Decizia civilă nr. 777/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 777/R/2011
Ședința 28 Februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR: S. D.
JUDECĂTOR: D. G.
G.: A. B.
S-a luat în considerare recursul declarat de reclamanta M. V. împotriva sentinței civile nr. 1782 din (...) a T. M., pronunțate în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea în temeiul art. 245 al. 1 cod procedură civilă, la cererea reclamantei recurente, repune cauza pe rol.
Se constată că, la data de 24 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1782 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1. din
(...) privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de C. J. de P. M., au fost recalculate drepturile de pensie cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010, ale H.G. nr. 737/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 1., rezultând o pensie de asigurări sociale de 987 lei începând cu data de (...).
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestația înregistrată pe rolul T. M..
Art. 1 din L. nr. 119/2010 reglementează categoriile de pensii de serviciu, stabilite pe baza legislației anterioare, care devin pensii în înțelesul Legii nr. 1., urmând a fi recalculate prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, prin utilizarea algoritmului de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Dreptul asigurărilor sociale nu reglementează nici o procedură specială de suspendare a executării deciziilor de pensionare, sens în care reclamanta și-a și întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile dreptului comun, incidente fiind prevederile art. 159 din L. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Astfel, reclamanta și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 581
Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Aceste condiții de admisibilitate nu au fost întrunite în cauză.
Astfel, exista urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul în cazul în care partea ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau când prejudiciul ce i s-ar cauza acesteia în situația neluării măsurii solicitate ar fi imposibil de reparat.
În speță, reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al măsurii ce solicită a fi luată, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de diminuarea drepturilor de pensie până la soluționarea dosarului cu nr. (...).
Or, tocmai legalitatea măsurii de anulare a beneficiului dreptului la pensia de serviciu face obiectul dosarului de fond.
Față de cele ce preced instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale anterior menționate și în conformitate cu dispozițiile art. 581 alin.1-4 Cod procedură civilă coroborat cu prevederile art. 155 și următoarele din L. nr. 1., republicată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. V. solicitând modificarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință să se dispună admiterea cererii de ordonanță președințială formulată de aceasta.
În opinia recurentei, condițiile stipulate în art. 581 din codul de procedură civilă sunt pe deplin îndeplinite, insistând asupra urgenței.
Urgența, se datorează în special reducerii excesive a cuantumului pensiei de care a beneficiat inițial, recalcularea pensiei de serviciu și diminuarea acesteia de la suma de 2069 lei, la suma de 987 lei, o pune într- o situație patrimonială insurmontabilă, să-i fie pusă în pericol sănătatea psihică și fizică de a nu mai avea mijloacele necesare traiului și de a se întreține, de a achita cheltuielile strict necesare lunare privind tratamentul medical, achiziționarea medicamentelor, plata facturilor pentru utilități
(gaze, apă, lumină, telefon ș.a.), plata ratelor aferente contractului de credit.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Prin demersul juridic dedus judecății, reclamanta recurentă a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 1./(...), privind recalcularea pensiei de serviciu, până la soluționarea irevocabilă a contestației ce face obiectul dosarului nr. (...) a T. C., având ca obiect anularea acestei decizii.
În vederea valorificării cererii, recurenta reclamantă a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale, procedură reglementată de dispozițiile art.581 - 582 C.pr.civ., cu privire la care legiuitorul a instituit trei condiții de admisibilitate - urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale, respectiv neprejudecarea fondului cauzei - condiții ce trebuie întrunite cumulativ.
Raportat la textele legale menționate, Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod legal și temeinic cauza dedusă judecății, făcând o aplicare corectă a normelor legale menționate.
Referitor la condiția urgenței, Curtea reține că aceasta subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept, care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s- ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.
În cauză, reclamanta apreciază că este justificată condiția urgenței, susținând cea de-a doua teză a textului legal menționat referitor la „. unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că reducerea drastică a mijloacelor de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile.
Sunt lipsite de fundament susținerile potrivit cărora urgența rezultă în mod implicit din circumstanțele cauzei, respectiv, aceasta „nu trebuie în mod obligatoriu probată";.
Este adevărat că sunt situații în care urgența se presupune până la dovada contrară, însă în acele situații „urgența"; este apreciată chiar de către legiuitor (art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice).
Or, în cauza dedusă judecății nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.
Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei prin care s-a diminuat pensia de serviciu nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurenta-reclamantă a contractat un credit (fila
28-45 dosar) la B. C. R., la data introducerii cererii de ordonanță președințială rata lunară fiind de 685 lei. De asemenea, s-au depus facturi pentru utilități (curent și telefonie, internet și televiziune) și acte medicale, care, însă nu reflectă cheltuielile suportate de reclamantă pentru tratament.
Or, Curtea reține că în cauză nu s-a dovedit faptul că recurenta nu obține alte venituri, în condițiile în care față de caracterul special al acestei proceduri și de măsura excepțională solicitată era necesar să se administreze un probatoriu care să dovedească și acest aspect.
Mai mult, la fel ca și prima instanță, Curtea observă că și în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, o astfel de pagubă ar putea fi reparată prin pronunțarea unei soluții favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de recalculare. De asemenea, contrar susținerilor recurentei, OUG 71/2009, OUG 18/2010 și OUG 45/2010 se referă la plata drepturilor salariale ale personalului bugetar, nefiind incidente în cazul drepturilor de pensie.
Referitor la neprejudecarea fondului cauzei, așa cum corect a reținut și prima instanță, Curtea apreciază că nici aparența dreptului nu este în favoarea recurentei întrucât pârâta a emis decizia de recalculare a pensiei în temeiul și în aplicarea Legii nr. 119/2010, care a fost declarată constituțională, în cadrul controlului a priori, de Curtea Constituțională prin D. nr. 8.. Or, eventuala neconformitate a legii cu normele comunitare sau cu C. E. a D. O. invocate de recurentă nu poate fi analizată în cadrul acestei proceduri sumare întrucât ar implica examinarea fondului cauzei.
Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței și a neprejudecării fondului cauzei nu sunt îndeplinite, Curtea apreciază că nu se mai impune să analizeze cauza și din perspectiva celeilalte condiții.
Potrivit considerentelor deja expuse, în conformitate cu art. 312 al.1 Codde procedură civilă coroborat cu art. 582 Cod de procedură civilă, Curtea varespinge ca nefondat recursul reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. V. împotriva sentinței civile nr. 1782 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2011.
PREȘEDINTE, L. D. | S. D. | JUDECĂTORI, D. G. |
G., A. B. |
Red.S.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond:V.C. și B.G.
| ← Decizia civilă nr. 3648/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 189/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








