Decizia civilă nr. 550/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 550/R/2011

Ședința 14 februarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. G.

JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamantul U. I. și de către pârâta C. J. DE P. C., împotriva sentinței civile nr. 2456 din 8 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul U.

I., asistat de avocat C. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei - recurente C. J. de P. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 01 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reprezentantul reclamantului recurent a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat un set de acte.

De asemenea, se constată că la data de 11 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar de către pârâta recurentă C. J. de P. C. dosarul de pensionare al reclamantului recurent solicitat de către instanță, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii dosarului de pensionare al reclamantului recurent și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului formulat de partea pe care o reprezintă, modificarea în parte a sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs și concluziile scrise depuse la dosar. S. obligarea pârâtei recurente C. J. de P. C. la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului declarat de pârâta C. J. de P. C. ca fiind netemeinic și nelegal pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. S. obligarea pârâtei recurente C. J. de P. C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei și depune la dosar o notă de cheltuieli și chitanța care atestă plata onorariului avocațial.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul U. I., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, a fost anulată D. nr.263897/(...) emisă de pârâtă; a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, cu luarea în calcul a adeverinței nr.308/(...) emisă de S. T. S. C.-N. au fost respinse celelalte petite; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată - onorariu avocațial parțial.

S-a reținut că prin D. nr. 263897/(...), reclamantului i s-a stabilit pensia anticipată parțială stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 557 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 1,04145 puncte, procentul de diminuare fiind de 0,4. de anticipare.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 308/(...) emisă de către fostul său angajator, S. T. S. C., din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând spor pentru condiții deosebite pe perioadele (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...) și (...)-(...).

Instanța nu a solicitat de la pârâtă comunicarea dosarului de pensie privindu-l pe reclamant, întrucât acesta a fost depus la dosarul cauzei la înregistrarea acțiunii. Din analiza acestuia s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului nu s-a avut în vedere datele cuprinse în această adeverință anterior menționată.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4..

De la apariția O. nr.680/2007, respectiv de la data de (...), baza de calcul în stabilirea drepturilor cuvenite cu titlu de pensie îl constituie venitul brut iar nu salariul brut așa cum a fost înainte de această dată. De asemenea, trebuie avut în vedere că până la data de (...), la stabilirea acestor drepturi, s-a luat în considerare procentele stabilite de art. 164 din Legeanr.19/2000 cu privire la sporul de vechime iar după această dată conform adeverințelor depuse de către foștii salariați.

Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.

Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv tabelul cuprinzând „Date privind activitatea în muncă"; și din adeverința anterior menționată rezultă că reclamantul a realizat venituri suplimentare reprezentând sporuri pentru condiții deosebite care nu au fost luate în considerare de către pârâtă.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, urmare a realizării acestor venituri reclamantului i s-au reținut din drepturile salariale și din fondul total de salarii pe întreprindere contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat și contribuția pentru pensia suplimentară .

Instanța a constatat cercetând celelalte petite din precizarea de acțiune, raportat la documentația depusă de către reclamant la dosarul cauzei, că acestuia i-au fost luate în considerare, la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie anticipată parțială, indemnizația pentru șomaj aferentă perioadei (...)-(...) și drepturile salariale în cuantum de 800 lei/lună pe perioada (...)-(...) cât timp a lucrat ca și agent de pază.

Față de cele ce preced, având în vedere că reclamantul a dovedit în parte pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, în temeiul art.87 coroborat cu prevederile art.155 și urm. din Legea nr.19/2000, s-a admis în parte acțiunea acestuia.

Drept consecință, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, cu luarea în calcul a datelor din adeverința nr.308/(...) emisă de S. T. S. C.-N. T., în baza aceluiași temei legal, au fost respinse celelalte petite, fiind obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial.

În termen legal, au declarat recurs atât reclamantul U. I., cât și pârâta

C. J. de P. C.

Prin recursul declarat, reclamantul U. I. a solicitat admiterea recursului

și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, cu luarea în considerare la recalcularea pensiei a sumelor în cuantum de 414,924 lei/luna, reprezentând șomaj pe perioada (...)-(...) (9 luni), a sumelor acordate cu titlu de salarii, în cuantum de 800 lei/luna, pe perioada (...)-(...), sume înscrise în carnetul de muncă la poz.100-102 și în adeverințele nr. 27708/(...) și nr. 28025/(...), eliberate de B. C. C. S. S., A. C., cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.

Referitor la indemnizația de șomaj aferentă perioadei (...) - (...), reclamantul recurent menționează că aceasta nu a fost luată în calcul. Subliniază că din formularul - date privitoare la activitatea in munca - perioade de activitatea - U. I. - filele 11- 18, întocmit la data de (...), rezulta clar pe pag.5 din formular ca in aceasta perioada nu este cuprinsa nici o suma.

Aceeași situație rezultă și din formularul privind punctajul anual în care punctajul rezultat din calcul este de 0,14379 puncte, fiind luate în calcul numai câștigurile realizate după data de (...).

Potrivit mențiunilor din cartea de munca poz.l00-l02, dar si din

Adeverința nr.27708/2010 (privind plata CAS-ului si adeverința nr.28025/2010 (privind veniturile brute si nete), reclamantul recurent învederează că pe perioada (...) - (...), rezulta ca a beneficiat lunar de suma de 800 lei cu titlu de salar.

Astfel, arată că în perioada (...) pana la (...) a fost angajat in funcția de agent de paza la S. R. SRL C., cu sediul in C.-N. Calea Turzii nr.52 (Hotel Restaurant R., așa cum rezulta din Adeverința nr.593/(...), adeverința care cuprinde veniturile realizate in acea perioada si care a fost depusa la dosarul de pensionare, fiind luata in calcul de parata. Din data de (...), a început sa lucreze si la B. C. C. S.

