Decizia civilă nr. 4589/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 4589/R/2011

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1284 din 28 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII A M. A. ȘI I., având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul recurent a depus la dosarul cauzei motivele de recurs.

Constatând că motivele de recurs au fost depuse în afara termenului prevăzut de lege, în baza art. 306 alin. 1, raportat la art. la art. 303 și art. 301

C.pr.civ., instanța din oficiu invocă nulitatea recursului având în vedere acest aspect, al motivării peste termenul legal.

Cauza rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1284 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins contestația formulată de reclamantul M. D. împotriva D. nr. 1./(...) emisă de pârâta CASA DE PENSII A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prin D. nr. 1. din (...) s-a stabilit în beneficiul reclamantului, cu începere din data de (...) o pensie de serviciu pentru limită de vârstă în baza Legii nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.

Reclamantul la data de (...) a fost încadrat cu contract de muncă în

Ministerul Administrației și Internelor în funcția de inspector de specialitate.

Conform Legii nr. 329/2009, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la stabilirea pensiilor.

Pensia netă a reclamantului era de 3499 lei, iar cum realiza și venituri salariale, i s-a solicitat opțiunea sa între suspendarea pensiei pe durata activității ca angajat și încetarea contractului de muncă.

Reclamantul și-a manifestat în scris opțiunea de a-și continua activitatea în termenul prevăzut de art.18 alin.1 din Legea nr.329/2009, manifestarea sa de voință având consecința prevăzută de art.21 din lege, respectiv suspendarea plății pensiei.

Prin D. nr. 1. din (...) emisă de C. de P. a M. A. și I., drepturile de pensie ale reclamantului au fost suspendate în temeiul Legii nr. 329/2009. În cuprinsul acestei decizii s-a menționat că pentru suspendarea pensiei s-a avut în vedere declarația pe proprie răspundere a reclamantului care a optat în acest sens.

Instanța de fond a apreciat că cererea reclaman. de anulare a D. nr. 1. din (...) este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs în termen legal, șianume la data de 30 iunie 2011, însă motivele de recurs au fost depuse doar la data de 5 octombrie 2011.

Recursul este nul.

Conform art. 302^1 alin. 1 lit. c C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În conformitate cu dispozițiile art. 303 C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

În același sens, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, care în prezenta cauza este de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, potrivit art. 301 si art. 303 alin. 2 din același cod.

Față de cele expuse, reținând că sentința a fost comunicată recurentului la data de 1 august 2011, iar motivele de recurs au fost depuse doar la data de

5 octombrie 2011 și întrucât nu exista motive de ordine publică de natură a atrage casarea sentinței, urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1284 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond: B.G.

G. G. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4589/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale