Decizia civilă nr. 1383/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1383/R/2011
Ședința publică din data de 13 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1946 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Ș. M., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. (...) pe rolul T. M., contestatoarea Ș. M. a solicitat, în contradictoriu cu C. J. de P. M., obligarea intimatei la recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă prin luarea în considerare și a veniturilor asigurate menționate în adeverința nr. 110/(...) emisă de S. C. A. S., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de (...).
În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că la data de (...) a solicitat intimatei recalcularea pensiei cu luarea în calcul și a veniturilor menționate în adeverința respectivă, conform căreia în perioada 1978-1992 contestatoarea a realizat și venituri sub formă de sporuri la acord pentru care în conformitate cu prevederile Decretului nr. 389/1972, s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat, însă intimata a răspuns negativ solicitării sale.
Contestatoarea a mai arătat că aceste venituri au avut caracter permanent, pentru aceste venituri s-au achitat cotele de 15% la bugetulasigurărilor sociale de stat și că aceste venituri se impun a fi valorificate având în vedere dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4. conform cărora recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de L. nr. 1., iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivității instituit de art. 2 lit. e din L. nr. 1..
C. J. de P. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că drepturile bănești obținute în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, astfel încât nu se pot utiliza la determinarea punctajelor anuale, în lumina dispozițiilor art. 164 alin. 2 și 3 din L. nr. 1..
Prin sentința civilă nr. 1946/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea Ș. M., în contradictoriu cu intimata C. J. de P. M. și în consecință, a fost obligatăintimata să recalculeze drepturile de pensie cuvenite contestatorului cu luarea în considerare și a veniturilor realizate în acord global conform adeverinței nr. 110 din data de (...) emisă de S. C. A. S., începând cu data de
(...).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că art. 10 din L. nr. 3/1997 a fost modificat prin L. nr. 4. în sensul că pe lângă salariul de bază la calcularea pensiilor se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, pentru sporurile permanente primite în cadrul acordului global angajatorul avea obligația virării la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariat - dispoziție care a fost menținută în L. nr. 4. care a majorat doar cuantumul contribuțiilor.
Conform art. 23 al. 1 din L. nr. 1. baza lunară de calcul a contribuțiilor individuale de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile prevăzute de lege sau CIM și care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art. 78 din aceeași lege.
Conform adeverinței nr. 110/(...) emisă de S. C. A. S., contestatoarea și-a desfășurat activitatea pe perioada: 1978 -1992 în acord global conform L. nr. 57/1974 realizând câștiguri, cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu Decretul nr. 389/1972 s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS).
În considerarea celor de mai sus, având în vedere faptul că veniturile realizate de contestatoare în acord global au avut caracter permanent și pentru sumele respective s-a plătit CAS, instanța a apreciat că acestea se impune a fi luate în considerare la stabilirea punctajului de pensie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta C. J.de P. M., solicitând modificarea sentinței pronunțate în sensul respingeriiacțiunii.
Aceasta învederează că sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în sensul că L. nr. 3/1977, în baza căreia s-a pensionat reclamanta, nu condiționează stabilirea pensiei de plată de către angajator a contribuției de asigurări sociale și nici nu reglementează vreo legătură între elementele salariale care intrau în baza de calcul a pensiei și contribuția de asigurări sociale datorată de angajator.
Diferențele care există între veniturile luate în considerare la stabilirea punctajului în cadrul procesului de recalculare a pensiilor în baza OUG nr.
4., veniturile reglementate de art. 164 din L. nr. 1. pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a legii și veniturile reglementate de art. 78 din
L. nr. 1., nu pot fi considerate discriminări sau privilegii, tratamentul juridic diferențiat fiind justificat de situația diferită a beneficiarilor în raport cu legislația în vigoare la data realizării veniturilor respective (D. Curții
Constituționale nr. 1126 din (...), publicată în Monitorul Oficial nr. 778 din
(...)).
