Decizia civilă nr. 3446/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3446/R/2011
Ședința publică din data de 5 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1628 din 30 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat V. R. D., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 21 și, respectiv 28 septembrie 2011, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1628 din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul V. R. D. împotriva pârâtei C. J. DE P. C.
Pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului în care punctajul mediu anual să fie de 2,15044 puncte cu recalcularea pensiei cuvenite acestui punctaj, începând cu data de (...).
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului sumele restante reprezentând diferența dintre pensia achitată și cea cuvenită efectiv ca urmare a recalculării pensiei conform punctajului menționat mai sus.
S-au respins restul capetelor de cerere.
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 1740 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamantului prin decizia de pensionare nr.267388/(...) i s-a stabilit o pensie în sumă de 755 lei cu un punctaj minim anual de 1,29804 puncte.
În baza sentinței civile nr. 1789/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) și a deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. reclamantului i-ar fi trebuit să i se recalculeze pensia și punctajul mediu anual ținându-se cont de prevederile celei două sentințe.
Prin raportul de expertiză extrajudiciară desfășurat în cauză, s-a constatat că punctajul mediu anual cuvenit reclamantului pentru perioada de la data pensionării și până la data de (...) este de 2,21835 puncte, echivalentul unui stagiu complet de cotizare de 31 ani și 8 luni.
De la această dată ca urmare a recalculării, la data de (...), reclamantul are un stagiu de cotizare de 32 ani și 8 luni și un punctaj mediu anual de 2,15044 puncte.
S-a constatat astfel că nu s-a calculat corect perioada de 1 lună și 15 zile desfășurată în condiții deosebite, precum și perioadele cât reclamantul a continuat să muncească cotizând în sistemul de pensii, însă această perioadă nu a fost luată în calcul.
S-a mai constatat că pârâta nu a luat în calcul la stabilirea punctajului mediu anual perioada de muncă ca angajat cu contract de muncă în cadrul unităților militare din cadrul M.ui A. Naționale, pentru o perioadă de 9 ani, 11 luni și 22 zile în condiții speciale conform adeverinței nr. 129/2008, nerespectându-se astfel D. nr.2. a C. de A. C. și prevederile art.194 al. 2 din Legea nr. 1..
Astfel, potrivit Anexei nr. 3 din Legea nr. 1. stagiul complet de cotizare este de 32 ani și 8 luni, rezultând un punctaj mediu anual de 2,15044 puncte și un cuantum al pensiei de 1.576 lei.
Referitor la data acordării drepturilor, aceasta este (...), adică data depunerii cererii de pensionare la C. de P., conform prevederilor art. 83 al.4 din
Legea nr.1. și prin urmare, instanța a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitândmodificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a dispus emiterea unei noi decizii de pensie în favoarea reclamantului în care punctajul mediu anual să fie de 2,15044, cu recalcularea pensiei începând cu (...), fără însă a adăuga soluției o bază juridică adecvată și a omis a răspunde unor argumente ale pârâtei.
Menționează că obiectul procesului a fost recunoașterea grupei de muncă, nu luarea în calcul a salariilor din acea perioadă.
Nu s-a respectat principiul contradictorialității, instanța admițând acțiunea pe baza unei expertize extrajudiciare.
Perioada lucrată după pensionare se va lua în calcul începând cu (...), cererea de adăugare la pensie a perioadei lucrate după pensionare fiind depusă la (...) cu nr. 14529, în consecință nu pot fi luate în calcul începând cu (...) perioade lucrate în intervalul 04.2008 - 08.2010.
Arată că perioada de condiții deosebite s-a luat în considerare cu adeverința privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu, în vederea stabilirii pensiei. După (...) angajatorii depun la casa teritorială de pensii declarațiile nominale corespunzătoare fiecărei luni din perioada respectivă. Calculul pensiei s-a făcut corect în conformitate cu înscrierile din adeverința privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu, în vederea stabilirii pensiei.
S-a arătat că reclamantul se află în eroare cu privire la luarea în calcul a
25% din salariul mediu brut pe economie, care se aplică doar perioadelor ulterioare intrării în vigoare a L. nr. 1..
