Art. 72 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii Alte persoane care pot lua parte la judecată Părţile

Mulțumesc.Intrebarea mea este daca chematul în garanție poate să cheme in garanție pe cel ce la chemat în garanție într-un contract de locațiune care este și contract snalagmatic ?

1. Definiţia şi elementele caracteristice. Chemarea în garanţie este cererea de intervenţie forţată prin care una dintre părţile litigante solicită introducerea în proces a unui terţ împotriva căruia ar putea formula acţiune separată în garanţie sau în despăgubiri, pretinzând soluţionarea acesteia în cadrul litigiului pendinte.

Elementele caracteristice ale acestei cereri de intervenţie forţată sunt următoarele:

a) spre deosebire de cererea de intervenţie voluntară, în care terţul intervine în proces din proprie iniţiativă, în cazul cererii de chemare în garanţie iniţiativa atragerii terţului

Citește mai mult

în proces aparţine uneia dintre părţile litigante (reclamant, pârât sau intervenient a cărui cerere a fost admisă în principiu), de unde provine şi denumirea de intervenţie forţată;

b) spre deosebire de cererea de intervenţie principală, cererea de chemare în garanţie presupune, cu necesitate, existenţa unui proces civil aflat în faza judecăţii în primă instanţă, neputându-se soluţiona pretenţia dedusă judecăţii prin intermediul acesteia cu încălcarea unui grad de jurisdicţie, legea neprevăzând o derogare precum în cazul intervenţiei principale;

c) interesul părţii care formulează cererea de chemare în garanţie a terţului priveşte garantarea sau despăgubirea sa în ipoteza în care va câdea în pretenţii;

d) pentru formularea cererii de chemare în garanţie nu este necesar ca persoana chemată în garanţie să fie terţ faţă de procesul în curs de desfăşurare, putând fi şi una dintre părţile iniţiale sau dintre terţii intervenienţi deveniţi părţi, după admiterea în principiu a cererilor de intervenţie respective;

e) între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie trebuie să existe o legătură de dependenţă şi subordonare, în sensul că soluţia cererii principale influenţează şi soluţia cererii de chemare în garanţie.

Având în vedere că art. 72 alin. (1) NCPC prevede noţiunea de cerere în garanţie sau în despăgubiri, rezultă că cererea de chemare în garanţie poate fi formulată nu numai atunci când există o obligaţie de garanţie în sarcina terţului stabilită legal sau convenţional cu acest titlu (cerere în garanţie), ci şi atunci când, deşi o garanţie legală sau convenţională nu există, partea care a căzut în pretenţii ar putea solicita despăgubiri de la terţ (cerere în despăgubiri).

Căderea în pretenţii a unei părţi poate viza fie pierderea drepturilor deduse judecăţii de către aceasta, în ipoteza în care are calitatea de reclamant, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă, fie obligarea sa prin hotărâre judecătorească, în ipoteza în care are calitatea de pârât, iar cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva sa a fost admisă.

Doctrina a indicat următoarele exemple de cereri de chemare în garanţie când, deşi o garanţie legală sau convenţională nu există, partea care a căzut în pretenţii ar putea solicita despăgubiri de la terţ (cereri în despăgubiri):

- comitentul, chemat în judecată pentru a răspunde de fapta culpabilă a prepusului său, poate să îl cheme în garanţie pe prepus, spre a fi obligat să plătească, la rândul lui, comitentului suma pe care acesta din urmă va trebui să o achite reclamantului;

-în cazul în care creditorul cheamă în judecată numai pe unul dintre debitorii care s-au obligat în solidar, pârâtul poate să cheme în garanţie pe ceilalţi codebitori, pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria comună.

în ipoteza obligaţiilor indivizibile, potrivit art. 1432 alin. (3) NCC, debitorul chemat în judecată pentru totalitatea obligaţiei poate cere un termen pentru a-i introduce în cauză pe ceilalţi debitori, cu excepţia cazului în care prestaţia nu poate fi realizată decât de cel chemat în judecată, care, în acest caz, poate fi obligat să execute singur întreaga prestaţie, având însă drept de regres împotriva celorlalţi debitori. Apreciem că, în acest caz expres reglementat de lege, codebitorii sunt introduşi în cauză în calitate de pârâţi, din iniţiativa pârâtului iniţial, fiind un text legal de excepţie, nefiind cazul unei cereri de chemare în garanţie;

-în situaţia în care mandatarul încheie un act cu depăşirea împuternicirilor primite, iar terţul îl cheamă în judecată pe mandant pe temeiul gestiunii de afaceri, al îmbogăţirii fără justă cauză sau al mandatului aparent, mandantul îl poate chema în garanţie pe mandatar, pentru a fi obligat să îl despăgubească;

- fideiusorul, acţionat în judecată pentru a plăti datoria pe care debitorul principal nu înţelege să o achite de bunăvoie, poate să îl cheme în garanţie pe acesta din urmă.

Exemplificativ, sunt cereri de chemare în garanţie, când există o obligaţie de garanţie în sarcina terţului stabilită legal cu acest titlu (cereri în garanţie) următoarele:

- chemarea în garanţie a vânzătorului de către cumpărător, în ipoteza în care acesta din urmă este acţionat într-o revendicare imobiliară sau mobiliară (art. 1695 NCC);

- chemarea în garanţie a donatorului de către donatar, în ipoteza în care acesta din urmă este acţionat într-o revendicare imobiliară sau mobiliară, dacă donatorul a promis expres garanţia sau dacă evicţiunea decurge din fapta sa (a vândut bunul donat către o altă persoană, a donat bunul de două ori către două persoane diferite etc.) ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o şi nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului [art. 1018 alin. (1) NCC]. De asemenea, în cazul donaţiei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru evicţiune ca şi cumpărătorul [art. 1018 alin. (2) NCC];

- chemarea în garanţie a celorlalţi coproprietari, în ipoteza în care unul dintre aceştia este acţionat de un terţ într-o revendicare a fostului bun comun, după efectuarea partajului (art. 683 NCC).

