Decizia civilă nr. 1740/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1740/R/2011
Ședința publică din data de 17 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 249 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului C. pronunțate în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată C. F. M., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de taxs judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamanta declară că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamanta C. F. M. a solicitat obligarea pârâtei C. J. DE P. C. să-i recalculeze pensia, motivând că nu i s-a luat în considerare vechimea de 25%, nu i s-a luat în considerare sporul de fidelitate, grupa a II-a de muncă și veniturile suplimentare, toate dovedite cu adeverință.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare, însă a depus dosarul de pensie al reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 249 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. F. M. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu data de (...) cu luarea în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie a adeverinței nr.764/2010.
Au fost respinse celelalte petite.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din adeverința nr.1657/(...) emisă de SC C. SA a rezultat că în perioada
(...) -(...) reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de
87,5 % din timpul efectiv de muncă în urma nominalizării efectuate prin procesul verbal nr.9/1992 și a prevederilor H.G.nr.647/1990.
Această perioadă a fost cuprinsă în decizia de acordare a pensiei anticipate parțiale, astfel că respectivul petit este lipsit de obiect și a fost respins.
Din adeverința nr.1386/(...) eliberată de același angajator, reclamanta a beneficiat de spor de vechime de 20% în perioada (...) - (...) și de 25% în perioada (...) - (...).
În datele privitoare la activitatea în muncă a reclamantei, respectivele procente reprezentând sporul de vechime sunt reflectate, motiv pentru care și acest petit a fost respins ca lipsit de obiect.
În perioada (...) - (...) reclamanta a beneficiat de un spor de fidelitate de
25% acordat conform contractului colectiv de muncă pentru care s-a plătit
CAS-ul și contribuția pentru pensia suplimentară, spor dovedit cu adeverința
1284/(...) emisă de SC C. SA.
La rubrica „alte sporuri"; din datele privind activitatea în muncă a reclamantei acest spor este cuprins, situație în care și acest petit a fost respins ca lipsit de obiect.
Conform adeverinței nr.764/(...) emisă de același angajator, în perioada
(...) - (...) reclamanta a beneficiat de un venit suplimentar lunar de 190 lei, prevăzut de D. 4., care nu este înscris în carnetul de muncă și pentru care s- au plătit contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit prevederilor art. 78 alin.4 din L. nr. 19/2000, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Venitul suplimentar de 190 lei se încadrează în prevederile legale arătate anterior, astfel că acest petit al cererii reclamantei a fost apreciat ca fondat și a fost admis.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C. solicitândmodificarea hotărârii atacate, cu respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în funcție de nivelul pensiei, potrivit art.6, compensațiile acordate în baza D.ui nr.4..
Pentru aceste sume nu s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, în consecință nu pot fi utilizate la recalcularea pensiei.
În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajului anual au în vedere și sporurile cu caracter permanent.
Conform art.3 din L. nr.49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt:
- sporul de vechime în munca;
- sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;
- indemnizația de zbor;
- sporul pentru condiții grele de munca;
- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de munca, potrivit legii.
Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie
1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.49/1992.
Potrivit Legii nr.2. articolul 23, alin. 3 din L. nr.19/2000 se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Baza de calcul prevăzută la alin.1 și 2 este venitul brut realizat lunar";.
Astfel, numai veniturile realizate de la data aplicării acestei legi din (...) se pot lua în considerare venituri brute. În ce privește sumele în discuție acestea sunt realizate înaintea respective date.
Pârâta mai menționează că până la (...) potrivit art.164 se iau în calcul sumele din carnetul de muncă. Nu există un text legal care să indice alt mod de calcul. S. reprezintă o permanență „sporul conform D.ui nr.4."; a fost un spor ocazional, deci nepermanent.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Practic, recursul poartă asupra legalității dispoziției de luare în considerare la stabilirea pensiei reclamantei a venitului suplimentar lunar de
190 lei de care reclamanta a beneficiat în perioada (...) - (...), prevăzut de D. 4..
Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.
Faptul că art. 164 alin. 2 din L. nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din L. nr. 3/1977 statuează că
„retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii
10 ani de activitate";, acest articol fiind modificat prin prevederile art. 3 pct. 1 din L. nr. 49/1992 în sensul că „baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor:
- sporul de vechime în muncă;
- sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;
- indemnizația de zbor;
- sporul pentru condiții grele de muncă;
- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii"; nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din D. nr.
389/19722 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alteorganizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se include și majorarea retribuției tarifare. În plus, această majorare are în mod evident caracterul unui spor permanent, care a fost primit lunar pe o perioadă de peste 7 ani.
Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";. Chiar dacă, în mod evident, așa cum arată și recurenta, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 19/2000 prin L. nr. 2., nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.
Nu poate fi reținută afirmația recurentei că asupra acestei majorări a retribuției tarifare nu s-a reținut contribuția de asigurări sociale față de prevederile art. 6 din D. nr. 4., având în vedere că aceste dispoziții legale nu exclud de la plata contribuției pentru asigurările sociale de stat această majorare de retribuție, ci doar statuează că acele drepturi și obligații care se
determină în funcție de nivelul retribuției se vor stabili fără a se lua în considerare majorările de retribuție prevăzute de art. 1. Or, plata contribuției pentru asigurările sociale de stat se făcea nu în funcție de nivelul retribuției, ci prin aplicarea unui procent asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art.304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 249 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 17 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.
Red.I.T./S.M
2 ex./(...) Jud.fond. P. U.
GREFIER
N. N.
← Decizia civilă nr. 40/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3286/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|