Așadar, în perioada cuprinsa intre (...) - (...) (6 luni 10 zile) a lucrat atât la S. R. S. C., cât și la B. C. a S. S., cu program de 8 ore.

Din formularul date privitoare la activitatea in munca, se poate observa că au fost luate in calcul numai sumele acordate pana la (...), adică perioada în care a lucrat la S. SRL, fără a fi avută în vedere și perioada cuprinsa intre (...) - (...), când a lucrat numai la B. C. S.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate la fondul cauzei, reclamantul recurent consideră că în mod nelegal acestea au fost reduse de la suma de 600 lei la 300 lei.

Pârâta recurentă s-a opus admiterii recursului formulat de reclamantpentru motivele arătate prin întâmpinare(f. 56).

Prin recursul formulat, pârâta C. J. de P. C. a criticat sentința atacatăcu privire la modul de soluționare de către instanța fondului a cererii de valorificare a sporului pentru condiții deosebite, atestat prin adeverința nr.308/(...), eliberată de SC T. SA.

În acest sens, pârâta apreciază, în esență, că venitul menționat nu poate fi avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual și, implicit, la stabilirea cuantumului pensiei. Menționează de asemenea că premiile nu erau sume contributive.

Potrivit poziției procesuale exprimate prin întâmpinarea depusă,reclamantul recurent s-a opus admiterii recursului formulat de către pârâtă.

De asemenea, prin concluziile scrise(f. 34), reclamantul recurent menționează că ulterior pronunțării hotărârii la fondul cauzei, veniturile realizate în perioada (...)-(...), evidențiate prin adeverințele nr. 27.708/(...) și nr. 28.025/(...) au fost luate în calcul de către CJP C., fiindu-i emisă în acest sens D. nr. 263897/(...).

În probațiune s-a depus dosarul de pensie.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a reținut următoarele:

1. Recursul reclamantului U. I. este parțial fondat.

Criticile reclamantului privesc omisiunea de a se lua în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a ajutorului de șomaj, pentru perioada (...)-(...), respectiv a veniturilor realizate cu titlu de salarii în perioada (...)-

(...), precum și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.

Curtea constată că, ulterior pronunțării hotărârii la fondul cauzei, veniturile realizate în perioada (...)-(...), evidențiate prin adeverințele nr.

27.708/(...) și nr. 28.025/(...) au fost luate în calcul de către CJP C., fiind emisă în acest sens în favoarea reclamantului D. nr. 263897/(...). Aspectul reținut este confirmat inclusiv de către reclamant prin concluziile scrise depuse la dosar, astfel că solicitarea acestuia reiterată în recurs este rămasă fără obiect.

În ceea ce privește ajutorul de șomaj aferent perioadei (...)-(...), Curtea notează că și acesta a fost luat în considerare la stabilirea cuantumului pensiei.

Astfel, constată că reclamantul își întemeiază alegațiile pe scriptul ";. privitoare la activitatea în muncă";, susținând că acesta nu cuprinde nici o mențiune referitoare la venitul realizat în acea perioadă(f. 15 dosar fond),însă acesta este în eroare, întrucât fișa la care face trimitere privește exclusiv activitatea în muncă desfășurată de către reclamant în perioada (...)-(...), iar nu și veniturile realizate de către acesta. Mai mult, se observă că pentru perioada de referință, (...)-(...), C. J. de P. C. a reținut ca durată de desfășurare a activității - 8 ore, în procent de 1..

De altfel, aspectele reținute reies și din formularul privind punctajul anual(f. 22 dosar recurs) în care punctajul rezultat din calcul este de 0,

71499 puncte pentru anul 1998, respectiv 0,14379 puncte, pentru anul

1999.

Reținând că acțiunea reclamantului s-a dovedit a fi întemeiată cu privire la două dintre cele trei petite, se apreciază că și cheltuielile de judecată la fondul cauzei se impuneau a fi acordate acestuia în limita în care acțiunea acestuia a fost găsită întemeiată, cuantumul stabilit de către prima instanță nefiind justificată.

Potrivit considerentelor expuse, în baza art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată în sensul majorării cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta C. J. de P. C. în favoarea reclamantului U. I., la 400 lei.

Vor fi menținute restul dispozițiilor.

2. Recursul Casei Județene de P. C. este nefondat.

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă stabilite inițial prin decizia de pensionare nr. 263897/(...) (fila 3 dosar fond), emisă în baza Legii nr. 19/2000.

Din adeverința nr. 308/(...) emisă de SC T. SA C. N. și depusă la CJP C., rezultă că acesta a obținut în perioadele (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...) spor pentru condiții deosebite.

Curtea notează că în conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din Legea nr.

19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s- au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.

19/2000 prevede că pct. 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a cap. A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins:

„Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; … l) alte sume acordate potrivit legii";.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit să-i fie recalculat punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința nr. 308/(...) emisă de SC T. SA C. N., care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Referitor la OUG nr. 4., Curtea observă că acest act normativ nu este incident în cauză, întrucât drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite în baza legii nr. 19/2000. Aplicabilitatea OUG nr. 4. ar fi intrat în discuție doar în ipoteza în care reclamantul ar fi fost beneficiarul unei pensii stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977, ceea ce însă nu e cazul în speță.

Raportat la aspectele menționate, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei CJP C.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de reclamantul U. I. împotriva sentinței civile nr. 2456 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul majorării cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta C. J. de P. C. în favoarea reclamantului U. I., la 400 lei.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă pe intimata C. J. DE P. C. să plătească recurentului U. I. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

D. G. S. D. L. D. C. M.

Red. /dact./DG

3 ex./(...) Jud.fond: I.P./E.B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 550/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale