Decizia civilă nr. 2087/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2087/R/2011
Ședința publică din data de 7 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 273 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat N. F., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 17 mai
2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
De asemenea, constatându-se că procedura de comunicare din dosarul cu nr. (...), din eroare s-a cusut în prezentul dosar, se dispune desprinderea ei și renumerotarea filelor.
Curtea, văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. în data de (...), reclamantul N. F. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C., solicitând instanței obligarea pârâtei la calcularea drepturilor sale cu titlu de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă cu luarea în considerare a datelor cuprinse in adeverința nr. 5492/(...) emisă de către S. H. S.- S. A., pentru perioada (...)-(...) cât a lucrat în cadrul acestei societăți și a obținut pe lângă drepturile salariale și anumite sporuri pentru care s-au plătit contribuțiile la bugetul asigurărilor de stat.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că prin decizia nr.
253500/(...) privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă nu s-au luat în considerare toate veniturile pe care le-a realizat suplimentar în perioada (...)-(...) și ca atare, drepturile cuvenite sunt mai mici decât cele cuvenite. Acesta mai arată că, pârâta a refuzat să aplice principiul egalității și contributivității consacrate de art. 2 din L. nr.
19/2000, art. 23 și art. 78 din același act normativ care prevăd că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale se determină prin raportarea la salariile brute individuale lunare, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau contractele colective de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului arătând că a luat în considerare prevederile art. 164 din L. nr. 19/2000, atunci când i-a calculat drepturile de pensie reclamantului, respectiv a ținut seama de sporurile cu caracter permanent, așa cum acestea sunt enumerate de art. 3 din L. nr. 49/1992.
Ulterior, reclamantul a depus la dosarul cauzei o notă, prin care și-a precizat acțiunea, arătând că cerere să i se ia în considerare sporul sistematic peste programul normal de muncă de care a beneficiat conform adeverințelor emise de unitatea unde și-a desfășurat activitatea .
Prin sentința civilă nr. 273/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamantul N. F. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie privind pensia pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul la cuantumul pensiei si a punctajului mediu anual a sporului pentru plata muncii peste durata normala de lucru si sporului pentru condiții grele menționate în adeverința nr.5492/(...) emisa de S. H. S.
- S. A., începând cu data de (...).
Au fost respinse restul capetelor de cerere.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 253500/(...) reclamantului i s-a calculat pensia pentru munca depusă și limită de vârstă, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de
799 lei, punctajul mediu anual determinat fiind stabilit la 1,37445 puncte în conformitate cu prevederile L. nr. 19/2000.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei copia adeverinței nr.
253500/(...) eliberată de către S. H. S. - S. A., din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând sporul pentru munca depusă peste durata normală a timpului de lucru și sporul pentru condiții grele de muncă în perioada (...) - (...) pentru care s-au achitat contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Instanța a solicitat de la pârâtă comunicarea dosarului de pensie privindu-l pe reclamant și din copia buletinului de calcul aferent deciziei de stabilire a drepturilor acestuia, rezultă că veniturile obținute în perioada anterior menționată nu au fost luate în considerare .
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din L. nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrarea în grupa I-a și a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care era în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații precum și alte activități prevăzute în Anexele 1 și 2. Art. 7 al textului de lege prevedea că încadrarea în grupele de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I-a de muncă personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% iar pentru grupa a II- a cel puțin 70% din programul de lucru.
În acest sens, adeverințele emise de către angajator nu pot fi apreciate sub aspectul legalității de către pârâtă întrucât pentru mențiunile atestate de conținutul acestor adeverințe, angajatorul își asumă integral răspunderea inclusiv cea penală. Adeverințele reprezintă, conform prevederilor art. 164 alin.3 din L. nr. 19/2000, mijloace de probă care pot fi coroborate cu restul dovezilor existente în cauză, respectiv mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului, care sunt obligatorii câtă vreme nu s-a solicitat rectificarea acestor mențiuni.
Potrivit dispozițiilor art.10 și art.23 din L. nr. 3/1977, în baza de calcul a pensiilor, înainte de apariția L. nr.19/2000, nu se lua în considerare câștigul brut ci media retribuțiilor tarifare de încadrare stabilită pe baza retribuției tarifare de încadrare pentru cei retribuiți cu luna și retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare pentru 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru cei care lucrează în acord.