2. Persoanele care pot formula cerere de chemare în garanţie. Din dispoziţiile art. 73 alin. (2) şi (3) NCPC, care fac referire la termenul de depunere a cererii de chemare în garanţie, rezultă că aceasta poate fi formulată de reclamant, intervenient principal şi parat.

în continuare, art. 72 alin. (2) NCPC menţionează că cel chemat în garanţie poate sâ cheme în garanţie o altâ persoanâ.

Prin urmare, cererea de chemare în garanţie poate fi promovată de: reclamant (spre exemplu, reclamantul, cumpărător al unui bun, introduce acţiune în revendicarea acestuia de la persoana care pretinde că ar fi adevăratul titular al dreptului de proprietate, formulând totodată şi cerere de chemare în garanţie a vânzătorului pentru ca, în ipoteza în care acţiunea sa în revendicare va fi respinsă ca neîntemeiată, chematul în garanţie să-i restituie preţul bunului, cheltuielile vânzării, precum şi celelalte sume ce pot fi solicitate în caz de evicţiune), pârât, intervenient principal şi chemat în garanţie (chemările în garanţie succesive nefiind limitate de lege ca număr).

Cererea de chemare în garanţie nu poate fi for mula tâ de cât re intervenientul voluntar accesoriu, întrucât acesta nu poate fi obligat prin hotărârea judecătorească la executarea vreunei obligaţii în sarcina părţilor iniţiale (cu excepţia, eventual, a cheltuielilor de judecată) şi nici nu poate pierde vreun drept dedus judecăţii, formulând doar o simplă apărare în proces.

3. Modalităţi de valorificare a dreptului de a fi garantat sau despăgubit. în măsura în care există un proces în curs de desfăşurare, iar partea interesată formulează în cadrul acestuia cererea de chemare în garanţie a unei persoane care ar putea să-l despăgubească în ipoteza în care ar cădea în pretenţii, atunci suntem în prezenţa valorificării dreptului de a fi garantat sau despăgubit pe cale incidentalâ.

Dacă însă partea interesată nu formulează cererea de chemare în garanţie a persoanei respective în cadrul procesului în curs de desfăşurare, aşteptând finalizarea sa, iar, în măsura în care a căzut în pretenţii, promovează un proces distinct împotriva acesteia, solicitându-i despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut sau pentru obligaţia stabilită în sarcina sa, suntem în prezenţa valorificării dreptului de a fi garantat sau despăgubit pe cale principalâ.

Noul Cod de procedură civilă reglementează în cadrul art. 72-74 NCPC cererea de chemare în garanţie promovată pe cale incidentală. Cererea de chemare în garanţie formulată pe cale principală este guvernată de regulile aplicabile cererii de chemare în judecată.

Valorificarea pe cale incidentală a dreptului de a fi garantat sau despăgubit prezintă o serie de avantaje: chematul în garanţie, devenind parte în proces, are dreptul de a propune şi administra probe, de a invoca excepţii procesuale, ce pot fi în sprijinul părţii care a formulat cererea de chemare în garanţie, garantul având interesul să-i susţină poziţia, pentru a nu fi admisă cererea de chemare în garanţie; evitarea declanşării unui litigiu ulterior vizând valorificarea acestui drept pe cale principală, prin hotărârea judecătorească, instanţa fiind obligată să soluţioneze nu numai cererea principală, dar şi cererea de chemare în garanţie; economie de timp şi cheltuieli; evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii.

Ca regulă, modalitatea în care dreptul de a fi garantat sau despăgubit va fi valorificat (pe cale principală sau incidentală) este la alegerea părţii interesate.

Prin excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, garantatul este obligat sâ formuleze cererea de chemare în garanţie pe cale incidentala, în caz contrar existând riscul ca cererea sa de chemare în garanţie promovată pe calea unui litigiu distinct să fie respinsă, drept consecinţă a invocării de către garant a excepţiei procesului râu-condus (exceptio mali processus), ca apărare de fond de natură să conducă la respingerea cererii ca neîntemeiată, considerându-se stinsă obligaţia de garanţie sau de despăgubire.

Astfel, potrivit art. 1705 alin. (1) NCC, cumpărătorul chemat în judecată de un terţ care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut trebuie să îl cheme în cauză pe vânzător. în cazul în care nu a făcut-o, fiind condamnat printr-o hotărâre cu efect de lucru judecat, pierde dreptul de garanţie dacă vânzătorul dovedeşte că existau motive suficiente pentru a se respinge cererea.

De asemenea, în conformitate cu art. 2310 alin. (2) NCC, fideiusorul care a plătit fără a-l înştiinţa pe debitorul principal nu are acţiune împotriva acestuia dacă, la momentul plăţii, debitorul avea mijloacele pentru a declara stinsă datoria. în aceleaşi împrejurări, fideiusorul nu are acţiune împotriva debitorului decât pentru sumele pe care acesta ar fi fost chemat să le plătească, în măsura în care putea opune creditorului mijloace de apărare pentru a obţine reducerea datoriei.