute ulterior prin diverse operaţiuni juridice având acest rezultat. Numai în măsura în care creditorul social nu şi-a valorificat în întregime creanţa în acest mod poate proceda la punerea în executare silită a hotărârii judecătoreşti împotriva asociaţilor societăţii, urmărind bunurile lor proprii, proporţional cu aportul acestora la capitalul social.
Potrivit dispoziţiilor art. 1951 NCC, asocierea în participaţie nu poate dobândi personalitate juridică şi nu constituie faţă de terţi o persoană distinctă de persoana asociaţilor, terţul neavând niciun drept faţă de asociere şi obligându-se numai faţă de asociatul cu care a contractat. Neconstituind o persoană distinctă faţă de persoana asociaţilor, apreciem că, în ipoteza chemării sale în judecată, se impune invocarea şi admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.
5. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă. în ipoteza în care entitatea care a formulat cererea în justiţie nu are capacitate procesuală de folosinţă, cu excepţia situaţiei în care aceasta este o asociaţie, societate sau altă entitate fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, caz în care poate sta în judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 56 alin. (2) NCPC, partea adversă sau instanţa din oficiu va invoca şi va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, declarând nulă cererea.
Prin urmare, sancţiunea prevăzută de lege pentru actele de procedură îndeplinite de o entitate lipsită de capacitate procesuală de folosinţă este nulitatea absolută, spre deosebire de sancţiunea instituită în ipoteza lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, care este reprezentată de nulitatea relativă.
Dacă cererea în justiţie este formulată împotriva unei persoane fizice sau entităţi lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, cu excepţia celor menţionate la art. 56 alin. (2) NCPC, partea adversă sau instanţa din oficiu va invoca şi va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului şi va respinge cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă. în acest caz nu va opera sancţiunea nulităţii cererii, întrucât efectele acesteia nu se pot produce decât în privinţa actelor de procedură efectuate de către o entitate lipsită de capacitate procesuală, iar nu şi a celor îndeplinite de o persoană capabilă, potrivit legii, împotriva uneia incapabile.
în ipoteza în care pârâtul decedează pe parcursul procesului, însă instanţa, necu-noscând această împrejurare (spre exemplu, în ipoteza în care pârâtul, având termen în cunoştinţă, nu a mai fost citat pentru termenele de judecată următoare), continuă judecata şi procedează la pronunţarea unei soluţii în cauză, hotărârea judecătorească este susceptibilă de a fi atacată de către moştenitorii pârâtului decedat, care sunt în termen să exercite calea de atac, hotărârea nefiindu-le comunicată.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii).
De regulă, în ipoteza invocării mai multor excepţii procesuale, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă va fi pusă în discuţie şi soluţionată după excepţia de netim-brare sau de insuficientă timbrare, excepţia de necompetenţă, excepţia vizând nelegala compunere sau constituire a instanţei, dar înainte de excepţia lipsei calităţii procesuale, de excepţia autorităţii de lucru judecat, de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în sens material etc.
După cum am arătat anterior, dacă în privinţa aceleiaşi cereri se invocă atât excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale, instanţa se va pronunţa asupra primei excepţii şi, numai în ipoteza în care o va respinge, se va pronunţa şi asupra celei de-a doua excepţii. Apreciem că soluţia pronunţării instanţei asupra ambelor excepţii în sensul admiterii acestora nu este una riguroasă, din moment ce prin admiterea primei excepţii, a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, instanţa automat a pronunţat o soluţie de dezînvestire, consecinţa fiind nulitatea sau, după caz, respingerea cererii, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă. A proceda suplimentar şi la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale nu este de natură decât să creeze dificultăţi în privinţa modului de respingere a cererii pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă sau pentru lipsa calităţii procesuale.
Prevederea legală vizând invocarea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă în orice stare a procesului are în vedere următoarele aspecte:
- pârâtul este în drept să invoce excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului oricând până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei în primă instanţă, chiar şi în ipoteza în care nu a formulat întâmpinare ori a depus întâmpinare cu încălcarea termenului procedural de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 201 alin. (1) NCPC, sau nu a invocat această excepţie procesuală prin întâmpinarea formulată în termen. Astfel, în aceste ultime cazuri menţionate, pârâtul nu este decăzut din dreptul de a invoca excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, întrucât o atare excepţie este de ordine publică şi în privinţa sa nu operează sancţiunea decăderii, prin raportare la dispoziţiile art. 208 alin. (2) NCPC;
- instanţa este în drept să invoce din oficiu, oricând, lipsa capacităţii procesuale de folosinţă pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecăţii în căile de atac;
- pârâtul poate să invoce pentru prima dată în calea de atac a apelului sau, după caz, a recursului, dacă hotărârea primei instanţe este susceptibilă doar de recurs, ca motiv al căii de atac exercitate, lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, chiar şi în ipoteza în care nu a invocat-o în primă instanţă;
- dacă hotărârea de primă instanţă a fost atacată cu apel, în cadrul căruia nu s-a invocat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, iar această cale de atac a fost respinsă ca nefondată, fiind însă susceptibilă de recurs, în cadrul acestuia partea nu mai este în drept, de principiu, să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, întrucât, potrivit art. 488 alin. (2) NCPC, motivele de casare nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor;
-în ipoteza în care numai reclamantul (entitate fără personalitate juridică, neconstituită legal) a declarat cale de atac împotriva hotărârii prin care cererea principală a fost admisă în parte, pârâtul nu mai este în drept să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, căci aceasta ar reprezenta un motiv de desfiinţare în tot a hotărârii primei instanţe, în condiţiile în care pârâtul nu a declarat cale de atac, iar partea neatacată din hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat. în situaţia în care într-adevăr reclamantul a fost lipsit de capacitate procesuală de folosinţă, instanţa de control judiciar poate invoca acest motiv de ordine publică, respingând calea de atac exercitată de reclamant ca nefondată, nemaiputând proceda însă la desfiinţarea în tot a hotărârii primei instanţe, întrucât, după cum am arătat anterior, partea neatacată din hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat.