Art. 956 Noul Cod de Procedură Civilă Ridicarea sechestrului asigurător Dispoziţii generale Sechestrul asigurător
| Comentarii |
|
Sechestrul asigurător
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 956
Ridicarea sechestrului asigurător
(1) Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. Cererea se soluţionează în camera de consiliu, de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor, prin încheiere supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere. Dispoziţiile art. 953 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(2) De asemenea, în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanţa care a încuviinţat-o. Asupra cererii instanţa se pronunţă prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor. Dispoziţiile art. 954 se aplică în mod corespunzător.
| ← Art. 955 Noul Cod de Procedură Civilă Desfiinţarea de drept a... | Art. 957 Noul Cod de Procedură Civilă Valorificarea bunurilor... → |
|---|
Dacă se va constitui la dispoziţia creditorului o asemenea garanţie, debitorul este îndreptăţit să formuleze o cerere prin care solicită ridicarea sechestrului, astfel încât
Această unificare de regim juridic prevăzută prin noul Cod civil a devenit
Citește mai mult
operantă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dată la care au fost abrogate şi dispoziţiile art. 907-935 C. corn., întrucât art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că dispoziţiile art. 907-935 C. corn. 1887 nu sunt abrogate prin intrarea în vigoare a Codului civil, ci se vor abroga la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010.bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării şi în legătură cu ele va putea încheia inclusiv acte de dispoziţie.
Cererea se soluţionează în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea în termen scurt a părţilor, printr-o încheiere supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară; calea de atac va fi recursul, ce va fi soluţionat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care competenţa de primă instanţă revine curţii de apel, sens în care prevede art. 958 NCPC.
Deşi art. XII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că „Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", apreciem că această normă nu are aplicabilitate în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 240 alin. (1) (locul cercetării procesului) şi art. 244 NCPC (terminarea cercetării procesului sau dezbaterea fondului), în condiţiile unei proceduri conten-cioase ce se derulează potrivit dreptului comun, nefiind incidenţă în alte cazuri în care codul, în cuprinsul unor norme speciale, prevede soluţionarea unei cereri în camera de consiliu.
Cererea de sechestru asigurător poate fi încuviinţată de prima instanţă căreia legea îi stabileşte competenţa de soluţionare [în condiţiile art. 953 alin. (1)], dar nu este exclus ca soluţia în primă instanţă să fie defavorabilă creditorului şi doar în apelul formulat de acesta sechestrul asigurător să fie încuviinţat; faţă de soluţiile posibil a fi pronunţate de înalta Curte ca instanţă de recurs (casare, conform art. 497, după admiterea în principiu în procedura filtrului, potrivit art. 493), în cazul în care se constată caracterul fondat al recursului şi se impune soluţia admiterii căii de atac, rezultă că măsura sechestrului nu va putea fi niciodată încuviinţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul recursului promovat în condiţiile art. 958 NCPC.
Apreciem că principiul simetriei impune soluţia competenţei în primă instanţă a cererii debitorului de ridicare a sechestrului în favoarea instanţei determinate potrivit regulii prevăzute prin art. 953 alin. (1) NCPC, chiar şi atunci când cererea de sechestru ar fi încuviinţată de instanţa de control judiciar în calea de atac a creditorului.
O atare cerere a debitorului se soluţionează cu citarea părţilor, în termen scurt, adică având în vedere prevederile art. 159 teza a ll-a NCPC.
Termenul de apel (ori, după caz, de recurs) este de 5 zile de Io pronunţare, astfel că norma analizată conţine o derogare de la regulile de drept comun în materie de apel [30 de zile de la comunicare, potrivit art. 468 alin. (1) sau art. 485 alin. (1) cu referire la recurs], atât în privinţa duratei lui, cât şi a momentului de la care începe să curgă; regula curgerii termenului de la pronunţarea hotărârii a fost confirmată sub aspectul constituţionalităţii sale, chiar dacă instanţa constituţională a analizat dispoziţiile identice din codul anterior referitoare la recursul în materia perimării (5 zile de la pronunţare), raţiunile fiind aceleaşi în ce priveşte soluţia adoptată.