Dacă se iau în considerare perioadele de grupa a II-a 19 ani 6 luni și 14 zile și conform adeverinței nr. CR/(...) - 1971-1981 (din care 9 ani 11 luni și 22 zile condiții deosebite) rezultă o reducere de 6,5 ani conform tabelului 4., iar nu 10,5 ani.
Intimatul reclamantul V. R. D. prin întâmpinare (f.7-9) a solicitat respingerearecursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței T. C.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin D. nr. R 19075 emisă la data de (...) de către recurenta C. J. de P. C. (f.
125 dosar fond) s-a respins cererea de pensionare pentru limită de vârstă formulată la data de (...) de către intimatul reclamant V. R. D., motivat de faptul că nu erau întrunite condițiile de reducerea a vârstei standard de pensionare potrivit prevederilor art. 48 alin. 1 pct. 2 din Legea 1..
Prin sentința civilă nr. 1. a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...) (f. 120 - 122 dosar fond) s-a dispus anularea deciziei de respingere, iar pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare privind pensia pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a perioadei 1971 - 1981 cât a desfășurat activitate în grupa II de muncă în condiții deosebite conformadeverinței nr. CR.129/(...) emisă de M. A. - C. M. Z. C., hotărâre ce a fost menținută prin decizia civilă nr. 2. pronunțată în recurs de către Curtea de A. C.
Drept urmare, pârâta a emis decizia nr. 267338/30 iunie 2010 (f. 33 dosar fond), prin care a stabilit drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului începând cu data de (...).
Prin demersul său judiciar, reclamantul a solicitat modificarea deciziei prin care i s-a acordat pensia solicitând luarea în considerare la calculul punctajului mediu anual: a perioadei de cotizare din cadrul armatei de 13 ani 10 luni 22 zile, a perioadei (...) - (...) de școlarizare în cadrul armatei și a perioadei aprilie 2008 - iunie 2010 în care a continuat să muncească. De asemenea, a solicitat ca la stabilirea drepturilor de pensie să se aibă în vedere vârsta și stagiul de cotizare prevăzute de anexa 3 a L. nr. 1. pentru luna aprilie 2008.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei în fața primei instanțe un „supliment"; la un raport de expertiză extrajudiciară prin care prin care s-a stabilit un punctaj mediu anual majorat față de cel stabilit de C. J. de P. C., prin luarea în calcul a unui stagiu de cotizare redus potrivit anexei nr. 3 din Legea nr. 1., precum și a veniturilor realizate în perioadele în care reclamantul a fost cadru militar, a urmat cursurile de școlarizare în cadrul armatei și în care a prestat muncă după data pensionării.
Se constată faptul că în mod greșit tribunalul și-a însuși această lucrare extrajudiciară și a acordat un punctaj mediu anual de 2,15044 puncte, în condițiile în care în cauză nu s-a încuviințat în mod procedural efectuarea unei expertize de către un expert judiciar în condițiile art. 201 și urm C.proc.civ., iar elementele utilizate în această lucrare nu își găsesc în totalitate temei în dispozițiile L. nr. 1..
Astfel, în ceea ce privește intervalul (...) - (...), Curtea constată că reclamantul și-a desfășurat activitatea în calitate de subofițer în cadrul M.ui A. Naționale, or această perioadă în care recurentul a realizat stagii de cotizare în sisteme neintegrate, în mod corect a fost avută în vedere de pârâtă doar la calculul stagiului realizat în vederea deschiderii dreptului la pensiei pentru limită de vârstă.
Față de dispozițiile 194 alin. 1 din Legea nr. 1., potrivit cărora „între sistemul public si celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, neintegrate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în munca sau vechimea in serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limita de vârstă, de invaliditate si de urmaș, precum si a altor drepturi de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege";, în mod corect în decizia de pensie veniturile realizate în această perioadă nu au intrat în calculul punctajului mediu anual.
În același sens sunt și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 164/2001, potrivit cărora „Între sistemul pensiilor militare de stat și sistemul public de pensii se recunosc reciproc perioadele de vechime în serviciu, respectiv stagiile de cotizare, în vederea deschiderii dreptului la pensie și a altor drepturi de asigurări sociale";, așadar nu și la calcului drepturilor de pensie cuvenite.
De asemenea, și în cuprinsul Cap. B pct. II lit. b din Ordinul nr. 340/2001 emis în aplicarea L. nr. 1., se arată că „vechimea realizată în sistemele de pensii neintegrate în sistemul public se are în vedere numai pentru deschiderea dreptului la pensie, urmând sa fie valorificată în sistemul respectiv";.