În conformitate cu prevederile art. 164 alin. 2 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetul de muncă, ca și cele neînregistrate, dar care au intrat în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale și au fost dovedite prin adeverință. Este așadar, o aplicare a principiului contributivității prevăzut de art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000.
Prin L. nr. 250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din L. nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art. I, pct.10 din Ordinul M.M.F.E.S. nr. 680/2007, începând cu data de (...) punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19.
Această dispoziție nu poate fi aplicată doar veniturilor realizate după intrarea în vigoare a L. nr. 250/2007, deoarece și L. nr. 19/2000 reglementează situații născute înainte de intrarea sa în vigoare.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă, iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat, ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri, la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.
Vor fi luate în considerare și indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de (...) au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din O.U.G. nr. 4/2005.
Instanța de fond a respins celelalte solicitări formulate de către reclamant întrucât sporul prevăzut în adeverința nr. 5491/(...) i-a fost luat în considerare la calculul drepturilor de pensie, fapt ce rezultă din analiza datelor privind activitatea în muncă
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, prima instanță, în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din L. nr.
19/2000, a admis în parte acțiunea acestuia așa cum a fost precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamant, fără a lua în considerare faptul că, pentru vechimea în muncă realizată în fostul sistem, adică până la data de (...), se respectă regulile de stabilire a bazei de calcul reglementate de L. nr.3/1977.
Se mai arată că, potrivit disp.art.119 și 120 din L. nr.10/1972, veniturile obținute pentru orele suplimentare nu pot fi considerate venituri cu caracter permanent.
Recurenta mai susține că prevederile art.78 alin.4 din L. nr.19/2000 au incidență doar pentru sumele care au devenit contributive de la data de
(...).
C. J. de P. C. arată că sumele prevăzute în adeverințele depuse la dosar de către reclamant nu pot fi luate în calcul la stabilirea pensiei intimatei întrucât, potrivit disp.art.164 alin.2 din L. nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se utilizează, pe lângă salariile brute sau nete și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de C. J. DE P. C., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a obligat recurenta să recalculeze pensia reclamantului prin luarea în considerare, la calculul drepturilor de pensie, a sporului pentru plata muncii peste durata normala de lucru și a sporului pentru condiții grele menționate în adeverința nr.5492/(...) emisa de S. H. S.-S. A., angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise în aceasta, în sensul că veniturile au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, potrivit căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
Angajatorul a mai menționat prin această adeverință faptul că pe toată perioada angajării reclamantei s-au achitat lunar cotele de C..
Nu se poate reține că neînregistrarea în carnetul de muncă a acestor venituri suplimentare, poate avea drept consecință neluarea acestora în considerare la calculul pensiei cuvenite intimatului, din moment ce caracterul permanent al acestora și calcularea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la câștigul brut realizat, conform Decretului nr.389/1972, au fost dovedite cu adeverința depuse la dosar.
Se mai reține că din adeverința depusă la dosar rezultă că sporul pentru munca sistematică peste programul de lucru a avut un caracter permanent.
Potrivit Precizărilor M.ui Muncii și Protecției Sociale și M.ui Finanțelor privind aplicarea prevederilor L. nr.49/1992 pentru modificarea șicompletarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, contribuția pentru asigurările sociale de stat datorată de persoanele juridice și fizice se calculează prin aplicarea procentului legal asupra câștigului brut realizat de salariați, indiferent de durata contractului de muncă, de forma de salarizare utilizată și de forma de proprietate a unității în care lucrează.
Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a L. nr.19/2000, câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din L. nr.57/1974.
Art.1 din L. nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.
Potrivit dispozițiilor art.10 din L. nr.3/1977, baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.
Se reține astfel ca fiind nefondate și motivele de recurs invocate de către C. J. de P. C. potrivit cărora sporul pentru plata muncii peste durata normala de lucru și sporul pentru condiții grele menționate în adeverința nr.5492/(...) emisa de S. H. S.-S. A. nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, astfel încât nu pot fi reținute în cauză disp.art.3 alin.2 din L. nr.3/1977.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
1 din Cod.proc.civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondat recursul formulat de C. J. de P. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 273 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 7 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER N. N.
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex./(...);
Jud.fond: E.B..
| ← Decizia civilă nr. 2998/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 550/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








