Art. 187 Noul Cod Penal Pedeapsă prevăzută de lege Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Dispoziţii comune
Dispoziţii comune
Art. 187
Pedeapsă prevăzută de lege
Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
| ← Art. 186 Noul Cod Penal Calculul timpului Dispoziţii comune | Art. 188 Noul Cod Penal Omorul Infracţiuni contra vieţii → |
|---|
[...]
"Statuează în sensul că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispoziţiile art. 187 din Codul penal.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial
Citește mai mult
al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi. 11 octombrie 2016."
Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-884-2016/decizie-iccj-21-2016-asistenta-juridica-obligatorie-inculpat-persoana-juridica-art-187-ncp
Citește mai mult
pedeapsă prevăzuta de lege.Ca regulă generală, nesusceptibilă de excepţii, aceste limite vor fi minimul, respectiv maximul special indicate de legiuitor în norma de incriminare, aşadar, cele aplicabile pentru forma tipică sub care sunt descrise infracţiunile în lege: stadiul de fapt consumat. Este de precizat că, adeseori, atunci când legea indică o anumită pedeapsă (ca gen şi gravitate), determinând astfel chiar o condiţie de care depinde însăşi reţinerea/aplicarea unei norme juridico-penale, fără a se preciza explicit care dintre cele două limite speciale ale pedepsei trebuie avută în vedere, verificarea urmează a se realiza exclusiv în considerarea limitei superioare-maximul special; atunci când legiuitorul efectuează referirea în considerarea minimului special, este necesar să precizeze expres aceasta. Soluţia este în mod constant şi tradiţional susţinută în literatura de specialitate şi în practica aplicării dreptului, fiind logică (dacă legea solicită, spre exemplu, verificarea condiţiei ca pedeapsa abstractă să fie mai mare de un an închisoare, ar fi absurd să se aprecieze că o pedeapsă -de pildă -cuprinsă între 6 luni şi 2 ani nu arîntruni condiţia legală, deoarece minimul special este inferior limitei solicitate de lege, din moment ce valoarea cea mai intensă a gradului de pericol social evaluat de legiuitor ca fiind corespondentă acelei fapte depăşeşte limita în cauză, făcând astfel posibilă - în abstract - stabilirea unei pedepse dincolo de respectiva valoare).
Având în vedere înţelesul legal stabilit al expresiei pedeapsă prevăzută de lege, în determinarea iniţială a acesteia nu se vor lua în considerare nici cauzele de majo-rare/agravare a pedepsei (stările - infracţiunea continuată, recidiva postexecutorie şi, după unele opinii, şi concursul, recidiva postcondamnatorie şi pluralitatea intermediară-, precum şi circumstanţele generale agravante), nici cele de atenuare/ reducere a pedepsei (starea atenuantă generală reprezentată de tentativă şi circumstanţele generale atenuante). Exprimarea indeterminată a legiuitorului în textul comentat (referitoare, pur şi simplu, la cauzele de reducere sau de majorare o pedepsei, fără a se specifica de ce tip sunt acestea: doar generale sau şi speciale) ar acredita ideea că sunt avute în vedere ambele tipuri de cauze de agravare, respectiv de atenuare (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Pe de altă parte, semnalăm necesitatea unei atente şi corecte determinări a naturii juridice a unor construcţii normative speciale - după caz: forme atenuate/agravate, cauze speciale de reducere/majorare a pedepsei, incriminări complexe absorbante -, date fiind consecinţele importante atrase în materia determinării iniţiale a pedepsei prevăzute de lege şi a ordinii de valorificare în cascadă a acestora pe caz concret (demers îngreunat de absenţa unor criterii legale stabile întrebuinţate de legiuitor în crearea acestor variate derivări de la conţinutul tip al unor incriminări - ceea ce reprezintă o importantă şi fecundă temă de reflecţie doctrinară).
Modificarea concepţiei sancţionatorii privind infractorii minori face să dispară, în actuala reglementare, (pseudo-)controversa (în opinia noastră, căci, în mod real, discuţia a existat, fără dubiu) referitoare la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea dispoziţiei analizate prin raportare la situaţia juridică a acestora, care s-a manifestat în condiţiile legislaţiei penale şi procesual penale anterioare, astfel încât textul îşi găseşte deplina aplicare în cadrul noului Cod penal. Ca atare, dispoziţia legală are în vedere, în esenţă, pedepsele care vizează infractorii majori persoane fizice, punct de referinţă de la care derivă apoi şi pedeapsa prevăzută de lege atât pentru infractorii persoane juridice (art. 137 NCP), precum şi pentru infractorii minori [art. 114 alin. (2) lit. b) şi art. 125 alin. (2) NCP].