Un alt aspect care trebuie avut în vedere este acela că instanța de fond a reținut că sporul la acord era un spor cu caracter permanent, deși nu este reglementat ca atare de nici un act normativ. Mai mult decât atât, conform L. nr. 57/1974, acordul global era o formă de salarizare, care a fost apoi extinsă și reglementată și de alte acte normative (L. nr. 1/1986). Pe baza salarizării în acord global, retribuția se acordă proporțional cu îndeplinirea planului, retribuția realizată putea fi mai mare decât retribuția tarifară, dar și mai mică decât aceasta în condițiile nerealizării planului (L. nr. 57/1974). Faptul că sporul la acord nu era cu caracter permanent a rezultat chiar și din adeverința eliberată de angajator, în sensul că acesta este diferit ca și cuantum și nu a fost acordat în toate lunile din perioada în care reclamanta a fost salarizată în acord global.
Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea prevederilor mențiunii din anexa la OUG nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin L. nr. 7., fiind incidente astfel prevederile art. 304 pct. 9
C. proc. civ. La această mențiune din anexă, se prevede în mod expres că
„nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord…";. Instanța și-a motivat hotărârea prin prisma prevederilor art. 23 și art. 78 din L. nr. 1., cu toate că recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 s-a realizat în baza unui act normativ cu caracter special - OUG nr. 4., aprobată prin L. nr. 7., act normativ emis tocmai pentru a reglementa unitar problemele generate de evoluția în timp a legislației pensiilor.
De asemenea, s-a invocat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. 2 din OUG nr. 4., în sensul că sporul la acord nu figurează printre sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare. Totodată, au fost aplicate în mod greșit și prevederile art. 164 alin.1, 2 și 3 din L. nr. 1.. În același context, au fost aplicate în mod greșit și prevederile art. 10 din L. nr.
3/1977, astfel cum a fost modificată prin L. nr. 4. și prevederile art. 64 din L. nr. 3/1977. În nici unul din textele de lege invocate, sporul la acord nu este reglementat ca făcând parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare. Prin aplicarea dispozițiilor art. 23 și art. 78 din L. nr.
1., pentru perioade anterioare intrării ei în vigoare a considerat că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Recurenta a mai invocat și considerentele Deciziei nr. 3. a Înaltei Curți de casație și J.
Analizând recursul formulat de pârâta C. J. de P. M., prin prismamotivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține că acesta este nefundat, pentru următoarele considerente:
Art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4. prevede că recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumuluifiecărei pensii, cu respectarea prevederilor L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență.
Curtea reține că veniturile obținute de reclamantă suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată, fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele C., cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din L. nr. 1..
În conformitate cu art. 164 alin. 1 din L. nr. 1., la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din L. nr. 1., drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din L. nr. 1. prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 1. prevede că pct. 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a cap. A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: „Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; … l) alte sume acordate potrivit legii";.
Deși, potrivit dispozițiilor OUG nr. 4., sumele reprezentând formele de retribuire în acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe carele probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a OUG nr. 4., ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma L. nr. 1. (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impun a fi luate în calcul.
Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența dispozițiilor legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar crea o discriminare nejustificată între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1..
De asemenea, în condițiile în care art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4. prevede în mod expres că recalcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor L. nr. 1., nu se poate reține că s-ar aplica retroactiv dispozițiile acestei legi.
Din mențiunile arătate în adeverința nr. 110/(...), emisă de S. CDP A. S. (f. 6 dosar fond) rezultă că reclamanta a realizat venituri din acord care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pentru care s-au achitat lunar cotele de C. conform legislației în vigoare.
Curtea reține că potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
În concluzie, Curtea apreciază că principiul contributivității, afirmat în art. 2 din L. nr. 1. și dezvoltat în art. 23 alin. 1 și în art. 78 alin. 1 din același act normativ primează și că independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Curtea mai reține că prin D. nr. 3. (nepublicată în Monitorul Oficial)
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în interesul legii cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din L. nr. 57/1974, astfel că, în raport de prevederile art. 329 alin. 3 cod proc. civ. (în redactarea anterioară datei de (...)) nu se poate reține caracterul obligatoriu al considerentelor acestei decizii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că T. a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1
C.proc.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. M. împotriva sentinței civile nr. 1946 din 19 noiembrie 2010 a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. S.-C. B. I.-R. M.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D.M.H./M.C.
| ← Decizia civilă nr. 4951/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 115/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








