Art. 22 Noul Cod Penal Consimţământul persoanei vătămate Cauzele justificative

Buna ziua .Am si eu o intrebare :daca un minor de 15 ani a fugit la somatia jandarmilor sa stea pe loc pentru ca sa speriat si acestia au fugit dupa el si l-au prins fara al legitima l-au trantit jos si l-au incatusat punandui ghenunchiu pe cap dupa care baiatul spunandule ca are declaratia si buletinul la el' acestia nu l-au bagat in seama si l-au amenintat sa taca ca îl bate ,dupa toate astea eu in calitate de unchi al acestui minor am iesit afara sa vorbesc cu jandarmi sa-i dea drumul ca e minor nu m-au ascultat tinandul pe minor 10 minute pe jos dupa care m-au amenintat sa plec de acolo

Citește mai mult

ca imi da cu spray lacrimogen spunandui domnului jandarm ca sant unchiul lui nu ma bagat in seama.De acea va intreb la ce fapta intra domnul jandarm?

In cazul in care eu am fost lovit(minor fiind) de o persoana de 20 de ani aflandu-ma in curtea scolii in timpul programului scolar si am suferit traumatism dentar , obtinand astfel certificat medico-legal cu 12-13 zile de recuperare datorita lovirii si expulziei unui dinte prin lovire, fara sa am vre-o legatura cu persoana in cauza deci fara motiv, cum ma poate apara si sustine legea prin drepturile mele pentru a-mi primi despagubirea si agresorul sa-si primeasca pedeapsa?

Dispoziţia nu cunoaşte echivalent în normele generale ale Codului penal din 1969. Pot fi identificate, atât în respectiva reglementare anterioară, cât şi în noul Cod penal, o serie de dispoziţii penale speciale, norme de incriminare, în care era/este indicată - după caz, în mod expres sau tacit, cu valoare de condiţie constitutivă pozitivă ori negativă - lipsa (sau prezenţa) consimţământului subiectului pasiv, cu valoare de element al conţinutului constitutiv al respectivelor infracţiuni. Ca atare, prezenţa acestuia, în asemenea cazuri, conducea (şi va conduce, în continuare) la excluderea

Citește mai mult

posibilităţii de reţinere drept infracţiune a faptei comise, dar - spre deosebire de ipoteza cauzei justificative a consimţământului persoanei vătămate - se va reţine absenţa tipicităţii. De asemenea, atât în Codul penal din 1969, cât şi în reglementarea de lege lata, consimţământul persoanei vătămate putea/poate să prezinte încă o natură juridică, respectiv aceea de sursă de atenuare a răspunderii penale (în variate modalităţi, de ordin general sau special1"). Desigur, este necesară corecta delimitare a tuturor acestor variate modalităţi de manifestare a consimţământului persoanei vătămate, pentru asigurarea unei corecte soluţii juridice în fiecare caz în parte, atât din punct de vedere substanţial, cât şi procesual penal.

Pentru a fi posibilă reţinerea consimţământului subiectului pasiv, lezat al faptei incriminate comise, cu titlu de cauză justificativă, este necesară verificarea întrunirii cumulative a mai multor condiţii: săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, alta decât una contra vieţii ori una în a cărei normă de incriminare se exclude incidenţa consimţământului victimei (persoanei vătămate, subiectului pasiv); verificarea existenţei consimţământului actual şi determinat al persoanei care apare, formal, pe poziţia subiectului pasiv al respectivei fapte; persoana în cauză să fie titulara valorii sociale lezate; valoarea socială lezată să facă parte din sfera valorilor individuale alienabile (titularul să poată dispune în mod valabil de respectiva valoare); consimţământul dat să fie valabil; consimţământul sau lipsa acestuia să nu reprezinte per se un element constitutiv al conţinutului normativ.

în doctrină s-au formulat deja o serie de aprecieri referitoare la această nouă cauză de excludere a infracţiunii, conforme cu dezvoltările teoretice din statele în al căror sistem de drept penal această împrejurare există de mai multă vreme cu valoare de cauză justificativă. Astfel, se arată că existenţa consimţământului nu este neapărat solicitată în anumite condiţii de formă, cu excepţia prevederilor contrare exprese ale legii, putându-se chiar manifesta în mod tacit, dar clar.

