Art. 68 Noul Cod de Procedură Civilă Formularea cererii. Termene Alte persoane care pot lua parte la judecată Părţile
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Părţile
SECŢIUNEA a 3-a
Alte persoane care pot lua parte la judecată
Părţile
SECŢIUNEA a 3-a
Alte persoane care pot lua parte la judecată
Art. 68
Formularea cererii. Termene
(1) Oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
(2) Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.
(3) Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.
| ← Art. 67 Noul Cod de Procedură Civilă Judecarea cererii de... | Art. 69 Noul Cod de Procedură Civilă Comunicarea cererii Alte... → |
|---|
??
Elementele caracteristice ale acestei cereri de intervenţie forţată sunt următoarele:
a) spre deosebire de cererea de intervenţie voluntară, în care terţul intervine în proces din proprie iniţiativă, în cazul cererii de chemare în judecată a altor persoane, iniţiativa
Citește mai mult
atragerii terţului în proces aparţine uneia dintre părţile iniţiale (reclamant, pârât sau terţ intervenient devenit parte), de unde provine şi denumirea de intervenţie forţată;b) terţul chemat în judecată trebuie să poată pretinde aceleaşi drepturi subiective ca şi reclamantul, neavând relevanţă dacă în mod efectiv le-a pretins sau nu pe cale extrajudiciară;
c) partea care formulează cererea de chemare în judecată a terţului trebuie să se prevaleze de un interes propriu, cum este, spre exemplu, cel vizând preîntâmpinarea declanşării unui litigiu viitor şi obţinerea într-un singur proces a unei hotărâri judecătoreşti opozabile tuturor părţilor care ar putea invoca aceleaşi drepturi împotriva sa sau care i-ar putea contesta drepturile reclamate ori cel privitor la liberarea pârâtului de executarea unei obligaţii, în ipoteza reglementată de art. 71 NCPC.
Pârâtul are interesul de a formula cerere de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul în următoarele situaţii expuse în doctrina de specialitate cu titlu exemplificativ:
-în cazul raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de creditori, dacă debitorul, care este acţionat în judecată numai de unul dintre creditori, are motive să refuze plata, invocând rezoluţiunea de drept a contractului, stingerea creanţei etc., atunci el va solicita introducerea în proces şi a celorlalţi creditori, pentru a obţine o singură hotărâre, opozabilă tuturor creditorilor respectivi, evitând astfel un proces ulterior ce ar putea fi promovat de aceştia din urmă împotriva sa;
- în cazul cesiunii de creanţă, atunci când debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent, deşi un terţ i-a notificat cesiunea de creanţă, pentru a evita riscul unei plăţi nevalabile, debitorul va putea să formuleze o cerere de introducere în proces a creditorului cesionar;
- în cazul cesiunii de creanţă, dacă vechiul creditor i-a notificat debitorului că nu recunoaşte valabilitatea cesiunii şi i-a cerut să nu facă plata, iar ulterior creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat, acesta din urmă are interesul de a-l introduce în cauză pe creditorul cedent;
-în situaţia în care posesorul unui imobil se vede chemat în judecată de o persoană care invocă titlul de moştenitor, el poate să introducă în proces şi pe ceilalţi moştenitori, spre a obţine o hotărâre opozabilă tuturor, în măsura în care ar avea mijloace să conducă la respingerea pretenţiei principale;
- dacă reclamantul revendică un bun de la pârât, acesta din urmă poate să introducă în proces pe terţul care, de asemenea, pretinde că este proprietarul acelui bun, tot în măsura în care ar avea mijloace să obţină respingerea pretenţiei principale sau dacă doreşte să predea bunul celui care se va dovedi a fi adevăratul său titular etc.
