Art. 186 Noul Cod Penal Calculul timpului Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 186
Calculul timpului
(1) La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
(2) Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracţia de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracţia se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obţinută se transformă în luni. În acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracţiei.
(3) În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alin. (2), transformarea făcându-se între ani şi luni.
| ← Art. 185 Noul Cod Penal Timp de război Dispoziţii comune | Art. 187 Noul Cod Penal Pedeapsă prevăzută de lege... → |
|---|
Citește mai mult
instituţii cu dublă natură juridică în materie penală (spre exemplu, instituţia plângerii prealabile) care leagă producerea unor efecte specifice de un anumit termen (art. 296 NCPP - termenul de introducere a plângerii prealabile), apreciem că, dat fiind caracterul special al acestora din punct de vedere al modului de calculare a timpului, ele urmează regimul stabilit de legea procesual penală.Legiuitorul actual a menţinut aceleaşi elemente temporale definitorii, de bază, în considerarea cărora se poate efectua calculul timpului în dreptul penal substanţial, prezente şi în Codul penal din 1969: ziua, săptămâna, luna, respectiv anul. Faţă de menţiunile privind durata de 24 de ore a zilei şi de 7 zile a săptămânii (care constituie elemente de continuitate a reglementării), s-au inserat\n alin. (1) şi precizarea aprecierii anului ca fiind compus din 12 luni (necesară în vederea corectei aplicări a prevederii din alin. (3)], precum şi -în alin. (2) - menţiunea aprecierii lunii (în cazul acolo descris) ca fiind compusă din 30 de zile. Prin indicarea etapizată a componenţei fiecărei unităţi temporale superioare, exprimată în unităţi inferioare, se revine - parţial - la o reglementare mai veche, consacrată în dispoziţiile Codului penal din 1936, cu precizarea că, în timp ce pentru determinarea numărului de zile care se apreciază a compune o lună nu sunt modificări în raport de acest etalon de referinţă, compunerea unui an nu se mai fixează prin indicarea directă a numărului de zile, ci prin aceea a numărului de luni (fiecare unitate superioară fiind compartimentată în considerarea unităţii imediat inferioare).
Referitor la sistemul de calcul pe luni, respectiv pe ani, legiuitorul penal adoptă modalitatea de calcul/determinare a duratei de timp cea mai avantajoasă destinatarilor, dacă raportarea se face la instituţii care leagă de trecerea timpului efecte in bona partem (de exemplu: considerarea ca executată a unei pedepse privative de libertate, împlinirea duratei unui termen de supraveghere sau de încercare instituit asupra unei persoane în legătură cu o instituţie favorabilă -precum liberarea condiţionată/suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei - sau împlinirea termenului de reabilitare ori a celui instituit de o graţiere condiţionată), anume: socotirea termenului ca împlinit cu o zi înainte de data corespunzătoare momentului de debut (de exemplu: un termen de un an care se calculează începând cu data de 1 februarie a unui an se va considera împlinit în ultima zi a lunii ianuarie din anul consecutiv). Sistemul ia în calcul atât ziua de la care începe să curgă termenul, cât şi ziua de împlinire a acestuia (sistemul zilelor pline). Deoarece dispoziţia expresă din finalul alin. (1) se referă exclusiv (în sensul astfel indicat) la termenele care se calculează pe luni şi pe ani, reiese -per o contrario- că acest mod de calcul nu se aplică şi pentru ipotezele în care termenul se calculează pe ore sau pe zile. Drept urmare, în materie de drept penal material, apreciem că un asemenea din urmă termen se va considera împlinit abia la momentul expirării ultimului minut din ora sau ziua finală, dar, totodată, în considerarea atât a orei sau zilei de debut, cât şi a celei de final (spre deosebire de regula din dreptul procesual penal, unde dispoziţia expresă a art. 269 alin. (2) NCPP exclude socotirea orei/zilei de la care curge termenul procedural, precum şi a orei/zilei de împlinire a acestuia). în legătură cu aspectele privind calculul termenelor penale pe zile, interesează şi dispoziţiile de stabilire a pedepsei principale a amenzii (potrivit sistemului zilelor-amendă), atât pentru infractorii persoane fizice, cât şi juridice. De semnalat şi împrejurarea că, deşi alin. (2) şi (3) ale art. 186 NCP fac referire explicită doar la calculul limitelor de pedeapsă, ele trebuie coroborate cu prevederea din art. 127 NCP referitoare la calculul duratei măsurilor educative privative de libertate.
Evident, cu privire la calculul pe luni sau ani al termenelor de care se leagă producerea efectelor juridice ale unor instituţii care au acţionat în favoarea destinatarilor legii penale (astfel încât împlinirea termenului conduce la efecte in mala partem) - precum este cazul minorităţii făptuitorului/infractorului -, se poate aprecia că dispoziţia din finalul alin. (1) al art. 186 NCP este cea mai nefavorabilă posibil (permiţând considerarea cât mai rapidă a termenului în cauză ca fiind împlinit/depăşit). Din moment ce legea penală nu face însă nicio precizare în temeiul căreia s-ar putea aprecia că este posibilă modificarea tipului de sistem de calcul al termenelor, din perspectivă substanţial penală, după cum împlinirea acestora ar atrage efecte favorabile sau nefavorabile asupra persoanei destinatarului legii penale, reiese că maniera de calcul indicată se va menţine nealterată în toate ipotezele, indiferent de felul în care se va repercuta asupra celor astfel afectaţi.
Este bine-venită inserarea dispoziţiilor din alin. (2) şi (3) ale art. 186 NCP, situaţiile fiind posibile în concret, cu atât mai mult cu cât noul legiuitor penal pare a utiliza mai frecvent decât în stadiul anterior al reglementării maniera de determinare prin derivare a unor intervale abstracte de pedeapsă între care urmează a se stabili sancţiunea concretă, prin întrebuinţarea fracţiilor raportate la anumite limite prevăzute de lege.
în tăcerea legii, este posibil să se ridice unele probleme referitoare la calculul unor termene de care unele instituţii juridico-penale leagă producerea anumitor efecte juridice, dată fiind natura esenţial convenţională, relativă şi -uneori - diferită după care se ţine evidenţa trecerii timpului în părţi diferite ale mapamondului, aspect care în perioada contemporană trebuie pus în legătură şi cu afirmarea fără precedent a dreptului la liberă circulaţie, precum şi cu sporirea deosebită a numărului de persoane care reuşesc să îl exercite efectiv, prin deplasări (de mai scurtă sau mai lungă durată, prezentând caracter temporar sau definitiv) în străinătate. Astfel, diferenţele de fus orar (puse sau nu în relaţie cu deplasarea în spaţiu a persoanelor) pot ajunge (teoretic, deşi nu vedem niciun motiv pentru care asemenea considerente să fie improbabil a se concretiza în situaţii determinate) să ridice probleme delicate în raport de dispoziţiile potrivit cărora se stabileşte calculul timpului. Caracterul interesant al controverselor care au aptitudinea a se contura în asemenea situaţii nu credem că reprezintă un motiv suficient pentru ca legiuitorul să îşi permită luxul de a nu oferi o soluţie expresă indiscutabilă şi lipsită de posibilitatea unor interpretări neunitare, căci repercusiunile juridice legate de soluţiile variate care pot fi argumentate în această problemă sunt considerabile. Drept urmare, ne permitem să semnalăm chestiunea în cauză şi să sperăm că legiuitorul o va avea în vedere, de lege ferenda.