Art. 953 Noul Cod de Procedură Civilă Procedura de soluţionare Dispoziţii generale Sechestrul asigurător
| Comentarii |
|
Sechestrul asigurător
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 953
Procedura de soluţionare
(1) Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în prima instanţă. Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înfiinţeze sechestrul.
(2) Instanţa va decide de urgenţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviinţează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta.
(3) Încheierea prin care se soluţionează cererea de sechestru se comunică creditorului de îndată de către instanţă, iar debitorului de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii. Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor.
(4) Dispoziţiile art. 998 alin. (4) se aplică atât la soluţionarea cererii, cât şi la judecarea apelului.
| ← Art. 952 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de... | Art. 954 Noul Cod de Procedură Civilă Executarea măsurii... → |
|---|
Norma trebuie interpretată în sensul că instanţa care este competentă să judece procesul în primă instanţă va fi competentă să soluţioneze cererea de sechestru asigurător, indiferent dacă cererea de chemare în judecată prin care creditorul a iniţiat procesul împotriva debitorului său mai este sau nu pe rolul
Citește mai mult
acestei instanţe, prin urmare, şi atunci când procesul se află în apel; dacă pricina se află pe rolul instanţei de recurs, în principiu cererea de sechestru asigurător nu ar mai putea fi formulată (întrucât ar fi lipsită de interes), deoarece hotărârea instanţei de apel este executorie, potrivit art. 633 pct. 1 NCPC, astfel încât creditorul ar putea iniţia deja executarea silită, chiar dacă pe riscul său, în condiţiile art. 637 alin. (1) NCPC; o situaţie de excepţie este cea în care recursul este suspensiv de executare de drept [art. 484 alin. (1) NCPC] ori când instanţa sesizată cu judecarea recursului a dispus, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs, în alte cazuri decât cele prevăzute de alin. (1), în temeiul art. 484 alin. (2) NCPC.Cum cererea de sechestru asigurător nu poate fi promovată fără a se intenta cererea de chemare în judecată pe fondul litigiului, rezultă că, pe cole principala, cererea de sechestru ar putea fi formulată atunci când creditorul recurge la formularea separată a acesteia (a) fie în timp ce pe rolul instanţei competente se află procesul privind fondul, (b) fie ulterior dezînvestirii instanţei prin pronunţarea hotărârii asupra cererii de chemare în judecată, dar până la pronunţarea instanţei de apel, moment la care creditorul se află deja în posesia unui titlu executoriu.
Cererea de sechestru poate fi formulată şi pe cale incidentala în cadrul procesului asupra fondului sau ab initio, de la momentul promovării cererii de chemare în judecată pe fond împotriva debitorului, ca o cerere accesorie.
Atunci când se circumscrie unei cereri accesorii, la primirea ei de către completul învestit aleatoriu cu soluţionarea cauzei se vor putea încuviinţa prin încheiere executorie măsuri asigurătorii, în condiţiile legii, astfel cum dispune art. 203 alin. (2) NCPC; de altfel, art. 961 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevede că cererile accesorii referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de acelaşi complet, pe când cererile privind măsurile asigurătorii se repartizează aleatoriu, dacă nu este pe rol o judecată asupra fondului.
2. Forma cererii. Lipsa obligaţiei creditorului de a individualiza bunurile asupra cărora cere înfiinţarea măsurii. Cererea de sechestru asigurător este supusă aceloraşi condiţii generale de formă prevăzute de art. 148 şi urm. NCPC.
Particularitatea cererii prin care se solicită înfiinţarea sechestrului asigurător este aceea că reclamantului (creditor) nu îi este impusă obligaţia de a individualiza bunurile mobile sau/şi imobile urmăribile asupra cărora solicită încuviinţarea măsurii, ceea ce are rolul de a unifica o practică divergentă a instanţelor în tăcerea vechiului cod cu privire la acest aspect (art. 591-596 CPC 1865), având în vedere că dispoziţiile privind sechestrul asigurător nu au fost semnificativ transformate în noul cod.
Lipsa acestei menţiuni are semnificaţia că suprimă instanţei puterea de apreciere asupra oportunităţii măsurii, dar şi că această atribuţie a individualizării bunurilor ce vor fi sechestrate se transferă executorului judecătoresc, care va fi ţinut să pună în executare măsura de o manieră ce nu va fi disproporţionată pentru niciuna dintre părţile pretinsului raport juridic obligaţional.
3. Procedura de soluţionare. Cauţiune. Cererea se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere executorie, instanţa stabilind suma în limitele căreia urmează a se indisponibiliza bunuri mobile şi/sau imobile ale debitorului (valoarea creanţei certe a creditorului, exigibilă sau neexigibilă, constatată în scris sau nu) şi, dacă este cazul, fixează cuantumul cauţiunii şi termenul în care aceasta va trebui achitată.
Deşi art. XII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că „Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", apreciem că această normă nu are aplicabilitate în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 240 alin. (1) (locul cercetării procesului) şi art. 244 NCPC (terminarea cercetării procesului sau dezbaterea fondului) în condiţiile unei proceduri contencioase ce se derulează potrivit dreptului comun, nefiind incidenţă în alte cazuri în care codul, în cuprinsul unor norme speciale, prevede soluţionarea unei cereri în camera de consiliu.
Condiţia fixării cauţiunii de către instanţă acoperă atât ipoteza în care cauţiunea se datorează obligatoriu [art. 952 alin. (2) şi (3)], cât şi cea în care stabilirea obligaţiei de a depune cauţiune este lăsată la latitudinea instanţei [art. 952 alin. (1)].
în ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii, acesta este fie unul fix, determinabil în funcţie de valoarea reclamată [art. 952 alin. (2)], fie este stabilit de instanţă, pe baza criteriilor ce decurg din dispoziţiile art. 1056 alin. (2) NCPC [art. 952 alin. (1) şi (3)].
în ipoteza sechestrului asigurător ce se încadrează în dispoziţiile art. 952 alin. (2), cauţiunea va fi depusă de creditor odată cu cererea de sechestru asigurător, pe când în celelalte două situaţii va primi un termen în cadrul căruia să facă dovada consemnării ei.
Aceasta nu înseamnă că, în cazurile în care cauţiunea se depune ulterior formulării cererii, instanţa se va pronunţa asupra sechestrului asigurător după depunerea cauţiunii (înăuntrul termenului fixat în acest scop), întrucât legea nu dispune în aceste sens.
De vreme ce dispoziţiile art. 955 NCPC prevăd că în cazul nedepunerii cauţiunii în termenul fixat de instanţă intervine desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător, reiese că instanţa se pronunţă asupra cererii anterior depunerii cauţiunii, pentru că o altă inter
pretare ar face această normă inaplicabilă, ceea ce nu poate fi primit, o normă fiind edictată de legiuitor în sensul aplicării ei, iar nu în acela de a nu produce niciun efect.
4. Pronunţarea încheierii. Comunicare. încheierea prin care se soluţionează cererea de sechestru asigurător se comunică creditorului de îndată de către instanţă, pe când debitorului i se comunică de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii.
Raţiunea comunicării încheierii de admitere a cererii de sechestru asigurător către debitor doar la momentul executării măsurii de către executorul judecătoresc rezidă în elementul surpriza, astfel încât debitorul să nu aibă răgazul de a întreprinde acte sau fapte de natură a zădărnici înfiinţarea efectivă a sechestrului, contrar finalităţii acestor măsuri, şi să conducă la inutilitatea demersului creditorului; acest element surpriză nu va mai avea acelaşi impact dacă cererea nu este admisă de la prima instanţă (fără citarea părţilor), ci în apel, calea de atac fiind soluţionată cu citarea părţilor [art. 953 alin. (3)], conform regulii înscrise în art. 17 NCPC referitoare la publicitatea şedinţelor de judecată.
încheierea prin care se încuviinţează cererea de sechestru asigurător este executorie de drept, astfel cum prevede art. 953 alin. (2), pentru situaţia în care se încuviinţează măsura înainte de primul termen de judecată la prima instanţă, dacă este formulată ca o cerere accesorie în cadrul cererii de chemare în judecată vizând fondul; totodată, art. 954 alin. (1) teza finală prevede că pentru executarea măsurii nu este necesară nicio altă autorizare sau încuviinţare dată de instanţă executorului judecătoresc, iar sechestrul se va aplica fără somaţie ori înştiinţare prealabilă a debitorului.
5. Căi de atac. încheierea este supusă apelului \n termen de 5 zile de la comunicare (comunicare ce operează în condiţiile arătate anterior), la instanţa ierarhic superioară.
Norma este incidenţă atât în cazul în care măsura se dispune pe cale principală, cât şi atunci când se soluţionează o cerere incidentală sau accesorie.
Dacă cererea se soluţionează în primă instanţă de curtea de apel, calea de atac va fi recursul (ce se va soluţiona de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), sens în care prevede în mod derogatoriu art. 958 NCPC, întrucât instanţa supremă nu are competenţă ca instanţă de apel.
Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor. Ca atare, dispoziţiile art. 159 NCPC sunt pe deplin aplicabile, respectiv teza a ll-a a textului, care prevede: „în cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecătorul poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei ori a actului de procedură, despre aceasta făcându-se menţiune în citaţie sau în actul de procedură".
Cum acesta este un caz expres prevăzut de lege, rezultă că instanţa de apel (la fond cererea fiind soluţionată fără citarea părţilor) poate dispune ca înmânarea citaţiei să se realizeze într-un termen mai scurt de 5 zile, ceea ce constituie regula în contextul art. 159 NCPC şi pentru a cărei nerespectare intervine sancţiunea nulităţii.
De asemenea, având în vedere prevederile art. 998 alin. (4) NCPC din materia ordonanţei preşedinţiale, atât prima instanţă, cât şi instanţa învestită cu soluţionarea apelului nu vor putea dispune amânarea pronunţării decât 24 de ore, iar motivarea hotărârii se va realiza în 48 de ore de la pronunţare.
Pentru recursul promovat în condiţiile art. 958 NCPC şi care intră în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt aplicabile prevederile art. 493 NCPC privind procedura de filtrare a recursurilor; pe de altă parte, faţă de soluţiile posibil a fi pronunţate de înalta Curte ca instanţă de recurs (casare cu trimitere, potrivit art. 497), în cazul în care se constată caracterul fondat al recursului şi se impune soluţia admiterii căii de atac, rezultă că mâsura sechestrului nu va putea fi niciodată încuviinţata de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
6. Autoritatea de lucru judecat. Articolul 430 alin. (3) NCPC prevede că hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
însă autoritatea de lucru judecat va opera faţă de o altă cerere prin care se solicită instituirea aceleiaşi măsuri, împotriva aceluiaşi debitor şi pentru aceeaşi creanţă, câtă vreme au rămas neschimbate împrejurările pe care creditorul s-a întemeiat în prima cerere, respinsă anterior printr-o hotărâre definitivă. Autoritatea de lucru judecat nu va opera în cazul în care instanţa anterioară a respins ca inadmisibilă cererea de instituire a unui sechestru asigurător pentru neîndeplinirea cerinţei consemnării cauţiunii în condiţiile art. 952 alin. (2) NCPC, a cărei dovadă o produce în cererea ulterior formulată.