Reclamantul are interesul de a formula cerere de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi el în următoarele situaţii, expuse în doctrină cu titlu exemplificativ:
-în ipoteza în care creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat, iar acesta se apără invocând interdicţia de a plăti pe care i-a notificat-o creditorul cedent, reclamantul are interesul să îl introducă în cauză pe creditorul cedent, pentru a dovedi existenţa dreptului său şi, implicit, inexistenţa dreptului pretins de terţ;
- atunci când creditorul pretinde plata creanţei sale, iar debitorul se apără arătând că i s-a notificat de către un terţ cesiunea creanţei respective, reclamantul justifică şi el interesul de a-l atrage la judecată pe cel despre care se afirmă că ar fi creditor cesionar, de asemenea, pentru a dovedi existenţa dreptului său şi, implicit, inexistenţa dreptului pretins de terţ;
- dacă se revendică un bun, iar pârâtul indică un terţ ca fiind proprietarul acelui bun, fără însă a formula o cerere bazată pe dispoziţiile art. 75 NCPC, reclamantul poate să solicite introducerea în proces a terţului respectiv, pentru a dovedi existenţa dreptului său şi, implicit, inexistenţa dreptului pretins de terţ.
2. Termenul de depunere a cererii
2.1. Cererea formulata de reclamant sau de intervenientul principal. Potrivit art. 68 alin. (2) C. pr. civ., cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.
Momentul terminării cercetării procesului este determinat de art. 244 alin. (1) C. pr. civ., potrivit căruia când judecătorul se socoteşte lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică. în practica judiciară anterioară noului cod, un atare moment era fixat prin declaraţia judecătorului în sensul constatării cauzei în stare de judecată, în condiţiile în care nu mai existau cereri de formulat, probe de administrat şi excepţii de invocat.
în primul rând, constatăm faptul că, spre deosebire de reglementarea precedentă, în care termenul limită pentru depunerea cererii era fixat la momentul închiderii dezbaterilor, potrivit art. 57 alin. (3) CPC 1865, în prezentul cod această limită o constituie momentul terminării cercetării procesului, situat anteriorînchiderii dezbaterilor. Această schimbare legislativă este una firească, întrucât, pe de-o parte, momentul terminării cercetării procesului vizează lipsa formulării altor cereri de către părţi, în noţiunea de cerere fiind inclusă şi această formă de intervenţie forţată, iar, pe de altă parte, dreptul părţii de a depune o atare cerere până la închiderea dezbaterilor determina reluarea acestora şi poate chiar şi a cercetării judecătoreşti, dacă se impunea administrarea de probatorii suplimentare, conducând la întârzierea soluţionării procesului.
în al doilea rând, textul conferă în mod expres şi intervenientului principal calitatea de a formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane care ar putea invoca aceleaşi drepturi subiective ca şi el (nu ca acelea pretinse de reclamantul iniţial), soluţia impunându-se prin prisma naturii juridice a intervenţiei principale drept veritabilă cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor iniţiale, intervenientul principal ocupând poziţia de reclamant în cadrul cererii sale.
în ipoteza introducerii unei cereri de intervenţie principală, dacă terţul poate invoca aceleaşi drepturi ca şi intervenientul principal, reclamantul iniţial poate formula cererea de intervenţie forţată a terţului în litigiu, în funcţie de poziţia procesuală a reclamantului iniţial în cadrul cererii de intervenţie voluntară principală.
Astfel, dacă cererea de intervenţie principală este formulată în contradictoriu şi cu reclamantul, iar nu numai cu pârâtul, atunci reclamantul are dreptul de a formula cererea de intervenţie forţată în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării împotriva cererii de intervenţie principală înaintea primei instanţe, prin raportare la dispoziţiile art. 68 alin. (3) şi art. 65 alin. (3) NCPC, întrucât, în cadrul cererii de intervenţie principală, reclamantul are calitatea de pârât.
în ceea ce priveşte stabilirea termenului în care poate fi formulată cererea de intervenţie forţată în ipoteza în care în cadrul procesului este formulată şi o cerere reconvenţională, iar terţul ar putea invoca aceleaşi drepturi ca şi pârâtul-reclamant, trebuie pornit la premisa că în cadrul cererii reconvenţionale, calităţile părţilor iniţiale sunt inversate.
Astfel, dacă pârâtul-reclamant formulează cererea de intervenţie forţată a unui terţ care ar pretinde aceleaşi drepturi ca şi el în cadrul cererii reconvenţionale, o va putea
face până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe, prin raportare la art. 68 alin. (2) NCPC, acesta având calitatea de reclamant în cererea reconvenţională. Reclamantul-pârât va putea face aceeaşi cerere în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării împotriva cererii reconvenţionale înaintea primei instanţe, potrivit art. 68 alin. (3) şi art. 209 alin. (5) raportat la art. 201 alin. (1) NCPC, întrucât, în cadrul cererii reconvenţionale, reclamantul iniţial are calitatea de pârât.
