Decizia civilă nr. 1193/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1193 /R/2011

Ședința publică din data de 30 martie 2011

Instanța constituită din: Președinte : S. - C. B.

Judecători : I. - R. M.

G.-L. T. Grefier : S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3563 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind reclamanta B. D., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prev. art. 242 C.pr.civ.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și în baza actelor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de (...) pe rolul T. C. reclamanta B. D. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C., solicitând instanței să oblige pe aceasta din urmă ca la calcularea drepturilor cu titlu de pensie, să ia in considerare datele cuprinse in Adeverința nr. 5748/(...) si anexele la aceasta emisă de către S. S.A începând cu data de (...).

În motivarea acțiunii sale, reclamanta arată că D. nr. 264065/(...) privind acordarea pensiei de urmaș pentru B. R. E. al cărui tutore este B. D., nu a cuprins toate veniturile și sporurile suplimentare pe care le-a realizat în acord global în perioada 1978-1998 decedatul B. G..

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că, în conformitate cu art. 78 alin.4 din L. nr. 19/2000 si O. nr. 6. sumele care se iau in calcul ca perioadă contributivă sunt cele prevăzute de acest act normativ fără a limita sporurile permanente, însă doar după data de (...). Referitor la veniturile realizate înainte de această dată, potrivit art. 164 din L. nr. 19/2000 se iau în calcul doar salariile brute si sporurile cu caracterpermanent prevăzute de lege, or sumele în acord nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Prin sentința civilă nr. 3563/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta B. D., împotrivapârâtei C. J. de P. C. și în consecință:

A fost obligată pârâta să ia în calcul la punctajul mediu anual si a cuantumului pensiei a sporurilor si veniturilor menționate în Adeverința nr.

5748/12.11.200 și anexa la aceasta emisă de S. M. S. C. începând cu data de

(...)0.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin D. nr. 264065/(...), s-a acordat pensie de urmaș numitului B. R. E. al cărui tutore este reclamanta, însă acordul global, premiile si sporurile menționate în adeverința de mai sus nu au fost luate în calcul.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr.5748/(...) si anexa la aceasta eliberată de către S. I. M. S. din care rezultă că numitul B. G. a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere si alte sporuri. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din L. nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V. Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de (...) au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din O.U.G. nr. 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in O. nr.

680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.

19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I „. generale";.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, curespingerea acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că potrivit Legii nr. 27/1966 - art. 4, fondurile necesare plății pensiilor, a ajutorului social și a celorlalte drepturi cuvenite pensionarilor și membrilor lor de familie se realizează din contribuțiile întreprinderilor, instituțiilor, altor organizații și ale persoanelor fizice care angajează, precum și din sumele alocate în acest scop din bugetul de stat, fără nicio reținere din salariu. Potrivit art. 44, media salariilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza salariului tarifar.

La fel, în art. 3 al Legii pensiilor nr.3/1977 se arata ca „(1) Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor tarii care audesfășurat o activitate permanenta pe baza unui contract de munca și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat. (2) Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat";.

Art. 78 alin.4 din L. nr.19/2000 are incidență pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr. 6. care stabilește ca baza contributiva la pensie poate fi venitul brut, fără a mai limita la sporurile permanente. Înaintea acestei date, inclusiv pentru perioadele realizate după (...), existau restricții - de exemplu pentru premii (prime) nu se datora contribuția conform art. 26 din lege. Acest act normativ nu privește veniturile realizate înainte de (...).

Salarizarea în acord nu presupunea ca persoana să fie plătită exact după cât realizează, or adeverința este incompletă din acest punct de vedere, deoarece nu cuprinde și minusurile, deși reclamantul a fost angajatul permanent al unității, totuși există luni lipsă. Dacă este să luăm în calcul adeverința așa cum este aceasta, rezultă că pe lunile respective ar trebui să scădem din vechime, deoarece lipsește elementul de bază al contractului de muncă - salariul.

Recurenta a invocat prevederile art. 164 din L. nr. 19/2000 și a arătat că sumele in acord nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, iar pentru calculul perioadelor de dinaintea intrării in vigoare a acestei legi se utilizează salariile tarifare brute sau nete, eventual sporurile permanente, aceste sume in mod corect nu au fost luate in calcul.

Precizează recurenta că o confirmare a justeții susținerilor sale o constituie și Recursul în interesul legii promovat de P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care constatând că nu există un punct de vedere unitar în practica instanțelor a solicitat să se pronunțe o decizie prin care să se statueze că nu se pot valorifica la stabilirea și recalcularea pensiilor formele de retribuire în acord global prevăzute de L. nr. 5., ce este utilizată ca temei legal de S. M. S.

Analizând recursul formulat de C. J. de P. C., prin prisma motivelor derecurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta estenefondat, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum a reținut și instanța de fond, din adeverința nr. 5748/(...) si anexa la aceasta emisa de SC M. - I. de cercetări și P. M. SA, rezultă că în perioada decembrie 1978 - iunie 1997 B. G. a realizat venituri sub forma acordului global, compensații și premii, pentru care s-au plătit cotele de CAS și contribuția la pensia suplimentară, conform legislației în vigoare.

Curtea apreciază că în mod corect a dispus instanța de fond luarea în calcul a acestor venituri la stabilirea drepturilor de pensie de urmaș ale minorului B. R. E., având în vedere că veniturile obținute de B. G. suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată, fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele C.A.S., cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 alin. 1 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care s-a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Prin O. nr. 680/1 august 2007, înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv.

În privința efectelor Legii nr. 250/2007, Curtea reține că modifică L. nr.19/2000, stabilind că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar. Această dispoziție reflectă principiul contributivității care nu poate fi aplicat doar asupra veniturilor realizate după intrarea în vigoare a Legii nr.250/2007, deoarece face corp comun cu L. nr.19/2000 care, de asemenea reglementează situații născute înainte de intrarea sa în vigoare.

Având în vedere incidența Legii nr.250/2007, Curtea observă că este lipsit de relevanță motivul de recurs referitor la caracterul nepermanent al venitului în acord și la compunerea bazei de calcul exclusiv din salariile brute evidențiate în carnetul de muncă (art. 164), din moment ce prevalează principiul contributivității, concretizat în dispozițiile art.23 alin.3 și art.78 alin.4 din L. nr.19/2000.

În fine, Curtea observă că adeverința de la filele 5-7 dosar fond atestă veniturile suplimentare realizate de B. G. prin recompensarea muncii în acord global și prin acordarea unor compensații și premii, care se cumulează cu salariul lunar, nefiind unica formă de salarizare. Prin urmare, nerealizarea unor venituri suplimentare în anumite perioade nu semnifică neplata salariului în acele perioade, astfel că beneficiarul pensiei este îndreptățit să beneficieze de recunoașterea stagiului de cotizare și în respectivele perioade.

Curtea mai reține că prin D. nr. 3. (nepublicată în Monitorul Oficial) Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în interesul legii cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din L. nr. 5., astfel că, în raport de prevederile art. 329alin. 3 cod proc. civ. (în redactarea anterioară datei de (...)) nu se poate reține caracterul obligatoriu al considerentelor acestei decizii.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1

Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3563 din 25 octombrie 2010 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

Aflat în concediu de odihnă

Semnează Președintele Curții de A. C.

S.-D. G.

GREFIER

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: A.G.C./M.F.B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1193/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale