Art. 419 Noul Cod Penal Abuzul de autoritate Infracţiuni săvârşite de militari

Infracţiunea de abuz de autoritate prevăzută în art. 419 NCP reprezintă o incriminare noua, fără corespondent în Codul penal din 1969.

Infracţiunea analizată este prevăzută într-o singură variantă normativă şi constă în fapta superiorului sau a şefului care, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului ori îl obligă să încalce îndatoririle de serviciu.

Prin incriminarea abuzului de autoritate, legiuitorul a urmărit să protejeze valoarea socială reprezentată de forţele armate ale ţării, din perspectiva ordinii şi

Citește mai mult

disciplinei militare, care implică din partea militarilor cu atribuţii de comandă exercitarea îndatoririlor de serviciu în deplină conformitate cu legea şi regulamentele militare.

Subiectul activ al infracţiunii examinate este calificat prin dubla calitate de militar cu grad superior sau cu funcţie superioară în raport cu subiectul pasiv al infracţiunii. Dat fiind caracterul personal al obligaţiei de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, coautoratul este exclus. Participaţia penală poate îmbrăca însă forma instigării şi a complicităţii, instigator sau complice putând fi orice persoană, indiferent dacă are sau nu calitatea de militar şi, atunci când are o astfel de calitate, indiferent dacă are un grad superior sau o funcţie superioară faţă de subiectul pasiv al infracţiunii.

Subiectul pasiv, la rândul său, este calificat prin calitatea de militar cu grad sau funcţie inferior/inferioară autorului abuzului de autoritate.

Elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o inacţiune, atunci când făptuitorul nu îndeplineşte o activitate ce intră în atribuţiile sale de serviciu şi la care este obligat în virtutea postului sau funcţiei deţinute, fie printr-o acţiune, atunci când îndeplineşte defectuos activitatea ce face parte din atribuţiile sale de serviciu. în fiecare caz concret, analizarea elementului material al laturii obiective va implica în mod automat determinarea atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului.

Neîndeplinirea activităţii ce intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului sau îndeplinirea ei defectuoasă trebuie să aibă ca urmare fie o vătămare gravă a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului, fie obligarea acestuia să îşi încalce îndatoririle de serviciu. Atingerea, lezarea adusă intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului trebuie să aibă caracter grav, aspect ce va fi apreciat în fiecare caz de către organele judiciare.

Obligarea inferiorului sau subordonatului să îşi încalce îndatoririle de serviciu presupune din partea superiorului sau a şefului o conduită situată în afara legii sau a regulamentelor militare. Pentru existenţa infracţiunii nu se cere ca inferiorul sau subordonatul să îşi încalce efectiv îndatoririle de serviciu, ci este suficient să existe o atare probabilitate.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de abuz de autoritate se comite doar cu intenţie, inclusiv atunci când fapta constă în inacţiune. Aceasta, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (6) teza a II-a NCP, fapta comisă din culpă constituie

infracţiune numai când legea o prevede în mod expres. Or, în cazul abuzului de autoritate, o atare prevedere nu se regăseşte în norma juridică ce îl incriminează.

Legea penală mai favorabilă. în cazul infracţiunii de abuzul de autoritate, problema legii penale mai favorabile nu se va pune, datorită caracterului de noutate al acestei incriminări.