2.2. Cererea formulata de pârât. Potrivit art. 68 alin. (3) NCPC, cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea în art. 57 alin. (2) CPC 1865 ca termen limită pentru depunerea cererii prima zi de înfăţişare, în prezent acest termen este delimitat de primul termen de judecată, între cele două noţiuni existând distincţii. Astfel, prima zi de înfăţişare era aceea la care părţile legal citate puteau pune concluzii, potrivit art. 134 CPC 1865, momentul procesual putând fi diferit de primul termen de judecată, când exista posibilitatea amânării soluţionării cauzei pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare, pentru pregătirea apărării uneia dintre părţi, pentru studiul actelor comunicate în şedinţă publică etc. Actualul Cod de procedură civilă nu mai prevede ca noţiune prima zi de înfăţişare, utilizând-o exclusiv pe aceea de prim termen de judecată, la care părţile sunt legal citate.
Prin urmare, în situaţia în care întâmpinarea este obligatorie, pârâtul poate formula cerere de intervenţie forţată a unui terţ care poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 201 alin. (1) NCPC, cu respectarea art. 165 NCPC vizând îndeplinirea procedurii de citare şi, implicit, de comunicare a cererii.
în situaţia în care întâmpinarea nu este obligatorie, termenul limită pentru formularea de către pârât a cererii de intervenţie forţată a unui terţ care poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul este reprezentat de primul termen de judecată, în măsura în care procedura de citare a pârâtului şi de comunicare a cererii de chemare în judecată către acesta a fost legal îndeplinită, acordându-i-se posibilitatea de a lua cunoştinţă de existenţa procesului.
2.3. Sancţiunea nedepunerii cererii în termen. Sancţiunea ce intervine în ipoteza depunerii tardive a cererii de intervenţie forţată a unui terţ care ar putea să invoce aceleaşi drepturi ca şi reclamantul este decăderea din exerciţiul dreptului de a formula o atare cerere, iar consecinţa aplicării acestei sancţiuni este soluţia de respingere a cererii ca tardiv formulată. Noua reglementare nu mai instituie derogarea de la sancţiunea decăderii, existentă în fostul art. 135 CPC 1865, în care se prevedea judecarea separată a cererilor de intervenţie depuse cu încălcarea termenelor legale procedurale, motiv pentru care în prezent acestea vor fi respinse ca tardive.
în această privinţă, apreciem că se impun următoarele precizări:
a) dacă cererea de intervenţie forţată este formulată în faţa primei instanţe cu încălcarea termenelor prevăzute de art. 68 alin. (2) şi (3) NCPC, dar până la momentul închiderii dezbaterilor, întrucât nu s-ar încălca un grad de jurisdicţie, iar legea nu prevede un acord expres al părţilor iniţiale, rezultă că acestea îşi pot da învoiala în mod tacit pentru soluţionarea cererii. în această ipoteză, apreciem că decăderea este reglementată de norme juridice de ordine privată, iar instanţa nu ar avea dreptul să invoce din oficiu excepţia tardivităţii depunerii cererii, urmând să o judece în consecinţă;
b) dacă cererea de intervenţie forţată este formulată în faţa primei instanţe cu încălcarea termenelor prevăzute de art. 68 alin. (2) şi (3) NCPC, după momentul închiderii dezbaterilor şi pana la cel al pronunţării soluţiei, aceasta va fi sancţionată cu neluarea în seamă, prin raportare la art. 394 alin. (3) NCPC, noţiunea de înscrisuri prevăzută de acest text legal urmând a fi interpretată în sensul includerii, de principiu, şi a actelor de procedură, raţiunea fiind aceeaşi, şi anume respectarea principiului contradictorialităţii şi pe cel al dreptului la apărare;
c) dacă cererea de intervenţie forţată este depusă direct în apel, apreciem că, în lipsa unei reglementări derogatorii ca în situaţia intervenţiei voluntare principale, cererea se va respinge ca inadmisibilă, prin raportare la art. 478 alin. (3) NCPC, potrivit căruia în apel nu se pot formula pretenţii noi, precum şi în temeiul dispoziţiilor art. 478 alin. (1) NCPC, potrivit cărora prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. Soluţia este similară şi pentru ipoteza depunerii cererii în recurs, prin raportare la art. 494 NCPC, care face trimitere la regulile de procedură privind judecata în apel.
