Art. 26 Noul Cod Penal Excesul neimputabil Cauzele de neimputabilitate

CAPITOLUL III
Cauzele de neimputabilitate

Art. 26

Excesul neimputabil

(1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.

(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 26 Noul Cod Penal Excesul neimputabil Cauzele de neimputabilitate




Pantis Beatrice 20.06.2016
Sub denumirea de „exces neimputabil", noul Cod penal reglementează situaţia în care o persoană, aflată în stare de legitimă apărare sau în stare de necesitate, verificând - totodată - o stare psiho-fizică specială (tulburarea sau temerea, în cazul stării de legitimă apărare; lipsa conştientizării - „nu şi-a dat seama"-, în ipoteza stării de necesitate), comite o faptă prevăzută de legea penală, depăşind limitele de proporţionalitate dintre atac şi apărare („limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului"), respectiv dintre pericol şi actul salvării („pricinuieşte urmări vădit mai
Citește mai mult grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat").

în concepţia legii, legitima apărare şi starea de necesitate în formele lor proprii [reglementate în art. 19 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) NCP] sunt cauze generale de excludere a infracţiunii, sub natura juridică specifică de cauze justificative, spre deosebire de excesul neimputabil, care ilustrează formele improprii în materie de stare de legitimă apărare, respectiv de stare de necesitate, conferindu-se tot statutul de instituţie care exclude existenţa infracţiunii, dar sub natura juridică specifică de cauză de neimputabilitate. Legea penală face distincţie şi între excesul neimputabil în materie de stare de legitimă apărare şi - respectiv - stare de necesitate (pe de o parte) şi excesul scuzabil, în aceeaşi materie (pe de altă parte). Din punct de vedere al naturii juridice, doar în condiţiile excesului neimputabil, fapta prevăzută de legea penală săvârşită în concret nu poate fi juridic apreciată drept infracţiune - pe cale de consecinţă, nu atrage răspunderea penală a făptuitorului -, spre deosebire de ipoteza reţinerii unui exces scuzabil, cauză de atenuare a răspunderii penale, cu titlu de circumstanţă generală, obligatorie, de atenuare (art. 75 alin. (1) lit. b) şi c) NCP) - situaţie în care se atrage răspunderea penală, însă în condiţii mai favorabile, potrivit art. 76 NCP.

în reglementarea anterioară, formele improprii ale legitimei apărări şi ale stării de necesitate erau asimilate formelor proprii ale acestora, cu alte cuvinte, li se atribuia prin lege aceeaşi natură juridică (nu doar generică, ci şi specifică) de cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei. Excesul justificat (denumire acordată de doctrină ipotezei denumite expres de noul Cod penal „exces neimputabil") înlătura caracterul penal al faptei în temeiul lipsei vinovăţiei [aspect consacrat explicit în art. 44 alin. (3) CP 1969, în raport de excesul justificat de legitimă apărare; aspect desprins din interpretarea per a contrario a art. 45 alin. (3) CP 1969, în raport de excesul justificat de stare de necesitate]. Excesul scuzabil constituia, ca şi în actuala reglementare, o cauză de atenuare a răspunderii penale, având natura juridică specifică de circumstanţă generală, obligatorie, atenuantă (art. 73 lit. a) CP 1969].

Potrivit reglementării în vigoare, excesul neimputabil în caz de legitimă apărare [art. 26 alin. (1) NCP] presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: fapta prevăzută de legea penală să fie săvârşită de o persoană aflată în stare de legitimă apărare (aşadar, cu ocazia unei legitime apărări care să întrunească toate cerinţele acestei instituţii, mai puţin proporţia dintre apărare şi atacul care a determinat-o); prin săvârşirea faptei să se depăşească limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului; depăşirea limitelor proporţionalităţii dintre apărare şi atac să fie cauzată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.

Excesul neimputabil în cazul stării de necesitate [art. 26 alin. (2) NCP) presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: fapta prevăzută de legea penală să fie săvârşită de o persoană aflată în stare de necesitate (aşadar, într-o ocazie care să întrunească toate cerinţele acestei instituţii, mai puţin proporţia dintre pericol şi salvare); ca urmare a comiterii faptei să se producă urmări mai grave decât cele care ar fi intervenit în ipoteza în care făptuitorul nu ar fi acţionat în vederea înlăturării pericolului; făptuitorul să nu îşi fi dat seama, la data executării, de împrejurarea anterior indicată.

După cum s-a mai menţionat, efectul reţinerii excesului neimputabil nu se repercutează asupra participanţilor, producându-se in personam.

Apreciem că, în esenţă, dezvoltările teoretice şi jurisprudenţiale elaborate în considerarea reglementării anterioare rămân valabile şi ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal. Drept urmare, în această materie nu se ridică problema identificării legii penale mai favorabile.
Răspunde
Dana Toma 29.11.2015
Spre deosebire de C. pen. 1969, în care excesul neimputabil în acţiunea de salvare şi excesul justificat al apărării erau asimilate stării de necesitate, respectiv legitimei apărări, NCP reglementează ambele situaţii într-un articol comun, în cadrul cauzelor de neimputabilitate. Astfel, fapta prevăzută de legea penală îşi păstrează caracterul nejustificat, întrucât au fost depăşite limitele legitimei apărări sau ale stării de necesitate, dar este neimputabilă făptuitorului.

Referitor la excesul justificat al apărării, legiuitorul a rămas consecvent modificărilor aduse art. 19 alin. (2) NCP,
Citește mai mult făcând trimitere la depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului, fără a mai raporta limitele apărării la gravitatea pericolului.

Aplicare art. 5 NCP - Având în vedere că excesul neimputabil este raportat la legitima apărare şi la starea de necesitate, determinarea legii penale mai favorabile va fi realizată prin raportare la legea mai favorabilă în cazul legitimei apărări şi a stării de necesitate.
Răspunde
defara 3.02.2014
Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969):
► art. 44 alin. (3): „Legitima apărare. (...) (3) Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul”;
► art. 45 alin. (3) (interpretat per a contrario): „Starea de necesitate. (...) (3) Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat”.
Răspunde