Art. 6 Noul Cod Penal Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei Aplicarea legii penale în timp Aplicarea legii penale
| Comentarii |
|
Aplicarea legii penale
SECŢIUNEA 1
Aplicarea legii penale în timp
Art. 6
Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).
| ← Art. 5 Noul Cod Penal Aplicarea legii penale mai favorabile... | Art. 7 Noul Cod Penal Aplicarea legii penale temporare Aplicarea... → |
|---|
În cazul menționat, iată cum s-ar aplica principiile generale:
Calculul pedepsei totale: În acest caz, persoana are o condamnare totală de 13 ani (inclusiv sporul de un an) pentru infracțiuni legate de droguri și alte mandate
Citește mai mult
contopite.Mandatul de arestare: Dacă persoana a fost arestată în 2012 și a executat continuu pedeapsa, ar însemna că până în 2024 a executat deja 12 ani.
Legea penală mai favorabilă: Dacă între timp a apărut o lege care reduce pedepsele pentru infracțiuni similare sau modifică condițiile de eliberare condiționată, atunci această lege ar putea fi aplicată retroactiv, dacă este mai favorabilă persoanei condamnate.
Aplicarea în practică: Pentru a se beneficia efectiv de această lege, persoana sau avocatul său ar trebui să depună o cerere de aplicare a legii mai favorabile. În funcție de instanță, judecătorul va analiza dosarul și va decide dacă se aplică legea mai favorabilă în acest caz specific.
Eliberarea condiționată: În funcție de comportamentul din detenție și de legislația curentă, persoana poate beneficia de eliberare condiționată dacă îndeplinește criteriile legale și a executat o parte suficient de mare din pedeapsă, conform legii mai favorabile (dacă este cazul).
Așadar, dacă în perioada de la condamnare până în prezent au fost introduse legi mai favorabile pentru infracțiunile respective, persoana poate beneficia de acestea printr-o cerere adresată instanței competente.
Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-457-2016/decizie-iccj-13-2016-aplicare-art-6-ncp-concurs-infractiuni-infractiune-continuata
Citește mai mult
faţă de principiul separaţiei puterilor111. în articolul astfel redactat sunt disciplinate, pe rând, mai multe împrejurări, privind toate categoriile de sancţiuni de drept penal.Referitor la pedepsele principale, alin. (l)-(3) reproduc fidel dispoziţiile cuprinse în art. 14 alin. (l)-(3) CP 1969, cu singura deosebire că la alin. (2) în noua codificare se stipulează expres că este vizată ipoteza în care legea nouă ar prevedea pentru infracţiunea comisă numai pedeapsa închisorii, în locul detenţiunii pe viaţă din legea anterioară. Prin această circumstanţiere legiuitorul doreşte să excludă expres aplicarea dispoziţiei în cazurile în care legea nouă ar prevedea pentru respectiva infracţiune pedeapsa închisorii alternativ cu detenţiunea pe viaţă (deşi pare să se excludă, totodată, nemotivat, varianta improbabilă, dar nu imposibilă, în care legea nouă ar prevedea pentru acea infracţiune pedeapsa închisorii alternativ cu amenda).
În situaţia indicată la alin. (1), instanţa va realiza o dublă verificare, etapizată astfel: mai întâi se va stabili dacă maximul special (minimul nu interesează) al pedepsei închisorii sau amenzii, prevăzut în legea nouă, este mai scăzut decât acela cuprins în legea veche, în sancţionarea aceleiaşi infracţiuni; numai dacă rezultatul acestei prime examinări este pozitiv, se va trece la compararea pedepsei concret aplicate în baza legii vechi cu noul maxim special, iar doar în cazul în care prima este superioară, reducerea va opera obligatoriu prin scăderea la limita noului maxim special (instanţa nefiind abilitată să reindividualizeze pedeapsa). în cazul indicat la alin. (2), se înlocuieşte detenţiunea pe viaţă cu maximul special al închisorii prevăzute de legea nouă pentru infracţiunea comisă (de asemenea, instanţa nu poate reindividualiza pedeapsa). Pentru situaţia de la alin. (3) însă, instanţa va urma să reindividualizeze pedeapsa, putând stabili orice valoare a amenzii între minimul şi maximul special din legea nouă, dar numai dacă legea nouă prevede exclusiv amenda, ca pedeapsă unică pentru infracţiunea comisă. Desigur, instanţa nu va putea depăşi - în considerarea unor situaţii normale - maximul special al amenzii111. La stabilirea amenzii nu se va ţine cont de partea din pedeapsa închisorii care a fost deja executată, însă acest aspect urmează a constitui, ulterior acestui pas, un element facultativ de determinare a cuantumului părţii efectiv executabile din pedeapsa astfel fixată.