Este de remarcat faptul că depunerea cererii de intervenţie forţată în faţa primei instanţe cu încălcarea termenului legal procedural poate atrage respingerea sa ca tardivă, în timp ce depunerea acesteia direct în apel sau în recurs determină respingerea sa ca inadmisibilă, iar nu ca tardivă. Această soluţie este fondată pe argumentul că în etapa judecării cauzei în primă instanţă este instituit un termen legal procedural a cărui încălcare determină aplicarea sancţiunii decăderii, reglementată de norme de ordine privată, în timp ce prin depunerea cererii direct în căile de atac se încalcă gradele obligatorii de jurisdicţie, pentru protecţia cărora au fost prevăzute dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) NCPC, impunându-se ca atare sancţiunea respingerii sale ca inadmisibilă, sancţiunea fiind de ordine publică, putând fi invocată şi de instanţă din oficiu;
d) în etapa rejudecării cauzei cu trimitere la prima instanţă (casare în tot a hotărârii judecătoreşti), în ipoteza anulării hotărârii acesteia prin admiterea apelului, în condiţiile art. 480 alin. (3) NCPC, sau în ipoteza casării hotărârii prin admiterea recursului, în condiţiile art. 497 şi 498 alin. (2) NCPC, nu excludem admisibilitatea cererii de intervenţie forţată, formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) şi (3) NCPC;
e) în etapa rejudecării cauzei cu reţinere de către instanţa de control judiciar, formularea cererii de intervenţie forţată este inadmisibilă, considerentele fiind comune cu cele indicate pentru situaţia depunerii cererii direct în calea de atac;
f) în ipoteza contestaţiei în anulare, în etapa judecării acestei căi de atac, intervenţia forţată este inadmisibilă, nefiind o cale de atac devolutivă, însă, în cazul admiterii sale şi al rejudecării fondului, aceasta devine admisibilă, cu următoarele distincţii: intervenţia forţată este admisibilă exclusiv în ipoteza admiterii contestaţiei în anulare de drept comun, reglementată de dispoziţiile art. 503 alin. (1) NCPC, iar nu şi în ipoteza admiterii contestaţiei în anulare specială, reglementată de dispoziţiile art. 503 alin. (2) NCPC, întrucât aceasta din urmă vizează o rejudecare a recursului, şi numai pentru ipoteza în care contestaţia în anulare a fost exercitată împotriva unei sentinţe nesupuse apelului, cu ocazia rejudecării fondului, caz în care aceasta poate fi formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) şi (3) NCPC. Cererea de intervenţie forţată este inadmisibilă când contestaţia în anulare a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel, iar cererea este formulată cu ocazia rejudecării apelului;
g) în ceea ce priveşte revizuirea, în etapa judecării acestei căi de atac, intervenţia forţată este inadmisibilă, nefiind o cale de atac devolutivă, însă, în cazul încuviinţării sale şi al rejudecării fondului, devine admisibilă, cu următoarele distincţii: rejudecarea
fondului nu are loc în ipoteza existenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 NCPC (contrarietatea de hotărâri), procedându-se numai la anularea celei de-a doua hotărâri judecătoreşti, pronunţate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, caz în care intervenţia forţată este inadmisibilă; dacă revizuirea a fost exercitată împotriva unei sentinţe nesupuse apelului, cu ocazia rejudecării fondului, cererea de intervenţie forţată poate fi formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) şi (3) NCPC; dacă revizuirea a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel, cu ocazia rejudecării apelului, cererea de intervenţie forţată este inadmisibilă; de asemenea, cererea de intervenţie forţată este inadmisibila în ipoteza în care revizuirea priveşte o hotărâre a instanţei de recurs şi, ca urmare a admiterii acestei căi extraordinare de atac, se procedează la rejudecarea recursului;
h) dacă la primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, acesta îşi modifica cererea de chemare în judecată, pârâtul este în drept să formuleze cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea invoca aceleaşi drepturi ca cele inserate în cererea modificatoare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată fixat, prin raportare la dispoziţiile art. 204 alin. (1) teza a ll-a NCPC.