Art. 3 Noul Cod Penal Activitatea legii penale Aplicarea legii penale în timp Aplicarea legii penale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Aplicarea legii penale
SECŢIUNEA 1
Aplicarea legii penale în timp
Aplicarea legii penale
SECŢIUNEA 1
Aplicarea legii penale în timp
Art. 3
Activitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
| ← Art. 2 Noul Cod Penal Legalitatea sancţiunilor de drept penal... | Art. 4 Noul Cod Penal Aplicarea legii penale de dezincriminare... → |
|---|
Referitor la conţinutul reglementării, textul impune regula firească a activităţii, în materie de aplicare a legii penale sub aspectul factorului temporal. De la data
Citește mai mult
intrării sale în vigoare, prescripţia normativă penală activează permanent şi continuu, fără momente de întrerupere sau excepţii (în mod normal), până în momentul când activitatea sa încetează definitiv (prin ieşirea din vigoare) sau temporar (prin suspendarea aplicării - de exemplu, ulterior declarării neconstituţionalităţii sale şi până la modificarea sa corespunzătoare, în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale). Fiind legea curentă (prezumtiv, cea mai corespunzătoare în raport de specificul necesităţilor societăţii la un anumit moment istoric dat), indicată şi expusă spre informare destinatarilor, susţinută de autoritatea coercitivă a statului, legea penală se impune spre respectare general obligatorie de la data intrării în vigoare, urmând a se aplica tuturor situaţiilor determinate de transgresarea prevederilor sale imperative.Raportându-ne la textul art. 3 Noul Cod Penal în considerarea acestui ultim aspect, legiuitorul vorbeşte despre aplicarea legii penale în raport de toate infracţiunile săvârşite în timpul activităţii sale, ceea ce nu tinde a exprima pe deplin sfera integrală de aplicare a categoriei normative avute în vedere. Astfel, legea penală cuprinde dispoziţii referitoare şi la instituţii a căror incidenţă nu este legată neapărat de săvârşirea concretă a unor infracţiuni, fiind suficientă reţinerea comiterii unor simple fapte prevăzute de legea penală. Astfel este cazul - spre exemplu - în privinţa măsurilor de siguranţă (în condiţiile legii, dacă fapta este nejustificată). Drept urmare, o stipulare normativă mai riguroasă a acestei reguli ar trebui fie să facă referire expresă la categoria mai largă de fapte prevăzute de legea penală, ca entităţi care determină aplicarea legii penale pe întreaga perioadă a activităţii sale, fie să suprime orice referire explicită la vreun tip anume de entităţi faptice care atrag respectiva aplicare (după modelul orientativ „Legea penală se aplică în timpul cât ea se află în vigoare").
Stipulând activitatea legii penale, limitele în cadrul cărora aceasta se aplică -perioada în care este în vigoare -, legiuitorul penal indică implicit (per a contrario) perioadele - şi, astfel determinate, faptele - asupra cărora, ca regulă, o lege penală nu îşi poate extinde aplicarea. Astfel, dispoziţiile unei legi penale nu vor avea aplicare cu privire la situaţiile născute în perioade anterioare datei de la care a început aceasta să activeze, precum nici cu privire la situaţiile care se vor naşte în perioade posterioare datei la care a încetat respectiva activitate. Primul caz se circumscrie ideii de neretroactivitate a legii; cel de-al doilea, conceptului de non-ultraactivitate a legii. După cum vom vedea în cele ce urmează, legiuitorul consideră aceste implicaţii ale afirmării principiului activităţii legii penale ca reprezentând o regulă în materie, însă nu una de tip absolut, fiind inserate în aceeaşi secţiune unele reglementări derogatorii.
Un alt aspect important de fixat în legătură cu norma analizată îl constituie necesitatea determinării corecte a momentelor care jalonează activitatea legii penale: data intrării acesteia în vigoare, respectiv data ieşirii ei din vigoare. în privinţa dintâi, ca regulă generală, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, lege care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, potrivit art. 78 din Constituţie. Prin excepţie, domeniile rezervate legii organice (inclusiv cel penal) pot fi reglementate şi prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, în condiţiile art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Indiferent că sunt instituite prin lege organică ori prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, normele de incriminare trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial al României. în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României s-a decis că „depunerea ordonanţei de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi publicarea acesteia sunt două etape succesive în procesul normativ. (...) ordonanţa de urgenţă intră în vigoare în ziua în care este publicată.
Ieşirea din vigoare a unei prevederi normative conţinând reglementări în materie penală poate avea loc fie ca efect al abrogării (totală sau parţială, expresă sau tacită), fie ca efect al ajungerii la termen a unei legi penale temporare (lato sensu), fie ca urmare a încetării efectelor juridice consecutiv declarării neconstituţionalităţii, în condiţiile indicate la art. 147 alin. (1) din Constituţie (dacă în termenul legal legiuitorul nu pune de acord prevederile în cauză cu dispoziţiile constituţionale). Doctrina indica în mod constant că dispoziţiile unei legi penale nu pot fi scoase din vigoare ca simplu efect al căderii în desuetudine ori caducităţii.
Precizările realizate de
Citește mai mult
Legea de punere în aplicare a NCP la art. 5 alin. (2) sunt de strictă interpretare, acestea nefiind valabile pentru ipoteza în care norma completatoare a fost declarată neconstituţională în urma unei decizii a Curţii Constituţionale pronunţate în cadrul controlului o posteriori prevăzut de art. 146 lit. d) din Constituţia României, întrucât ar duce la nesocotirea deciziei Curţii Constituţionale.Referitor la aplicarea art. 6 Legea de punere în aplicare a NCP, dacă fapta este incriminată de ambele legi, existând o hotărâre de condamnare definitivă pronunţată sub imperiul legii vechi iar decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de legea nouă, acestea se vor menţine până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerii reabilitării judecătoreşti. Formularea textului nu trebuie să ducă la concluzia că reabilitarea va fi reglementată de C. pen. 1969, instanţa urmând să analizeze legea penală mai favorabilă cu privire la această instituţie. Dacă NCP nu mai sancţionează infracţiunea respectivă, atunci ne aflăm în ipoteza unei dezincriminări, caz în care devin incidente efectele prevăzute de art. 4 NCP.