Considerăm însă că declanşarea termenului de apel (sau de recurs) de la pronunţare este condiţionată de legalitatea procedurii de citare a părţilor pentru data când s-a soluţionat cererea de ridicare a sechestrului asigurător, pentru că, în cazul unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 229 NCPC referitoare la termenul în cunoştinţă sau a altor neregularităţi privind citarea, instanţa de judecată nu se afla în situaţia de a se pronunţa, ci avea obligaţia de a dispune amânarea judecăţii în condiţiile art. 153 NCPC, sub sancţiunea nulităţii, întrucât o procedură viciată echivalează cu neîndeplinirea ei; or, raţiunea citării este aceea ca părţilor să le fie respectat dreptul la apărare şi ele să aibă posibilitatea prezentării la termenul de judecată şi participării la dezbateri şi, deci, şi la pronunţarea hotărârii în şedinţă publică, date fiind prevederile art. 402 NCPC; altfel spus, în cazul în care un termen pentru exercitarea căii de atac curge de la pronunţare, „procedura de citare îndeplineşte şi funcţia procedurală a comunicării", iar neregularitatea citării antrenează numai o aparenţă că termenul de declarare a căii de atac a început să curgă.
Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, dispoziţie a legii care face aplicabile şi în apel prevederile art. 159 teza a ll-a NCPC.
întrucât art. 956 alin. (1) teza finală face trimitere la dispoziţiile art. 953 alin. (4), care, la rândul lor, se întregesc cu normele de la art. 998 alin. (4) edictate în materia ordonanţei preşedinţiale, rezultă că, atât în primă instanţă, cât şi în apel (ori în recurs), cererea de ridicare a sechestrului asigurător nu permite amânarea pronunţării decât pentru cel mult 24 de ore, iar motivarea încheierii, respectiv a deciziei instanţei de apel (sau de recurs) se va face în termen de 48 de ore.
2. Anularea, respingerea, perimarea sau renunţarea la judecata cererii principale formulate de creditor, printr-o hotărâre definitivă. Articolul 956 alin. (2) prevede calea de urmat pentru debitor în ipoteza în care cererea principală (procesul pe fondul raportului juridic obligaţional având ca obiect o sumă de bani) în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea ei, şi anume formularea unei cereri de ridicare a sechestrului de către instanţa care a încuviinţat-o.
întrucât textul prevede că debitorul este îndreptăţit să ceară ridicarea măsurii sechestrului în cazul renunţării creditorului la judecata cererii de chemare în judecată (art. 406 NCPC), cu atât mai mult el va avea acest drept în cazul în care creditorul renunţă la însuşi dreptul pretins (art. 408 şi urm. NCPC).
Scopul măsurii asigurătorii a sechestrului este acela de a oferi creditorului, la momentul şi în cazul obţinerii titlului executoriu cu privire la creanţa pe care o invocă împotriva debitorului, posibilitatea executării silite asupra bunurilor sechestrate, potrivit regulilor unei urmăriri silite mobiliare sau imobiliare indirecte. De aceea, ele au un caracter provizoriu şi durează până la momentul rămânerii definitive a hotărârii asupra fondului pretenţiilor.
Or, în cazul în care creditorul însuşi a renunţat la soluţionarea cererii de chemare în judecată în procesul principal ori cererea a fost anulată sau perimată (ceea ce indică dezinteresul său în finalizarea procedurii prin care tindea la obţinerea titlului executoriu) sau, mai mult decât atât, cererea de chemare în judecată a fost respinsă prin hotărâre definitivă, măsurile asigurătorii nu mai servesc scopului pentru care legea le-a instituit.
într-o atare situaţie, debitorul este în drept să solicite ridicarea măsurii sechestrului asigurător printr-o cerere adresată instanţei care a încuviinţat-o; cu privire la instanţa competentă rămân valabile cele arătate şi la ipoteza ridicării sechestrului în cazul constituirii unei garanţii la dispoziţia creditorului.
Legea mai prevede că încheierea pronunţată în soluţionarea acestei cereri este definitivă, prin urmare, nu este supusă nici apelului, nici recursului.
Trimiterea la dispoziţiile art. 954 (executarea măsurii sechestrului asigurător) indică faptul că în mod simetric se va proceda şi la ridicarea măsurii asigurătorii în discuţie, precum în cazul aplicării sale, în funcţie de bunurile (mobile sau imobile) ce au fost indis-ponibilizate, cu particularitatea că încheierea de ridicare este definitivă de la momentul pronunţării sale; în consecinţă, se vor avea în vedere în mod corespunzător comentariile dezvoltate la art. 954 referitoare la atribuţiile şi competenţele executorului judecătoresc.