Decizia civilă nr. 188/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 188/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 4729 din 24 iunie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B.-N., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 ianuarie 2010, reclamantul recurent a depus la dosarul cauzei „Motivație";.
Având în vedere dispozițiile art. 306 C.pr.civ., instanța invocă din oficiu excepția nulității recursului raportat la data motivării acestuia.
Constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4. din 24 iunie 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a admis excepția tardivității invocată de intimata C. J. DE P. B.-N. și în consecință s-a respins contestația formulată de contestatorul P. I. împotriva Deciziei nr. 512001/(...), ca tardiv introdusă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că contestatorul este beneficiar al pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 1 oct. 1993 în baza Legii 3/1977, pensia acestuia fiind evaluată în baza HG nr. 1550/2004 și apoi recalculată în temeiul OUG
4/2005, cu luarea în considerare și a unor acte noi depuse. La data de 6 august 2008, pensia a fost evaluată rezultând un punctaj de 1,82868 puncte și un cuantum de 541 lei, față de punctajul mediu anual de 2,05056 puncte și o pensie de 607 lei în plată la acea dacă, menținându-e pensia mai avantajoasă.
Contestatorul nu a înțeles să conteste decizia în termen de 45 de zile, astfel că a rămas definitivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, și anume ladata de (...), reclamantul P. I., însă motivele de recurs au fost depuse doar ladata de (...).
Recursul este nul.
Conform art. 302^1 alin. 1 lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
În conformitate cu dispozițiile art. 303 C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În același sens, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, care în prezenta cauza este de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, potrivit art. 301 si art. 303 alin. 2 din același cod.
Față de cele expuse, reținând că sentința a fost comunicată recurentului la data de 8 iulie 2010, iar motivele de recurs au fost depuse doar la data de 10 ianuarie 2011 și întrucât nu exista motive de ordine publică de natură a atrage casarea deciziei, urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. S.-C. B. I. R. M.
G. C.
GREFIER
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
| ← Decizia civilă nr. 4589/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3648/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