În principiu, noile texte nu pun problema delimitării de cele anterioare, din punct de vedere al caracterului mai favorabil al unora sau altora. Prin excepţie, se poate discuta despre caracterul mai favorabil al Codului penal din 1969, care, în ipoteza reglementată la alin. (2), nu limita expres incidenţa legii noi numai în considerarea situaţiilor în care închisoarea ar fi unica sancţiune prevăzută pentru infracţiunea comisă, pentru care s-a aplicat, potrivit legii vechi, detenţiunea pe viaţă.
Prin prevederea din alin. (4) al art. 6 NCP se revine expres asupra regulii formulate de art. 14 alin. (4) CP 1969, în privinţa masurilor educative (care sunt, potrivit noului cod, unicele sancţiuni aplicabile infractorului minor, cu titlu de consecinţe ale răspunderii penale), prin aceea că se dispune explicit neretroactivitatea lor, cu excepţia cazului în care sunt mai favorabile. Astfel, dacă legea nouă nu mai prevede o măsură educativă aplicată conform legii vechi, iar aceasta nu este încă executată (integral), ea nici nu se va mai executa (respectiv va înceta executarea ei). Pe de altă parte, dacă legea nouă menţine o măsură educativă prevăzută şi de legea veche şi aplicată în perioada activităţii acesteia, executarea ei se va realiza în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă, dar numai dacă acestea sunt mai favorabile, reieşind că, în caz contrar, executarea va continua să se desfăşoare în conţinutul şi limitele iniţiale (din legea veche), ceea ce este compatibil cu dispoziţia constituţională din art. 15 alin. (2). Evident, reglementarea nouă se constituie drept dispoziţie mai favorabilă prin comparaţie cu cea anterioară. Totuşi, în ceea ce priveşte aspectul particular al tranziţiei de la Codul penal din 1969 la noul Cod penal, în raport de situaţia măsurilor educative, regulile aplicabile sunt cele prevăzute de Legea de punere în aplicare a noului cod (Legea nr. 187/2012), care dedică tot Capitolul IV din Titlul I (art. 17-22), precum şi art. 9 alin. (1) reglementării unor dispoziţii speciale privind regimul sancţionator aplicabil minorilor.
Referitor la pedepsele complementare şi masurile de siguranţă, noua reglementare (spre deosebire de cea anterioară) distinge două ipoteze, reglementându-le în alin. (5) şi (6) ale art. 6. Astfel, potrivit alin. (5), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă se vor executa în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă [chiar dacă acest conţinut sau aceste limite ar fi mai puţin favorabile decât cele din legea veche, aspect care se subînţelege din lipsa unei prevederi precum este aceea din finalul art. 6 alin. (4)] - ceea ce creează, aparent, impresia preluării dispoziţiei din alin. (4) al art. 14 CP 1969 dar numai dacă sunt întrunite cumulativ două condiţii (aspect care demarchează noua reglementare de cea veche):
- aplicarea legii noi ca lege mai favorabilă în condiţiile alin. (l)-(4) ale art. 6 (aşadar, din perspectiva sancţiunilor principale - pedepse principale ori măsuri educative - legea nouă a fost reţinută ca lege mai favorabilă în situaţiile în care există deja o condamnare definitivă, ceea ce justifică şi aplicarea pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranţă conform aceleiaşi legi, pentru a nu se crea o lex tertia);
- sancţiunile în cauză să aibă corespondenţă în cele două legi [aşadar, chiar dacă legea nouă este mai favorabilă sub aspectul pedepselor principale ori al măsurilor educative - şi se aplică conform art. 6 alin. (l)-(4) —, dacă ea conţine pedepse complementare sau măsuri de siguranţă instituite ex novo, acestea nu se vor aplica retroactiv, conform art. 2 alin. (2) NCP].
Atunci însă când legea nouă nu se poate reţine şi aplica drept lege mai favorabilă, sub aspectul sancţiunilor principale de drept penal, pentru situaţiile în care există deja o condamnare definitivă, dispoziţia din alin. (5) nu îşi mai găseşte posibilitate de aplicare. Ca atare, prin alin. (6) s-a statuat posibilitatea ca, în astfel de cazuri, legea nouă să se aplice - totuşi - retroactiv, în privinţa conţinutului şi limitelor de executare a pedepselor complementare şi a măsurilor de siguranţă, dar numai dacă acestea sunt mai favorabile în legea nouă111. într-o asemenea ipoteză, aplicarea obligatorie, nelimitată a conţinutului şi limitelor de executare a acestor sancţiuni, întotdeauna din legea nouă, nu se mai justifica şi în raport de cazurile în care aceasta din urmă ar fi fost mai drastică sub respectivele aspecte decât vechea reglementare [aşa cum prevedea, nedistinct, art. 14 alin. (4) CP 1969], căci s-ar nesocoti fără niciun temei prevederile din art. 15 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, se impune de la sine caracterul vădit mai favorabil al noii reglementări, în această materie, prin comparaţie cu stadiul din Codul penal din 1969.