În ceea ce privește perioada (...) - (...) în care reclamantul a urmat cursurile școlii de subofițeri din cadrul MAN, aceasta nu reprezintă o perioadă asimilată în sensul art. 38 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 1., categorie în care intră doar persoana care: „b) a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar";sau care
";c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat";.
Or, reclamantul deși elev al unei școli militare nu s-a aflat în nici una dintre acestei situații prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) si c), care să atragă incidența art. 78 alin. 5 lit. b din Legea nr. 1., și anume a determinării punctajului anual prin utilizarea 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective.
Este real că reclamantul a continuat activitatea și după data de (...), însă în mod corect prin decizia contestată în prezenta cauză, prin care s-au stabilit drepturile de pensie începând cu data de (...), au fost avute în vedere de către C. J. de P. C. doar veniturile realizate de către reclamant doar până la această dată. Așadar, se dovedește a fi lipsită de temei legal statuarea primei instanțe, potrivit căreia la calculul punctajului mediu anual în cuprinsul deciziei contestate ar fi trebuit a se avea în vedere veniturile realizate în perioada aprilie 2008 - iunie
2010.
Chiar dacă decizia contestată a fost emisă doar în anul 2010, drepturile de pensie au fost acordate retroactiv de la data pensionării - (...) - astfel încât în cuprinsul acesteia nu avea cum să fie luate în calcul perioadele ulterioare în care s-au achitat contribuții de asigurări sociale.
Astfel, pentru stagiile realizate după data pensionării, reclamantul trebuia să depună la C. J. de P., în temeiul art. 95 alin. 2 alin. 3 din Legea nr. 1., raportat la art. 82 alin. 1 și 2, o cerere și actele doveditoare, aceasta urmând a se pronunța cu privire la această cerere, în termenul prevăzut la art. 86 din Legea nr. 1., o asemenea procedură neputând fi înlocuită prin depunerea . acte doveditoare eliberate de angajator direct în fața instanței.
Așadar, în condițiile în care la calculul punctajului mediu anual de 2,15044 puncte solicitat de către reclamant, au fost luate în considerare și veniturile realizate în perioadele de mai sus, Curtea constată că soluția tribunalului este lipsită de temei sub acest aspect și se impune a fi modificată.
În ceea ce privește vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare, Curtea reține că în mod eronat s-a reținut în decizia de pensie ca fiind de 64 ani 10 luni, și respectiv 34 ani 8 luni. Astfel, în condițiile în care reclamantul, care a beneficiat de reducerea vârstei standard ca urmare a perioadei de activitate desfășurată în grupa II de muncă, a formulat cererea de pensionare în luna aprilie 2008, se constată că potrivit anexei 3 din Legea 1., vârsta standard de pensionare este 63 ani 4 luni, iar stagiul complet de cotizare este 31 ani 8 luni.
În același sens, prin D. nr. 4. a Î. C. de C. și Justiție publicată în Monitorul Oficial din data de (...), prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că: „Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.";
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm., art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită în parte recursul declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte, în sensul că va obliga pârâta să emită o nouă decizie de pensionare începând cu data de (...) cu luarea în considerare a vârstei standard de pensionare de 63 ani 4 luni și a unui stagiu complet de cotizare de 31 ani 8 luni,motiv pentru care va fi înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtei la luarea în considerare a punctajului mediu anual de 2,15044 puncte.
Față de admiterea în parte a pretențiilor va obliga pârâta să plătească reclamantului doar suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Vor fi menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., văzând soluția adoptată și ținând cont de culpa procesuală a părților, va obliga recurenta C. J. de P. C. la plata în favoarea intimatului a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând o parte din onorariul avocațial, justificat prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1628 din (...) a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului V. R. D. începând cu data de (...) cu luarea în considerare a vârstei standard de pensionare de 63 ani 4 luni și a unui stagiu complet de cotizare de
31 ani 8 luni.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la luarea în considerare a punctajului mediu anual de 2,15044 puncte.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatului reclamant V. R. D. suma de 400 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond: C. A.
G. C.
GREFIER
← Decizia civilă nr. 2382/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1536/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|