Decizia civilă nr. 2058/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă , de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
D. CIVILĂ NR. 2058/R/2011
Ședința 06 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D.
JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 269 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și reclamanta intimată G. V., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal se prezintă reclamanta intimată G. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente C. J. de P. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamanta intimată arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reclamanta intimată G. V. arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului formulat de pârâta C. J. de P. C.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea înaintată de reclamanta G. V., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință:.
A fost obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a perioadei (...)
- (...), cât a lucrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 1., conform
Adeverinței nr. 27/(...), emisă de S. C. de P. C.-N., si înscrierilor din carnetul de munca poziția 11 și 28, începând cu data de (...).
S-a reținut că prin D. nr. 267010/(...), reclamantei i s-a calculat pensia anticipată parțială, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 380 lei, punctajul mediu anual determinat fiind stabilit la 0,68755 puncte în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 (f.3).
Reclamanta a depus la dosarul cauzei copia Adeverința nr. 27/(...) emisă de către S. C. de P. C.-N., din care rezultă în perioada (...)-(...) a lucrat în cadrul acestei instituții în condițiile grupei a II-a de muncă, faptconsemnat și în carnetul său de muncă la pozițiile nr. 11 și 28. (f. 7, 9 și
55).
A constatat, în urma analizării buletinului de calcul aferent deciziei de stabilire a drepturilor acesteia, că perioadele anterior menționate nu au fost luate în considerare( f.16-39).
Prin dispozițiile legii nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art. I pct.10 din Ordinul M.M.F.E.S. nr.680/2007, începând cu data de (...) punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19 .
De asemenea, instanța de fond s-a raportat și la dispozițiile art. 3 din
Ordinul nr. 50/1990.
A considerat că adeverințele emise de către angajator nu pot fi apreciate sub aspectul legalității de către pârâtă, întrucât pentru mențiunile atestate de conținutul acestor adeverințe, angajatorul își asumă integral răspunderea inclusiv cea penală.
Adeverințele reprezintă, conform prevederilor art. 164 alin.3 din Legea nr. 19/2000 mijloace de probă care pot fi coroborate cu restul dovezilor existente în cauză, respectiv mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului, care sunt obligatorii câtă vreme nu s-a solicitat rectificarea acestor mențiuni.
Ținând seama de dispozițiile legale menționate, prima instanță a apreciat că prin adeverințele depuse în probațiune, reclamanta a făcut dovada pretențiilor deduse judecății, astfel că a admis acțiunea.
În termen legal, a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândadmiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii
Invocând prevederile Ordinului nr. 50/1990, recurenta arată că profesia pe care a avut-o reclamanta intimată nu se regăsește în anexele acestui ordin, profesie care, prin natura ei, nu implică acele condiții grele caracterizate prin condiții nefavorabile de microclimat, prezența noxelor, risc deosebit, expunere fizică la pericole faptice care apar în timpul procesului de producție, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, suprasolicitare fizică sau nervoasă.
De asemenea, recurenta a subliniat că potrivit art. 164 din Legea nr.
19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației in vigoare.
Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/1992, sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucrul în subteran și pentru lucrul pe platformele marine de furaj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unor funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.
Astfel, nu au constituit sporuri permanente: sumele pentru ore suplimentare (deoarece orele suplimentare nu sunt o permanență), orele de noapte (nu s-a lucrat în fiecare noapte), care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca sâmbăta și duminica - oficial zile libere,salariul de merit (nu este o permanentă), premiile (art. 26 lit. e al Legii nr.
19/2000).
Intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990: „Personalul de la locurile de munca și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul
1969 și după aceea, erau prevăzute sa fie încadrate în grupele I sau II de munca beneficiază de acest drept pe întreaga perioada cât au lucrat la locurile de munca și activitățile respective. L. de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de M. M. și O. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege";.
Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.";
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 6 din Ordinul MMPS nr.
50/1990: „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Reclamanta a făcut dovada cu adeverința nr. 27/(...), emisă de către
S. C. de P. C.-N., din care rezultă în perioada (...)-(...) a lucrat în cadrul acestei instituții în condițiile grupei a II-a de muncă. De altfel, aceste mențiuni se coroborează cu înscrierile din carnetul său de muncă de la pozițiile nr. 11 și 28 (f. 7, 9 și 55).
Criticile recurentei vizând acordarea grupei de muncă pentru reclamanta intimată nu pot fi primite, întrucât legiuitorul nu a stabilit în competența instituției recurente atribuții privitoare la stabilirea grupei de muncă din care a făcut parte activitatea desfășurată de un angajat și nici de a cenzura încadrarea în grupa de muncă a locurilor de muncă sau meseriilor în care își desfășoară activitatea angajații, ci doar competența de a stabili pensia în baza documentației depuse de asigurați.
Întrucât competența nominalizării persoanelor privind încadrarea în grupa a II a de muncă este a conducerii unităților angajatoare împreună cu sindicatele libere, conform textului legal mai sus citat, pârâta avea obligația să rețină datele dovedite prin înscrierile în carnetul de muncă ca elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă.
Cum datele dovedite prin înscrierile din carnetul de muncă constituie elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, Curtea constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru reclamant cu luarea în calcul a perioadei lucrate în grupa a II a de muncă menționate în carnetul de muncă al acestuia.
În ceea ce privește celelalte aspecte învederate de către CJP C., Curtea constată că acestea reprezintă doar trimiteri la texte legale, fără indicarea punctuală a aspectelor de nelegalitate a sentinței atacate, astfel că nu este posibilă cenzurarea acestora.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că motivele invocate de pârâtă în recurs sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin 1 C.proc.civ., recursul formulat de aceasta va fi respins ca atare.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 269 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosarul numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. A. B.
Plecat in CO semnează
Presedintele instaței
V. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
← Decizia civilă nr. 251/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1865/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|