în principiu, consimţământul trebuie emis direct de titularul valorii lezate sau periclitate prin fapta comisă, deşi se admite uneori (când nu este vorba de o valoare strâns şi indisolubil legată de sfera vieţii private, intime a unei persoane) şi exprimarea sa printr-un reprezentant, în condiţii legale. în mod neapărat, valoarea socială în cauză trebuie să aparţină sferei de ocrotire, prin norme penale, a unor interese individuale, de ordin privat, iar nu unor interese de ordin public sau colectiv. Dacă norma de incriminare este pluriofensivă, iar interesele ocrotite sunt deopotrivă publice şi private, consimţământul nu va putea, în principiu, să exonereze de răspundere penală (deşi în literatura de specialitate se indică nuanţări în lumina cărora ar trebui recunoscute şi excepţii).

Prin alin. (2) al articolului se exclud expres din sfera de incidenţă a cauzei justificative astfel relevate infracţiunile contra vieţii şi cele la care există prevederi speciale de înlăturare a incidenţei acesteia. Se poate ridica problema sferei exacte de cuprindere a domeniului indicat prin această dispoziţie limitativă. Noţiunea de infracţiuni contra vieţii este utilizată stricto sensu, fiind vizate doar faptele incriminate sub această denumire în Capitolul I al Titlului I din partea specială a noului Cod penal (iar dacă da, pot fi sau nu avute în vedere toate aceste infracţiuni), sau este întrebuinţată într-un sens larg, în care se pot încadra şi alte fapte care au ca urmare moartea victimei? Acest aspect poate fi pus în legătură cu o chestiune care tinde a deveni controversată în doctrină, în domeniul consimţământului victimei, anume dacă această cauză justificativă funcţionează şi în raport de faptele săvârşite din culpă sau implicând şi culpa (faptele praeterintenţionate).

Consimţământul trebuie dat sau verificat (reafirmat) la momentul comiterii faptei (ca regulă, anterior trecerii la executarea acesteia), fiind, totodată, revocabil pe întreaga perioadă dintre data emiterii şi data finalizării executării faptei (în corespondenţă cu specificul fiecărui caz concret în parte). Acesta trebuie să fie determinat, neputându-se admite existenţa lui validă în cazul unei exprimări generice largi, absolut indeterminate a unei persoane, de tipul „fă-mi orice vrei să-mi faci".

Pentru aprecierile legate de caracterul valabil al consimţământului, este utilă trimiterea către normele şi dezvoltările doctrinare din materia dreptului civil (valabilitatea consimţământului necesar pentru existenţa validă a unui act juridic), cu precizarea că se schiţează o potenţială controversă în acest domeniu, pe terenul dreptului penal, punându-se problema dacă evaluarea viciilor de consimţământ (violenţa, dolul, eroarea) ar trebui să opereze după aceleaşi criterii şi cu aceeaşi intensitate ca în dreptul privat şi în domeniul penal de referinţă, legat de consimţământ ca temei de excludere a infracţiunii (de asemenea, se ridică problema dacă persoana care emite consimţământul trebuie să prezinte neapărat sau nu capacitate juridică valabilă din punct de vedere civil, de a dispune cu privire la valoarea în cauză). În egală măsură, o altă controversă tinde a se contura cu privire la ipoteza în care subiectul activ a acţionat fără a cunoaşte existenţa consimţământului subiectului pasiv, deşi acesta fusese, în mod obiectiv, emis.

Literatura de specialitate abordează inclusiv problema consimţământului pre-zumat (ipoteză care ridică dificultăţi de separare de starea de necesitate), pentru justificarea comiterii unor fapte incriminate, de o mai mică importanţă concretă (de regulă, dar nu exclusiv), în considerarea situaţiilor în care titularul valorii lezate sau periclitate nu a putut, din raţiuni obiective, să comunice efectiv poziţia sa în privinţa emiterii sau nu a unui consimţământ referitor la comiterea faptei respective, iar diverse împrejurări, circumstanţe, elemente de fapt etc.ul, coroborate cu poziţia şi importanţa valorii lezate, precum şi cu intensitatea acestei leziuni, îndrituiesc la aprecierea rezonabilă potrivit căreia acesta şi-ar fi dat acordul dacă ar fi fost posibil (dacă ar fi putut să o facă).

Noul Cod penal, instituind această cauză suplimentară de excludere a infracţiunii (admisă în mod şi condiţii incerte de doctrina anterioară), reprezintă, desigur, legea penală mai favorabilă sub acest aspect, mai ales având în vedere şi efectele in rem pe care le va produce instituţia.