Art. 957 Noul Cod de Procedură Civilă Valorificarea bunurilor sechestrate Dispoziţii generale Sechestrul asigurător

în cazul în care creditorul a obţinut titlul executoriu împotriva debitorului, iar pretenţia sa a fost admisă în tot sau în parte printr-o hotărâre definitivă, debitorul fiind obligat să îi plătească o anumită sumă de bani, creditorul are posibilitatea de a de a proceda la executarea silită asupra bunurilor sechestrate.

Dacă executarea măsurii sechestrului asigurător de către executorul judecătoresc are loc fără a se cere vreo autorizare sau încuviinţare în acest sens, iar aplicarea sechestrului se face fără somaţie sau înştiinţare prealabilă a debitorului, după obţinerea titlului executoriu,

Citește mai mult

creditorul va fi ţinut să urmeze formalităţile pentru punerea în executare silită a titlului, adresându-se executorului judecătoresc cu cerere de executare silită conform art. 663 NCPC, iar executorul judecătoresc va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite în condiţiile art. 665 NCPC, după care se va proceda la executarea silită mobiliară sau/şi imobiliară, prin valorificarea bunurilor indisponibilizate în acest scop.

Dispoziţiile art. 731 alin. (3) NCPC prevăd că „Pentru bunurile sechestrate asigurător nu este necesară o nouă sechestrare, executorul judecătoresc fiind obligat să verifice dacă bunurile respective se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei".

în consecinţă, regulile pentru valorificarea bunurilor sechestrate (mobile sau imobile) sunt cele prevăzute de Codul de procedură civilă cu referire la procedura executării silite mobiliare (art. 752-779) şi imobiliare (art. 828 şi urm.).

Aplicarea sechestrului asigurător nu reprezintă o dare în plată şi, deci, riscul pieirii bunurilor între momentul aplicării măsurii şi cel al executării silite a titlului executoriu obţinut de creditor rămâne asupra proprietarului, astfel încât debitorul nu se poate considera eliberat de obligaţia la care este ţinut prin hotărârea judecătorească.