Ultimul alineat al articolului (al şaptelea) preia dispoziţia art. 14 alin. (5) CP 1969. Situaţia juridică a persoanei condamnate, referitor la sancţiunea de drept penal executată, va fi apreciată, pe viitor, în considerarea legii noi, ca şi cum aceasta ar fi fost aplicată efectiv în raport de acea persoană. Deşi textul face referire expresă doar la pedepse, indicarea finală a incidenţei sale faţă de toate dispoziţiile primelor alineate ale art. 6 sugerează că prevederea s-ar aplica (formal) şi în raport de măsurile educative ori de acelea de siguranţă (cu toate că, în cazul lor, ficţiunea juridică astfel impusă nu pare să conducă în concret la situaţii mai avantajoase, în viitor, pentru cel în cauză).
în aplicarea legii mai favorabile cauzelor definitiv soluţionate, spre deosebire de situaţia reglementată de art. 5 NCP, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai redus, constând în limitele de pedeapsă prevăzute în
Citește mai mult
cele două legi. în determinarea maximului special al legii noi, instanţa va avea în vedere pedeapsa prevăzută de legea nouă (art. 187 NCP), fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.Aceleaşi considerente au fost avute în vedere de instanţa supremă atunci când a stabilit că modificarea înţelesului expresiei „consecinţe deosebit de grave", explicată în art. 146 C. pen. 1969, nu poate determina schimbarea încadrării juridice dată faptei prin hotărârea anterioară definitivă şi reducerea pedepsei aplicate în cauză, o atare modificare de lege nefiind identică cu inter-venirea unei legi ce prevede o pedeapsă mai uşoară.
Astfel, în cazul unei infracţiuni de tâlhărie în forma tip pentru care a fost stabilită definitiv o pedeapsă de 8 ani închisoare, instanţa urmează să reducă pedeapsa astfel stabilită la maximul special stabilit de art. 233 alin. (1) NCP, respectiv 7 ani.
referitor la pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă prevăzute de legea nouă, alin. (5) stabileşte că, în ipoteza în care legea nouă este mai favorabilă din perspectiva pedepsei principale, atunci pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă vor fi executate în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, chiar dacă acestea sunt mai severe decât legea veche.
Alineatul (6) stabileşte o regulă derogatorie de la cea prevăzută pentru cauzele aflate în curs de judecată, conform căreia, atunci când legea nouă nu este mai favorabilă din perspectiva pedepsei principale, instanţa va aplica totuşi legea nouă dacă este mai favorabilă cu privire la pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă, pedeapsa principală urmând să rămână neschimbată.
Ipotezele de aplicare a art. 6 vor fi tratate pe parcursul lucrării în cadrul fiecărei instituţii care ridică probleme în acest sens.
- Legea 286/2009 privind Codul penal (însotit de Legea nr.187/2012 de punere a sa în aplicare);
- Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (însotit de Legea nr.255/2013 de punere a sa în aplicare şi de Hot.CSM 79/2014 de modificare a Regulamentului de ordine interioară a instanŃelor);
- Legea nr.252/2013 privind sistemul de probatiune (însotită de Regulamentul său de
aplicare aprobat prin HG 1079/2013);
- Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate
Citește mai mult
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;- Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (însotit de Regulamentul de organizare a activitătii judecătorului de supraveghere a privării de libertate aprobat prin Hot.CSM 89/2013).
Art. 4. Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Art. 11. Dispoziţiile art. 62 din Codul penal privind amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior intrării în vigoare a acestuia şi nu vor fi avute în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.
Art. 13.
Citește mai mult
(1) în cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate cu suma ce rezultă din prevederile art. 61 alin. (2) şi (4) din Codul penal, prin utilizarea unui cuantum de referinţă pentru o zi-amendă în sumă de 150 lei. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi amenzilor definitive stabilite pentru persoane juridice,în acest caz cuantumul de referinţă pentru o zi-amendă, utilizat pentru aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) şi (4) din Codul penal, fiind de 2.000 lei.
Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969):
► art. 14: „Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune. (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. (4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege. (5) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente”;
► art. 15: „Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită. (2) Dispoziţiile art. 14 alin. (5) se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime”.
Legislaţie conexă:
► art. 15 alin. (2) C. Rom.
Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
► H.G. nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale (M. Of. nr. 669 din 31 octombrie 2013).
Noul Cod penal nu mai conţine dispoziţii privitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive. Pentru a evita dificultăţile de aplicare în practică a dispoziţiilor actuale privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, în contextul reducerii semnificative a pedepselor în noul Cod penal, art. 4 din Legea nr. 187/2012 prevede expres că pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969,
Citește mai mult
care nu depăşeşte maximul special prevăzut de noua reglementare, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acesteia din urmă.în ciuda acestei reglementări exprese, este de aşteptat ca instanţele de executare să înregistreze un număr semnificativ de cauze cu acest obiect, care, deşi vor conduce la soluţia respingerii, vor trebui analizate.
în consecinţă, în toate situaţiile în care se va aprecia că legea nouă este mai favorabilă, vor trebui admise
Citește mai mult
acele contestatii la executare care vizează înlăturarea măsurilor de siguranţă şi a pedepselor complementare neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, precum şi modificarea conţinutului şi a limitelor acelor măsuri de siguranţă şi acelor pedepse complementare, conform noilor dispoziţii.Noul Cod penal aduce şi o modificare în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor educative în această ipoteză. Potrivit art. 6 alin. (4), măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
în baza principiului legalităţii pedepsei, legiuitorul penal român extinde aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile şi în cazul pedepselor executate integral. Astfel, potrivit art. 14 alin. (5) C. pen. 1969 şi art. 6 alin. (7) NCP, atunci când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor anterior arătate.
Rezultă, aşadar, că beneficiază de dispoziţiile legii mai favorabile şi foştii condamnaţi care au executat în întregime pedeapsa ori au beneficiat de graţierea totală sau a restului de pedeapsă înainte de intrarea în vigoare a legii noi mai favorabile. Acest beneficiu se materializează în consecinţele penale pe care condamnarea suferită le-ar putea avea în ceea ce priveşte incidenţa, în viitor, a unor instituţii de drept penal, cum ar fi reabilitarea, recidiva, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere etc.
Având în vedere caracterul de noutate al dispoziţiilor privind reglementarea pedepsei amenzii în noul Cod penal, sunt necesare anumite precizări referitoare la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile sub acest aspect, în vederea soluţionării contestaţiilor la executare având acest obiect. Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 187/2012, în cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate cu suma ce rezultă din prevederile art. 61 alin. (2) şi (4) NCP, prin utilizarea unui cuantum de referinţă pentru o
zi-amendă în sumă de 150 lei. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi amenzilor definitive stabilite pentru persoane juridice, în acest caz cuantumul de referinţă pentru o zi-amendă, utilizat pentru aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) şi (4) NCP, fiind de 2.000 lei.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a mai fost menţinută în noul Cod penal. Potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, cu menţinerea aceluiaşi regim, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării ei.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.
Măsura suspendării executării pedepselor aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal.
în consecinţă, nu vor fi promovate din oficiu contestaţii la executare având ca obiect aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în aceste cazuri.
Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. Pedeapsa închisorii care depăşeşte 20 de ani, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani. în cazul pluralităţii de infracţiuni, această înlocuire se face cu privire la pedeapsa rezultantă. Partea executată din pedeapsa închisorii, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenţie (art. 21 din Legea nr. 187/2012).
Totodată, pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii în baza Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în parte până la data intrării în vigoare a noului Cod penal, se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, ţinând seama şi de partea care a fost executată din amendă (art. 20 din Legea nr. 187/2012).
Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969 se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare şi până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani. Perioada executată din măsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul educativ. în cazul în care, potrivit Codului penal din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, măsura se va executa într-un centru educativ (art. 19 din Legea nr. 187/2012).
în consecinţă, se impune promovarea din oficiu de contestaţii la executare având acest obiect.
în concret, potrivit art. 6 NCP, legea penală nouă, când este mai favorabilă, trebuie să se aplice şi cu privire la faptele definitiv judecate sub legea veche, fiindcă legea nouă trebuie să reglementeze raporturile juridice penale
Citește mai mult
până la stingerea acestora prin executarea sancţiunilor aplicate, în aşa fel ca faptele săvârşite sub legea veche să nu producă alte efecte decât acelea pe care le prevede legea nouă mai favorabilă.Legea penală nouă se aplică în mod obligatoriu în toate cazurile în care, potrivit acesteia, pedeapsa mai gravă pronunţată de instanţă în baza legii vechi nu se mai regăseşte în noua reglementare, fiind înlocuită cu o pedeapsă de o altă natură, mai atenuată, sau, după caz, în situaţia în care maximul special se reduce, astfel încât acesta devine inferior pedepsei aplicate de instanţă.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive vizează atât pedepsele neexecutate sau în curs de executare, cât şi pe cele executate.