Art. 54 Noul Cod de Procedură Civilă Incompatibilitatea altor participanţi Judecătorul. Incompatibilitatea

1. Dreptul comun în materia incompatibilităţii. Dispoziţiile art. 41-53 NCPC constituie dreptul comun în materie de incompatibilitate, motiv pentru care ori de câte ori legea specială nu va reglementa un anumit aspect, se vor aplica în mod corespunzător prevederile menţionate.

Astfel, apreciem că dispoziţiile art. 54 NCPC nu se interpretează în sensul că prevederile acestui capitol se aplică numai procurorilor, magistraţilor-asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor, cu excluderea altor categorii de participanţi la procesul civil, pentru care există reglementări speciale, ci,

Citește mai mult

dimpotrivă, capitolul în discuţie reprezintă dreptul comun în ceea ce priveşte incidentele procedurale analizate, menţionarea expresă a procurorilor, magistraţilor-asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor fiind făcută în dispoziţiile art. 54 NCPC întrucât în privinţa acestora nu există o reglementare distinctă într-o lege specială.

Este de remarcat faptul că noul Cod de procedură civilă nu mai prevede în mod expres că motivul de incompatibilitate vizând antepronunţarea nu se aplică altor categorii de participanţi la procesul civil, ci numai judecătorilor. Din moment ce art. 54 NCPC stipulează că prevederile capitolului în discuţie se aplică „în mod corespunzător" celorlalte categorii specificate, opinăm că motivul de incompatibilitate vizând antepronunţa-rea le este aplicabil acestora numai în măsura în care participă, chiar şi cu vot consultativ, la pronunţarea soluţiei în cauză. Spre exemplu, grefierul nu pronunţă o soluţie în cauză, pentru a fi posibilă o pronunţare în prealabil. Mai mult, procurorul îşi va exprima opinia în privinţa soluţiei ce ar trebui dată în mod necesar la momentul cuvântului în dezbateri asupra fondului cauzei, ceea ce nu poate echivala cu o antepronunţare.

însă, potrivit art. 111 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, dispoziţiile legale privind obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile judecătorilor şi procurorilor se aplică şi asistenţilor judiciari, iar art. 55 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate, opinia acestora consemnându-se în hotărâre, iar opinia separată motivându-se. Apreciem că asistenţii judiciari pot fi recuzaţi în măsura în care se antepronunţă cu privire la soluţia ce urmează a fi dată în cauză.

Rezolvarea incidentelor procedurale analizate vizând procurorii, magistraţii-asistenţi, asistenţii judiciari şi grefierii se face după regulile aplicabile judecătorilor, de către completul învestit cu soluţionarea cauzei în faţa căruia s-a ivit incidentul respectiv.

2. Recuzarea expertului judiciar, a traducătorului şi a interpretului. Potrivit art. 332 alin. (1) NCPC, experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii. Din moment ce articolul menţionat nu introduce vreo distincţie, apreciem că un expert judiciar poate fi incompatibil în ipoteza în care şi-a exprimat anterior efectuării expertizei părerea cu privire la concluziile ce urmează a fi incluse în raport.

Textul are în vedere exclusiv experţii judiciari care urmează a îndeplini o însărcinare în cadrul litigiului, iar nu şi pe cei care au întocmit expertize extrajudiciare ce au fost ataşate la dosarul cauzei.

De asemenea, textul vizează experţii desemnaţi de către instanţă, iar nu şi exper-ţii-parte. Apreciem însă că în ipoteza comisiilor alcătuite din trei experţi, stabilite prin norme speciale, dintre care unul numit de către instanţă, iar ceilalţi doi de către părţile litigante (spre exemplu, în materie de expropriere, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată), fiecare expert trebuie să nu fie incompatibil. Această soluţie se fundamentează pe împrejurarea că fiecare dintre cei trei experţi are posibilitatea să determine concluzia finală a raportului de expertiză judiciară, spre deosebire de expertul-parte care poate doar să asiste la desfăşurarea expertizei dispuse de instanţă, fără a putea influenţa concluziile raportului ce se va întocmi de expertul judiciar.

