Art. 955 Noul Cod de Procedură Civilă Desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător Dispoziţii generale Sechestrul asigurător

CAPITOLUL I
Sechestrul asigurător

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 955

Desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător

Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător. Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 955 Noul Cod de Procedură Civilă Desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător Dispoziţii generale Sechestrul asigurător




Mary Hailean 22.07.2014
1. Situaţii în care intervine desfiinţarea de drept. în două dintre cele trei situaţii reglementate de art. 952 - alin. (1) şi (3) -, cauţiunea stabilită de instanţă poate fi depusă la o dată ulterioară celei a soluţionării cererii, în primul caz stabilirea cauţiunii fiind lăsată la aprecierea instanţei, iar în cel de-al doilea fiind obligatorie; cuantumul cauţiunii se fixează de instanţă în ambele ipoteze, potrivit art. 1056 NCPC.

Odată stabilită obligaţia de plată a unei cauţiuni, creditorul va fi ţinut să facă dovada consemnării ei în termenul fixat de instanţă.

Instanţa învestită cu
Citește mai mult soluţionarea unei cereri de sechestru asigurător în condiţiile art. 952 alin. (1) sau (3) nu va fi ţinută însă de acordarea unui nou termen pentru a se face această dovadă, ci se va pronunţa asupra solicitării creditorului, urmând ca acesta să depună la dosar dovada achitării cauţiunii în termenul fixat în acest scop.

Dacă cererea de sechestru asigurător a fost admisă, iar creditorul nu a achitat cauţiunea stabilită în sarcina sa, măsura asigurătorie va fi desfiinţată de drept.

în acest caz, dacă executarea măsurii s-a realizat, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 722 şi urm. NCPC referitoare la întoarcerea executării.

Constatarea nedepunerii cauţiunii va avea loc la termenul fixat în acest sens, prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor, întreaga procedură derulată în faţa primei instanţe în această materie nefiind supusă regulii publicităţii şedinţei de judecată.

2. Nedepunerea cauţiunii. Inadmisibilitatea cererii. în situaţia reglementată de art. 952 alin. (2) cauţiunea nu numai că este obligatorie, dar ea constituie chiar o condiţie de admisibilitate a sechestrului asigurător, astfel încât aplicarea prevederilor art. 955 nu este posibilă, simpla nedepunere a cauţiunii în cuantumul stabilit de această normă (jumătate din valoarea creanţei) concomitent cu formularea cererii de sechestru conducând la respingerea cererii ca inadmisibilă.
Răspunde