Noul Cod de procedură civilă cuprinde în art. 332 alin. (2) o reglementare specială cu privire la termenul în care poate fi solicitată recuzarea unui expert. Astfel, recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată, în celelalte cazuri termenul curgând de la data când s-a ivit motivul de recuzare. Apreciem că decăderea din dreptul de a solicita recuzarea expertului poate fi invocată din oficiu de către instanţă, iar nu numai de către partea adversă, cererea urmând a fi respinsă ca tardivă.

Potrivit art. 332 alin. (3) NCPC, recuzările se judecă cu citarea părţilor şi a expertului, textul menţionat fiind derogatoriu de la prevederile dreptului comun în materie care stipulează lipsa citării părţilor. De asemenea, cererea de recuzare a expertului va fi soluţionată de completul învestit cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost desemnat expertul recuzat.

în ceea ce priveşte însă soluţionarea cererii în camera de consiliu, condiţiile cererii de recuzare, inadmisibilitatea administrării probei cu interogatoriu ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare, vor fi pe deplin aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie.

Traducătorul autorizat şi interpretul pot fi recuzaţi în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute pentru experţi, existând dispoziţie de trimitere în art. 225 alin. (3) NCPC.

Este de remarcat faptul că nici expertul judiciar şi nici traducătorul sau interpretul nu au deschisă calea formulării unei cereri de abţinere, sub această titulatură, însă ei pot aduce la cunoştinţa instanţei şi a părţilor situaţia în care se găsesc, dând posibilitatea părţilor să formuleze cerere de recuzare.

De altfel, potrivit art. 15 din O.G. nr. 2/2000, efectuarea expertizei tehnice judiciare, dispusă de organele prevăzute la art. 2, este obligatorie, ea neputând fi refuzată decât pentru motive temeinice. Existenţa unui motiv de incompatibilitate ar putea fi apreciată ca motiv temeinic, refuzul expertului echivalând cu o abţinere, dar care nu se va soluţiona după regulile aplicabile abţinerii vizate de Capitolul I din Titlul II al Cărţii I a codului, ci instanţa va proceda la înlocuirea sa, apreciind în concret asupra temeiniciei motivului invocat.

3. Incompatibilitatea arbitrilor. în ceea ce priveşte incompatibilitatea arbitrilor, aceasta este reglementată de prevederile art. 562-564 NCPC.

Spre deosebire de dreptul comun în materie, abţinerea produce efecte pe data formulării ei, fără nicio altă formalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 562 alin. (5) NCPC, de unde rezultă că nu este necesară încuviinţarea acesteia de către tribunalul arbitrai sau de către instanţa judecătorească.

4. Recuzarea şi abţinerea executorului judecătoresc. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazurile şi în condiţiile prevăzute de noul Cod de procedură civilă.

Prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din actul normativ menţionat anterior, executorul judecătoresc pentru care este cerută recuzarea poate declara că se abţine, situaţie în care instanţa se va pronunţa şi asupra abţinerii, iar, în caz de admitere a acesteia, va respinge cererea de recuzare ca rămasă fără obiect.

în privinţa termenul până la care partea poate solicita recuzarea executorului judecătoresc, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 prevede faptul că partea interesată poate solicita recuzarea imediat ce a aflat despre una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1), dar numai până la încetarea executării silite.

întrucât alin. (1) al art. 10 din lege face trimitere la cazurile şi condiţiile prevăzute de noul Cod de procedură civilă, cererea se va soluţiona în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

încheierea instanţei prin care s-a încuviinţat ori s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a încuviinţat recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de atac.

în ceea ce priveşte încheierea prin care s-a respins recuzarea, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din lege, aceasta poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.

încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de executorul judecătoresc recuzat vor fi păstrate, potrivit art. 10 alin. (5) din lege. Dacă încheierea nu face nicio referire la acest aspect, se consideră că toate actele de executare îndeplinite de executorul recuzat au fost desfiinţate şi trebuie refăcute.